Cotidian
Începe curățenia de toamnă la Brașov. Brașovenii pot arunca deșeurile voluminoase la 57 de containere amplasate în tot orașul
De luni, 7 octombrie, în toate cartierele Brașovului începe o nouă campanie „Luna curățeniei de toamnă”, care presupune o amplă acțiune de salubrizare a străzilor și trotuarelor și a zonelor verzi. Tot în această perioadă se derulează și campania de colectare de la cetățeni a deșeurilor voluminoase, prin intermediul celor 57 de containere de mari dimensiuni amplasate în toate zonele orașului.
Luna curățeniei de toamnă cuprinde următoarele activități de salubrizare: curățarea rigolelor, măturarea manuală și mecanizată a străzilor și trotuarelor, greblarea zonelor verzi, întreținerea și igienizarea cursurilor de apă, ridicarea depozitărilor accidentale.
Deșeurile rezultate ca urmare a acestei activități vor fi depozitate cât mai compact, urmând ca acestea să fie transportate de către operatorii de salubrizare la depozitul ecologic.
Totodată, toți cetățenii care doresc să renunțe la obiectele din gospodărie care nu mai prezintă utilitate sau fac curățenie generală și doresc să se dispenseze de lucruri nefolositoare, altele decât deșeuri menajere, o pot face în locuri special amenajate la platformele de gunoi sau în containere de 9 m.c., dispuse pe domeniul public.
„Este interzisă depozitarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE), a molozului rezultat din demolări și a resturilor vegetale rezultate din toaletarea arborilor, care au un regim special”, a avertizat Primăria Brașov.
Pentru situațiile când deșeurile rezultate în urma curățeniei de toamnă nu pot fi depozitate în aceste containere, rugăm cetățenii să contacteze Serviciul Urmărire Contracte Salubrizare și Deszăpezire din Primăria Brașov, în vederea ridicării, la Dispeceratul Primăriei Brașov, tel. 0268/405000.
Operatorul de salubrizare cu care municipalitatea are contract va asigura transportul deșeurilor rezultate în urma efectuării curățeniei de toamnă.
Unde sunt amplasate cele 57 de containere pentru deșeuri voluminoase
| Nr.Crt. | CARTIERUL | AMPLASAMENTUL |
| 1. | SCHEI | Pietrele lui Solomon |
| 2. | CENTRU | Str. Traian Vuia – platforma 176 |
| 3. | ASTRA I | Str. Barbu Lăutaru – zona platformei 281Str. Sitarului – zona platformei 305Str. Alex. Cel Bun – platforma 110Colonia Metrom – platforma 287 |
| 4. | ASTRA II | Str. Baba Novac – platforma 238Str. Soarelui nr.1-2 platou, zona platformei 272B-dul St. cel Mare și Sfânt nr. 16 Aleea Constelației – platforma 261 |
| 5. | ASTRA III | Ocolitoarea Crinului – vis a vis platforma 541 bisOcolitoarea Crinului – vis a vis platforma 557Str. Neptun – platforma 552Aleea Minerva – vis a vis platforma 542Drumul Cernatului – vis a vis platforma 4B. |
| 6. | NOUA | Str. Nucului – platforma 591.6Str. Brazilor – platforma 594Str. Levănţicăi – platforma 597 |
| 7. | VALEA CETĂȚII | Str. Jepilor- platformele 199Str. Jepilor- platformele 191Str. Oltului- platforma 507 Str. Mureșului-platforma 515 |
| 8. | SCRIITORILOR | intersecția. Str. Ștefan cel Mare cu Str. Ion Slavici, Str. Brândușelor lângă platforma 207,Str. Ion Creangă / str. Ovidiu platforma |
| 9. | CRAITER-TRIAJ | Str. Pașcani zona platformei 134, Str. Florilor zona platforma 121, Str. Pavilioanele CFR zona platforma 122, Fundătura Hărmanului zona platforma 351 |
| 10. | FLORILOR | intersecția Str. Crinului cu str. Grâului pe zona verde, Str. Mărgăritarelor lângă platforma 98 |
| 11. | TRACTORUL | Str. George Bacovia – lângă clopote colectare selectiva, intersecția. Str. Ioan Popasu cu Str. Iosif Șilimon, lângă platformăStr. 1 Decembrie 1918 / Str. Octavian Goga, Aleea Constructorilor – platforma 29, Str. Bronzului – platforma 21, Str. I. Socec – platforma 37,Str. Argintului – platforma nr. 23 |
| 12. | BARTOLOMEU | Str. Bobului – platforma 172, intersecția. Str. Lânii / Str. Al. Flechtenmacher – platforma nr. 164, intersecția. Str. Lânii / str. Fuiorului, Str. Lanurilor – Recon |
| 13. | GĂRII | Str. Mircea cel Bătrân / Str. Pictor Luchian la transformator,Aleea Petuniei – platforma 90, Aleea Sânzienelor / Aleea Lăcrămioarelor lângă Sc. Gen. Nr. 19 (platforma nr. 81 bis),Str. Dobrogea la centrala,Str. Codrul Cosminului – lângă ecoinsula nr. 59,Str. Transilvaniei / Str. Munteniei la transformator |
| 14. | BRAȘOVUL VECHI | Str. Avram Iancu / str. Morii, Str. Cloșca – lângă platforma nr. 139,Str. Ion Raţiu, Str. Cărămidăriei – platforma 112 |
| 15. | STUPINI | Str. Lânii spre Stupini, str. Fundăturii (la blocuri), Str. Fagurului lângă pod, Str. Lânii nr. 104-104A-FStr. Barsei / Str. Izvorului după locul de joacă nou înființat |
Cotidian
FOTE 2027. Una dintre tribunele de sărituri cu schiurile de la Râșnov trebuie modernizată. Proiectul este abia în faza discuțiilor
Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă ce se va desfășura la baze sportive din județele Brașov și Covasna, Primăria Râșnov este în etapa discuțiilor pentru modernizarea unei trambuline de sărituri cu schiurile (K 90) pe care sunt programate mai multe probe.
Mai exact, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a anunțat că a avut discuții cu Andrei Constantin, secretarul general al Federației Române de Schi Biatlon, pentru stabilirea pașilor administrativi și tehnici care vor fi realizați imediat după aprobarea bugetului național. Finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri dedicate pregătirii infrastructurii pentru FOTE 2027.
„Primăria Râșnov va începe demersurile tehnice pentru înlocuirea părții de elan a trambulinei K90 din cadrul Complexului Olimpic de Sărituri cu Schiurile. Este o intervenție necesară pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a competițiilor viitoare. Actuala structură de elan este învechită și, la fiecare concurs, necesită lucrări ample de pregătire și corecție, ceea ce impune o modernizare completă. Modernizarea elanului la trambulina K90 face parte din pachetul de investiții obligatorii pentru organizarea la standarde internaționale a competițiilor de sărituri cu schiurile. Intervenția va reduce riscurile tehnice, va crește predictibilitatea suprafeței de lansare și va permite desfășurarea probelor în condiții stabile pentru sportivi”, a declarat Motrescu.
Proiectul de modernizare a Bazei Olimpice, în așteptare
Pe de altă parte, primarul nu a precizat care este stadiul proiectului de modernizare a Bazei Olimpice de Sărituri cu Schiurile, o investiție anunțată de autoritățile locale de mai mulți ani și care ar urma să fie realizată de Compania Națională de Investiții, cu finanțare de la bugetul de stat. Investiția presupune modernizarea infrastructurii sportive, realizarea unei instalații de nocturnă, amenajarea unor tribune și construirea unor clădiri pentru sportivi, spectatori și presă. Lucrările sunt estimate la 93 milioane de lei, iar pentru acest proiect nu au fost început licitațiile pentru proiectarea și execuția lucrărilor.
Proiectul ar trebui să fie încheiat până la finalul acestui, astfel încât infrastructura să fie sportivă să fie evaluată și pregătită pentru a găzduirea probelor.
FOTE 2027 se va desfășura în perioada 14 – 21 februarie 2027, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Sfântu Gheorghe, Predeal , Râșnov și Cheile Grădiștei.
Cotidian
Primăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
Salariații din primării nu sunt singurii nemulțumiți măsurile anunțate de Guvernul României, care a anunțat o reducere a personalului din administrațiile publice locale și a avertizat că transferurile de la bugetul de stat către autoritățile locale vor fi tot mai mici. Nemulțumiți sunt și primarii, în special cei ai localităților mai puțin dezvoltate economic, care nu se pot baza pe venituri proprii consistente.
De exemplu, Primăria Ormeniș nu se poate baza pe venituri din activități economice sau din valorificarea resurselor naturale, iar din impozitul pe proprietate nu își poate acoperi cheltuielile curente.
„Noi nu avem pășuni, păduri, uzine sau alte surse de venituri. Până anul trecut, în septembrie ni se mai virau bani pentru echilibrare bugetară. Însă, suntem o comună cu locuitori din categorii vulnerabile. În 2025 nu s-a întâmplat, așa că am avut mari probleme financiare. Avem datorii la furnizorul de electricitate, dar și la operatorul de salubritate. De asemenea, anul trecut nu am făcut investiții. Din 2004 de când sunt primar, cred că anul 2025 a fost cel mai greu”, a declarat primarul comunei Ormeniș, Gergely Janos, citat de bzb.ro.
O altă sursă de venit pentru autoritățile locale o reprezintă taxele și impozitele locale majorate începând din data de 1 ianuarie 2026. Gergely Janos spune că cei care le-au plătit anul trecut o fac și acum. Însă, a continuat el, în Ormeniș locuiesc multe persoane cu o situație economică precară, care nu au de unde să plătească.
În aceste condiții, pentru cel puțin pentru Ormeniș, salvarea ar putea veni din transferurile de la bugetul de stat, însă, așa cum a declarat și ieri premierul Ilie Bolojan, aceste sume vor fi tot mai mici.
Alte primării funcționează „pe cota de avarie”, cum este, de exemplu, Primăria Măieruș. Ba mai mult, chiar dacă este este într-o zonă turistică importantă din județul nostru, Primăria Moieciu încearcă să supraviețuiască, după cum a declarat primarul comunei, Nicolae Olteanu.
Conflict între primari și premier
De altfel, între primarii de comune și premier este un conflict mocnit. O dovadă în acest sens este intervenția primarului Mariana Gâju, primăriță PSD a comunei Cumpăna (județul Constanța), din timpul unui eveniment organizat de Asociația Comunelor din România.
„Credeți-ne, domnule prim-ministru, reforma pe care doriți să o faceți, pornind în primul rând de la creșterea taxelor și impozitelor locale, a pornit greșit. Când am auzit aseară declarația potrivit căreia primarii ar fi cei care au stabilit majorarea taxelor, m-am cutremurat. Am vorbit cu specialiști în administrația publică locală și nu mi-a venit să cred că un om care a inițiat o lege ne reproșează aplicarea ei, în condițiile în care am fost obligați să o respectăm într-un termen extrem de scurt (…) Pe noi nu interesează să continuați programul Anghel Saligny, să promovați un proiect de modernizare a drumurilor comunale, pentru că în acele comune și sate răsfirate are România cea mai mare avere. Nu o întunecați, nu o îngropați. Nu încercați să desființați cei 10 funcționari publici dintr-o primărie care administrează 38.000 de hectare cu 12 sate. Am aflat că sunt și comune cu 38 de sate. Credeți-mă, domnule prim-ministru, reforma pe care vreți să o faceți, în primul rând, pornind de la taxele și impozitele locale crescute, e greșită”, a declarat Gâju.
Cotidian
Teatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov revine în centrul unui conflict care mocnește de ani buni între conducere și angajați. Sindicatul Independent al Salariaților (SIS) cere înlocuirea actualului manager interimar, Florin Coșuleț, și organizarea „transparentă și corectă” a concursului pentru ocuparea postului de manager, acuzând o stare de tensiune și decizii care ar fi afectat activitatea instituției.
Într-o conferință de presă organizată luni, 9 februarie, liderul sindical Ovidiu Grădinar a vorbit despre „nemulțumiri multiple” generate, în opinia sa, de prestația managerilor din ultimii ani și de lipsa de implicare a administrației locale în rezolvarea problemelor teatrului. Deși primarul George Scripcaru a fost invitat la discuții, acesta nu a participat și nici nu a delegat un reprezentant al Primăriei.
„Solicităm categoric numirea unui nou manager interimar, până la organizarea concursului. Practica prelungirii interimatului din trei în trei luni este ilegală, iar consecințele sunt suportate de salariați”, a declarat Grădinar.
Sindicaliștii susțin că actuala conducere ar fi luat decizii discreționare, care au dus la concedieri contestate în instanță, desființarea unor posturi-cheie și angajări fără concurs pe funcții care nu ar fi fost prevăzute în organigramă sau pentru care noii veniți nu ar avea pregătirea necesară.
Actrița Carmen Moruz, cu 26 de ani vechime în instituție, afirmă că nivelul artistic ar fi avut de suferit:
„Au fost puține montări, iar spectacolele nu sunt la nivelul pe care ni-l dorim. Oamenii cu experiență au plecat, iar astfel de profesioniști se formează în ani”.
Printre problemele semnalate se numără și lipsa autorizației ISU și desființarea formației de pompieri, situație pe care sindicaliștii o consideră gravă. De asemenea, aceștia reclamă atribuirea unor sarcini suplimentare unor angajați fără modificarea salariului, dar și posibile suprapuneri de contracte în cazul managerului, care este cadru didactic la Universitatea din Sibiu. În acest context, sindicatul anunță sesizări către Inspectoratul Teritorial de Muncă și Camera de Conturi Brașov. Deocamdată, o grevă nu este luată în calcul, pentru a nu afecta activitatea artistică.
Managerul Florin Coșuleț respinge acuzațiile
De cealaltă parte, managerul interimar Florin Coșuleț respinge acuzațiile. Acesta susține că nu a concediat pe nimeni, precizând că peste zece angajați au ieșit la pensie, iar alții au plecat de bunăvoie.
„Pentru eficientizare, în anumite cazuri au fost propuse variante de reangajare. Noile colaborări sunt pe contracte, iar posturile vor fi scoase la concurs când cadrul legal o va permite”, afirmă Coșuleț.
În ceea ce privește calitatea spectacolelor, managerul invocă o creștere de 25% a vânzărilor de bilete față de lunile decembrie din anii anteriori și faptul că două producții – „Steaua fără nume” și „Viața mea din flori” – au fost prezentate în țară și în străinătate. Totodată, el menționează că un audit realizat la teatru nu a semnalat probleme legate de contractul său de cadru didactic.
Municipalitatea, prin viceprimarul Dan Ghiță, responsabil de segmentul cultural, transmite că situația din domeniu este atent monitorizată, subliniind importanța actului cultural pentru oraș.
Sindicatul din TSA are un nou lider
În interiorul sindicatului are loc, la rândul său, o schimbare: Laura Vătavu a fost aleasă noul președinte, însă validarea în instanță a mandatului este încă în așteptare. Până atunci, Ovidiu Grădinar, care urmează să se pensioneze anticipat, rămâne la conducerea organizației.
Între acuzații și dezmințiri, Teatrul „Sică Alexandrescu” pare din nou un butoi cu pulbere. Rămâne de văzut dacă administrația locală va opta pentru o schimbare de management sau va miza pe stabilitate, într-un moment în care scena brașoveană are nevoie, poate mai mult ca oricând, de echilibru și credibilitate.
-
Cotidian2 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Cotidian2 zile agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
-
Stiri Brasov22 de ore agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Secretarul general al PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Stiri Brasov2 zile agoGeantă cu bani și documente, uitată la Direcția Fiscală Brașov. Final fericit datorită unui polițist local
-
Prima Pagina17 ore agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Prima Pagina23 de ore agoTragere la sorți Cupa României! Kids Tâmpa, față în față cu elita fotbalului feminin românesc!
-
Investitii23 de ore agoSediul Prefecturii Brașov poate fi reabilitate dar nu oricum. Specialiștii de la „Cultură” impun mai multe condiții
-
Sănătate18 ore agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
