Connect with us

Fapt divers

Jandarmii din Brașov au tot mai mult de lucru cu animalele sălbatice care intră în localități. Ultima misiune: relocarea unui șarpe

Published

on

Jandarmii brașoveni au avut duminică o intervenție inedită în Ghimbav, unde au avut de rezolvat problema unui șarpe care a ajuns într-o gospodărie. Apariția reptilei a fost sesizată prin numărul unic de urgență 112 și, odată ajunși la fața locului, jandarmii au găsit reptila, au capturat-o, apoi au transportat-o în afara localității, unde a fost eliberată în mediul natural. Această acțiune de îndepărtare a animalului din curtea unei familii a reprezentat o situație destul de rară pentru membrii structurii militare, au spus jandarmii brașoveni.

Turmă de mistreți în Brașov și familie de urși la Fundata

Angajații jandarmeriei din județul Brașov au mai întâlnit în trecut și alte misiuni, care i-au scos din rutină.

Luna trecută, aceștia au fost solicitați în localitatea Fundata pentru a gestiona prezența unei ursoaice cu doi pui, care cauzaseră pagube în zonă, inclusiv ruperea unor garduri.

Mai multe situații similare au avut loc în județ din cauza prezenței urșilor. Recent, jandarmii s-au deplasat în Poiana Brașov pentru a scoate un pui de urs dintr-un canal de colectare a deșeurilor, unde acesta rămăsese blocat. Ei au reușit să îl ajute pe pui să iasă din canal și să se reunească cu mama sa.

Deși a fost o intervenție neobișnuită, colegii noștri au rezolvat-o cu prioritate, eliminând toate riscurile generate în primul rând de agitația ursoaicei, care ar fi putut deveni agresivă față de oricine s-ar fi apropiat de pui.”, au menționat pe contul de Facebook al Jandarmeriei Brașov

De asemenea, în februarie 2018, ei au intervenit pentru a alunga o turmă de porci mistreți din zona străzilor Dobrogeanu Gherea și Molidului din Brașov, acționând pentru a restabili ordinea publică, afectată de data aceasta de niște animale, nu de oameni. La acea vreme, jandarmii au reușit să îndepărteze animalele sălbatice spre pădure.

Pui de urs, salvați din situații delicate

Salvarea puilor de urși pare să fie o activitate obișnuită pentru jandarmii din Brașov, însă, de multe ori, misiunile au fost provocatoare. În 2020, jandarmii au ajutat un pui de urs să iasă dintr-o fântână din Teliu, utilizând o scară pentru a facilita ieșirea lui, în timp ce țineau ursoaica mamă la distanță cu ajutorul semnalelor acustice. Tot în 2020, au ajutat doi pui de urși să iasă dintr-un tomberon din Poiana Brașov și să se întoarcă în pădure.

Probleme și cu liliecii

În plus, jandarmii au intervenit și pentru îndepărtarea vulpilor și liliecilor. În 2020, au fost chemați să scoată o vulpe blocată în curtea unui service auto din Brașov. Echipa de Intervenție Rapidă Specializată a Departamentului pentru Managementul Problemei Animalelor a reușit să tranchilizeze animalul și să îl mute din zonă.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cotidian

Activitatea Spitalului Militar Brașov, afectată de un incendiu. Flăcările au distrus materiale sanitare depozitate într-un container

Published

on

Un incendiu a izbucnit luni dimineață în curtea Spitalului Militar din municipiul Brașov, la un container în care erau depozitate materiale sanitare, a anunțat ISU Brașov. Potrivit Europa FM, nu s-a impus evacuarea pacienților din corpurile de clădire ale spitalului.

Incendiul a pornit la un container în care erau depozitate mai multe materiale sanitare. Acesta se manifestă cu degajare mare de fum care poate fi văzut de la câțiva kilometri distanță.

Pompierii au menționat că nu s-a impus evacuarea pacienților din corpurile de clădire ale spitalului, iar în urma incendiului nu au rezultat victime. În schimb, activitatea în mai multe pavilioane ale Spitalului Militar este întreruptă.

De asemenea, incendiul a fost localizat și nu există pericol de extindere la alte spații sau clădiri aflate în apropiere, precizează ISU Brașov.

Pentru stingerea incendiului, pompierii au intervenit cu trei autospeciale.

Continue Reading

Fapt divers

Accident feroviar în Brașov: tren încărcat cu motorină, în coliziune cu un autoturism

Published

on

Un accident feroviar grav s-a produs azi, în municipiul Brașov, după ce o garnitură de tren care transporta motorină a intrat în coliziune cu un autoturism, pe strada Borzești, în zona dinspre Bartolomeu. La fața locului au fost mobilizate de urgență mai multe echipe de intervenție ale ISU.

Am fost anunțați despre producerea unui accident feroviar în municipiul Brașov, pe strada Borzești, unde o garnitură de tren a intrat în coliziune cu un autoturism”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov.

Potrivit ISU, în urma impactului nu au fost înregistrate victime, însă intervenția a fost una complexă, având în vedere natura încărcăturii transportate de tren.

Intervenție cu autospecială CBRN, din cauza riscului de incendiu

La locul accidentului au fost trimise un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială CBRN (pentru riscuri chimice, biologice, radiologice și nucleare) și un echipaj SMURD.

Pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, întrucât garnitura de tren era formată din mai multe vagoane încărcate cu motorină, existând un potențial risc major în cazul producerii unor scurgeri sau al izbucnirii unui incendiu.

Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de autoritățile competente.

Continue Reading

Fapt divers

Exercițiu la Cincu. Artileria americană testează Linia de descurajare a Flancului Estic al NATO

Published

on

By

Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est (HQ MNC-SE), împreună cu Comandamentul Multidomeniu 56 – Europa, alături de aliați și parteneri NATO, au început exercițiul multinațional DYNAMIC FRONT 26. Conform Ministerului Apărării Naționale, acesta este cel mai mare exercițiu de interoperabilitate al artileriei Forțelor Terestre ale Statelor Unite ale Americii desfășurat în Europa, în perioada 26 ianuarie – 13 februarie 2026.

Exercițiul reprezintă aplicarea practică a Liniei de descurajare a Flancului Estic (Eastern Flank Deterrence Line – EFDL) și are ca obiectiv exersarea planurilor regionale NATO, precum și integrarea efectelor în domeniile terestru, aerian, maritim, cibernetic și spațial, pentru a contracara capabilități de restricționare a accesului și control al zonei, susținute de forțe convenționale concentrate.

„DYNAMIC FRONT 26 pune un accent sporit pe comandă și control, simulare și integrare multidomeniu, reflectând realitățile conflictelor moderne, în care forțele trebuie să opereze la distanță, peste granițe naționale și în mai multe domenii, menținând viteza și precizia procesului decizional. Activitățile cu trageri reale sunt desfășurate în mai multe state aliate, România având un rol important prin găzduirea secvențelor de instruire din Poligonul Cincu, care contribuie direct la consolidarea interoperabilității aliate și la întărirea posturii de descurajare și apărare a NATO pe Flancul Estic”, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării Naționale.

Continue Reading

Trending