„Avem informații că unele studii s-ar fi desfășurat în secția exterioară de la Vulcan, care nu se pretează la așa ceva, pentru că acolo vorbim de o populație vulnerabilă. Am încercat să aflăm dacă a existat un acord din partea pacienților, fiindcă vorbim și de unii cronici, care poate nu au discernmânt, și cum a trecut de Comisia de Etică de la Agenția Națională a Medicamentului (în subordinea căreia se afla Comisia de Etică în perioada respectivă, n . red). Nu știu cine a fost implicat, dacă au fost pacienți cu discernămînt sau fără, dacă și-au dat acordul sau nu“, a declarat dr. Nicușor Bîgiu.Dr. Bîgiu a atras atenția că în cazul de față ar fi vorba despre studii clinice făcute pe o populație vulnerabilă, în condițiile în care Comisia Europeană interzice așa ceva, de aceea a fi format o comisie de analiză care să facă unele cecetări. „Din păcate, verificările făcute de această comisie s-au oprit la nivelul unui medic din acest spital“, a declarat dr. Nicușor Bîgiu, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care sesizarea în acest caz va ajunge și la Parchet.
09 NOIEMBRIE 2026
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!