BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Înscrieri deschise la creșele din Brașov: 689 de l...

Înscrieri deschise la creșele din Brașov: 689 de locuri disponibile pentru copiii cu vârsta de până la 3 ani

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
27 MAI 2025
Publicitate Reclamă Reclamă Reclamă
Înscrieri deschise la creșele din Brașov: 689 de locuri disponibile pentru copiii cu vârsta de până la 3 ani

Până șa 30 mai, părinții brașoveni își pot înscrie copiii cu vârsta de până la 3 ani la una dintre cele 10 creșe din municipiu, în cadrul sesiunii de admitere organizate pentru anul școlar 2025–2026, anunță Creșa Brașov într-un comunicat oficial. Înscrierile sunt dedicate exclusiv copiilor care nu au mai frecventat anterior o creșă și se desfășoară până pe 30 mai.

Dosarele vor fi depuse la sediul creșei pentru care părinții optează ca primă alegere, pe baza unei programări prealabile, în intervalul orar 09:00–17:00 (luni–joi) și 09:00–16:00 (vineri).

689 de locuri pentru noii veniți la creșele din Brașov

Pentru anul școlar viitor, la nivelul municipiului Brașov sunt disponibile 1.040 de locuri în cadrul celor 52 de grupe aprobate. Dintre acestea, 351 de locuri au fost deja ocupate prin cereri de reînscriere, rămânând libere 689 de locuri pentru noii veniți.

Majoritatea grupelor – 49 – vor avea predare în limba română, în timp ce o grupă va funcționa cu predare în limba germană (la Creșa nr. 10), iar două grupe vor oferi predare în limba maghiară (la Creșa nr. 1 și Creșa nr. 2).

Criteriu specific de departajare la selecția copiilor: domiciliul sau locul de muncă al unuia dintre părinți

Evaluarea dosarelor se va face pe baza unor criterii generale de departajare, conform metodologiei aprobate de Ministerul Educației. În plus, va fi aplicat un criteriu specific referitor la domiciliul copilului sau locul de muncă al unuia dintre părinți, detaliat în Regulamentul local de înscriere, astfel:

  • până la 500 m = 5 puncte
  • între 500 m și 1 km = 4 puncte
  • între 1 km și 1,5 km = 3 puncte
  • între 1,5 km și 2 km = 2 puncte
  • între 2 km și 2,5 km =1 punct.

Rezultatele procesului de selecție vor fi publicate în data de 13 iunie pe site-ul instituției, www.cresebrasov.ro, precum și la avizierele fiecărei creșe.

3 proiecte noi de creșe în Brașov

Municipalitatea continuă extinderea infrastructurii pentru educația timpurie, având în lucru trei noi proiecte pentru construirea de creșe în cartierele Tractorul (str. Ioan Socec, în execuție), Bartolomeu (str. Lebedei, în faza de avizare) și Stupini (str. Fundăturii, documentație depusă pentru autorizație de construire).

Coordonarea și controlul activității Creșei Brașov revin Consiliului Local și primarului municipiului, în timp ce partea metodologică a educației antepreșcolare este gestionată de Inspectoratul Școlar Județean Brașov, prin unități de învățământ preșcolar desemnate în acest scop.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

DN 1 Brașov-Făgăraș: lucrările intră în linie dreaptă, iar drumarii promit că reparațiile sunt gata în această săptămână... cu o condiție
09 NOIEMBRIE 2026

DN 1 Brașov-Făgăraș: lucrările intră în linie dreaptă, iar drumarii promit că reparațiile sunt gata în această săptămână... cu o condiție

Un punct termic dezafectat din municipiul Brașov devine centru de sprijin pentru persoanele cu autism. Unde se află centrul și cât va costa transformarea
09 NOIEMBRIE 2026

Un punct termic dezafectat din municipiul Brașov devine centru de sprijin pentru persoanele cu autism. Unde se află centrul și cât va costa transformarea

Spitalul din Rupea se scumpește: factura pentru reabilitare crește de la 57 la aproape 66 de milioane de lei
09 NOIEMBRIE 2026

Spitalul din Rupea se scumpește: factura pentru reabilitare crește de la 57 la aproape 66 de milioane de lei