BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Timp liber › Au început înscrierile pentru Noaptea Muzeelor la ...

Au început înscrierile pentru Noaptea Muzeelor la Sate 2026. Evenimentul va avea loc pe 29 august

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
09 IULIE 2026
Publicitate Reclamă
Au început înscrierile pentru Noaptea Muzeelor la Sate 2026. Evenimentul va avea loc pe 29 august

Organizatorii evenimentului Noaptea Muzeelor la Sate au dat startul înscrierilor pentru ediția din 2026, programată în 29 august. Muzeele, colecțiile private, casele memoriale, monumentele istorice și alte inițiative culturale din mediul rural sunt invitate să se alăture celei de-a patra ediții a evenimentului dedicat promovării patrimoniului satului românesc.

Peste 140 de obiective culturale înscrise la Noaptea Muzeelor la Sate - ediția 2025

Inițiat de Asociația Da' De Ce, proiectul a reunit în primele trei ediții sute de muzee și obiective culturale din România și Republica Moldova, devenind unul dintre cele mai importante evenimente dedicate patrimoniului rural. Anul trecut, peste 140 de obiective culturale au fost deschise gratuit publicului, oferind vizitatorilor acces la colecții, expoziții și povești mai puțin cunoscute din comunitățile rurale.

Rezidențele artistice, noutățile ediției 2026 de la Noaptea Muzeelor la Sate

Ediția din acest an aduce mai multe noutăți. Rețeaua Noaptea Muzeelor la Sate se extinde prin includerea unui nou ecosistem muzeal rural, în zona Coronini, județul Caraș-Severin, iar organizatorii lansează, în premieră, un program internațional de rezidențe artistice. Scopul este promovarea satului românesc nu doar ca spațiu al tradițiilor, ci și ca loc al creației contemporane și al inovării culturale.

Înscrierile sunt deschise până în 10 august 2026. Pot participa muzee, colecții muzeale, case memoriale, ateliere de meșteșugari, colecții private și alte proiecte care contribuie la conservarea și valorificarea patrimoniului rural.

Participarea este gratuită, iar organizatorii asigură promovarea obiectivelor înscrise la nivel național și internațional, precum și includerea acestora în platforma oficială a evenimentului.

Detalii despre înscriere și regulament sunt disponibile pe site-ul oficial al proiectului.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Urmărire ca-n filme la Predeal: motociclist de enduro, reținut după ce a ignorat semnalul polițiștilor
09 NOIEMBRIE 2026

Urmărire ca-n filme la Predeal: motociclist de enduro, reținut după ce a ignorat semnalul polițiștilor

ETOS Academy investește 6,5 milioane de euro în prima fază a unui campus școlar în care copiii din Brașov pot învăța de la creșă la liceu
09 NOIEMBRIE 2026

ETOS Academy investește 6,5 milioane de euro în prima fază a unui campus școlar în care copiii din Brașov pot învăța de la creșă la liceu

Brașovenii cu restanțe la dosarul pentru locul de parcare, așteptați să își actualizeze datele. Primăria Brașov a lansat platforma „Parcari-resedinta”
09 NOIEMBRIE 2026

Brașovenii cu restanțe la dosarul pentru locul de parcare, așteptați să își actualizeze datele. Primăria Brașov a lansat platforma „Parcari-resedinta”