Odată cu sezonul de primăvară, reapar la Braşov şi lucrările de reparaţii exterioare ale blocurilor şi intervenţiile de reabilitare termică. Locatarii care fac astfel de lucrări pot benefica şi în acest an de facilităţi fiscale la plata şi impozitului pe proprietate, dar trebuie să respecte câteva condiţii absolut necesare.
La Braşov, facilităţile fiscale la plata impozitelor, pentru persoanele care fac lucrări de eficientizare energetică sau reabilitare a faţadelor, se aplică încă din anul 2010. De atunci, de astfel de reduceri la impozitele pe proprietate au beneficiat 2.656 de proprietari, 99% dintre ei deţinători au unui apartament în bloc în imobile izolate termic. Iniţial, în 2010 şi 2011, reducerea a fost aplicată pe o perioadă de trei ani, constând în 50%. Ulterior, din februarie 2012, printr-o Hotărâre a Consiliului Local s-a aprobat acordarea unei scutiri de 20% la impozit, pe o perioadă de şapte ani, pentru proprietarii din blocurile izolate termic.
„Reducerea la impozit se acordă cu condiţia ca aceste lucrări să fie executate cu autorizaţie de construcţie şi urmând procedura legală. Obţinerea autorizaţiei nu se poate face decât dacă lucrarea este executată pe întreg imobilul, iar acest lucru este foarte important nu numai pentru că este singura modalitate prin care se poate beneficia de scutirea de impozit, ci şi pentru că obţinerea autorizaţiei şi întocmirea documentaţiei creşte siguranţa în calitatea lucrării. Cel mai important însă, este faptul că lucrarea se execută unitar, iar acest lucru asigură eficienţa maximă a termoizolaţiei, pe lângă aspectul estetic. Este dovedit de către specialişti că anveloparea doar pe anumite porţiuni, preferată de anumite persoane pentru că este mai ieftin sau pentru că nu pot obţine acordul tuturor membrilor asociaţiei, este complet ineficientă, pentru că spaţiile neizolate creează punţi termice, pe unde se pierde căldura din zonele izolate“, a explicat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.
Astfel, facilitățile se acordă doar dacă lucrarea s-a făcut prin decizia Adunării Generale a asociației de proprietari și pentru întreaga clădire.
Actele necesare pentru obținerea reducerii la impozitul pe locuință
- Cerere tip pentru scutire de impozit;
- Act de indentitate proprietar/proprietari, în copie conformă cu originalul;
- Autorizație de construire pentru executarea lucrărilor de intervenție, emisă în condițiile legii, în copie conformă cu originalul;
- Certificat de performanță energetică, în copie conformă cu originalul;
- Procesul - verbal de recepție la terminarea lucrărilor, întocmit în condițiile legii, prin care se constată realizarea măsurilor de intervenție recomandate de către auditorul energetic;
- Adeverință emisă de Asociația de proprietari (acolo unde este cazul) care să ateste faptul că apartamentul pentru care se solicită acordarea falicității este reabilitat termic.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!