„În situația actuală este clar că nu reușim să facem suficient, la nivel mondial, pentru a avea grijă de planetă, dar suntem siguri că învățând tot mai multe lucruri despre reciclare și despre cele trei componente ale sale – reducere/ reciclare/ reutilizare – vom reuși, peste ani, să trăim pe o planetă durabilă. Noi am reușit să adunăm în jurul nostru zeci de mii de familii care au învățat să colecteze separat deșeurile și ne dorim ca toată lumea să facă la fel”, a declarat Bogdan Constantinescu, managerul general al BRAI CATA SRL, companie care dezvoltă programe de colectare separata a deșeurilor în Brașov, Brăila, Timiș, Hunedoara, Giurgiu și Vâlcea.Specialistul BRAI CATA SRL ne-a pregătit o listă cu 10 lucruri mai puțin știute despre reciclare și materialele reciclabile:
- Recipientele din aluminiu reciclate pot ajunge din nou pe rafturile magazinelor în doar două luni de la colectare;
- Sacii de plastic care sunt aruncați în ocean omoară peste un milion de creaturi marine pe an;
- Reciclarea unei singure cutii de bere ajută la economisirea unei cantități de energie egală cu cea consumată de un televizor în aproximativ trei ore; 4. Peste 60% din deșeurile care ajung în coșurile de gunoi din orice gospodărie, ar putea fi reciclate;
- Reciclarea ajută la conservarea unor resurse naturale precum: cărbunele, petrolul și gazele;
- Peste 80 de miliarde de cutii de aluminiu sunt folosite în fiecare an, în întreaga lume; 7. Un recipient din sticlă actual ar putea avea nevoie de 4.000 de ani pentru a se descompune natural;
- Hârtia reciclată produce cu aproximativ 70% mai puțină poluare a aerului decât procesul prin care a fost obținută din materii prime;
- Sticla este 100% reciclabilă și poate fi folosită din nou și din nou, fără limită. În centrele de prelucrare, sortarea acestei se face însă, în funcție de culori, deoarece sticla își păstrează culoarea chiar și după reciclare; 10. Reciclarea unei sticle de suc de roșii, spre exemplu, ajută la economisirea unei cantități de energie suficientă pentru a alimenta un bec de 100 de Watti, timp de patru ore.
Ce deșeuri se pun în sacul galben BRAI CATA SRL
- hârtii și tipărituri: ziare, reviste, hârtie tipărită şi corespondență, cărți, caiete folosite;
- cartoane: cutii, cartoane de ouă;
- deșeuri din metal: doze de băuturi, cutii şi capace din aluminiu:
- plastic: pungi, sacoșe, folie, flacoane de detergenți sau de săpun lichid, PET-uri: ambalaje pentru apă, suc sau alte băuturi,paharele de iaurt și smântână, ambalajele de tip tetrapak (cutii pentru lapte ori suc).
Câteva reguli pentru o colectare separata corectă:
- Pentru eficiența colectării separate, cartoanele aruncate în saci trebuie pliate și legate, iar PET-urile şi dozele de băutură strivite, ca să ocupe mai puțin loc atât în saci, cât și în utilajele de transport spre stația de sortare.
- Deșeurile nu trebuie să conțină niciun fel de resturi de deșeuri umede.
- Recipientele din mase plastice, dozele de băuturi și conservele din metal trebuie clătite cu apă înainte de depozitarea în sacii galbeni.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!