BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Ierarhia pentru admiterea la liceu a fost publicat...

Ierarhia pentru admiterea la liceu a fost publicată. Elevii din Brașov își pot calcula șansele înainte de completarea opțiunilor

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
09 IULIE 2026
Publicitate Reclamă
Ierarhia pentru admiterea la liceu a fost publicată. Elevii din Brașov își pot calcula șansele înainte de completarea opțiunilor
Inspectoratul Școlar Județean Brașov a publicat ierarhia absolvenților de clasa a VIII-a pentru admiterea în clasa a IX-a. Reprezentanții instituției estimează că, pe fondul rezultatelor mai slabe la Evaluarea Națională, ultimele medii de admitere la liceele de top vor fi mai mici decât în 2025.

Inspectoratul Școlar Județean Brașov a publicat ierarhia absolvenților de clasa a VIII-a, realizată după afișarea rezultatelor finale la Evaluarea Națională 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției și reprezintă principalul reper pentru elevii care urmează să completeze fișele de opțiuni pentru admiterea la liceu.

Media obținută la Evaluarea Națională reprezintă media de admitere în învățământul liceal. În situațiile în care doi candidați au aceeași medie, departajarea se face, în ordine, după media generală din clasele V–VIII, nota la Limba și literatura română, nota la Matematică și, pentru elevii care au susținut această probă, nota la Limba și literatura maternă.

Elevii care au studiat în limbile minorităților naționale au avut posibilitatea de a solicita ca nota obținută la Limba maternă să nu fie inclusă în calculul mediei de admitere. În acest caz, ei vor putea opta doar pentru clasele cu predare în limba română.

Rezultate mai slabe competitiv cu 2025

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Brașov, rezultatele din acest an sunt mai slabe comparativ cu cele înregistrate în 2025. În aceste condiții, este de așteptat ca și ultimele medii de admitere la liceele și specializările foarte căutate să fie mai mici decât cele de anul trecut.

În perioada următoare, elevii vor completa fișele cu opțiunile pentru admiterea în clasa a IX-a, folosind ierarhia județeană pentru a-și estima șansele de repartizare la liceul și profilul dorit. Toate informațiile privind calendarul și procedura admiterii sunt disponibile pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Brașov.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Aproape 40 de misiuni pe zi: pompierii brașoveni au avut mult de lucru în prima săptămână din noiembrie
09 NOIEMBRIE 2026

Aproape 40 de misiuni pe zi: pompierii brașoveni au avut mult de lucru în prima săptămână din noiembrie

Primul plâns, în ambulanță: o fetiță din județul Brașov s-a născut pe drumul spre maternitate, asistată de echipajul SMURD
09 NOIEMBRIE 2026

Primul plâns, în ambulanță: o fetiță din județul Brașov s-a născut pe drumul spre maternitate, asistată de echipajul SMURD

DN 1 Brașov-Făgăraș: lucrările intră în linie dreaptă, iar drumarii promit că reparațiile sunt gata în această săptămână... cu o condiție
09 NOIEMBRIE 2026

DN 1 Brașov-Făgăraș: lucrările intră în linie dreaptă, iar drumarii promit că reparațiile sunt gata în această săptămână... cu o condiție