Brașov Metropolitan
›Sport ›
Junioarele 3 de la Corona s-au calificat de pe pri...
D
De Daniel Plugaru
12 APRILIE 2021
Publicitate
Tinerele handbaliste ale Coronei, antrenate de Mihaela Adam şi Eugen Ciulei, au terminat neînvinse turneul de la Ghimbav după ce au obţinut trei victorii din trei partide jucate. Cele trei victorii obşinute asigură echipei calificarea de pe prima poziţie la Turneul Valoare al campionatului.
Antrenoarea echipie de junioare 3, Mihaela Adam a declarat că este bucuroasă că echipa şi-a îndeplinit primul obiectiv. „Suntem cu toţii bucuroşi că am reuşit calificarea de pe primul loc dar şi de faptul că turneul de la Ghimbav a fost unul bun pentru fete. Vreau să evidenţiez prestaţia foarte bună a portarilor în acest turneu, iar aici este meritul colegului Eugen Ciulei. Felicit oricum întreaga echipă pentru întreg parcursul şi sper să meargă la fel de bine în continuare”.
Staff-ul Coronei aflat la turneu a fost format din: Mihaela Adam – antrenor principal, Eugen Ciulei – antrenor cu portarii şi Alina Teslăraşu – antrenor coordonator al centrului de copii şi juniori Corona.
Rezultate complete şi marcatoare:
Corona – ACS Sporting Ghimbav 22 – 17
Pentru Corona au marcat: Mosor 8, Aron 5, Avădanei 3, Fejer 2, Lache 1, Braşoveanu 1, Stan 1, Andrei 1.
Corona – Kids Tâmpa 34 – 13
Pentru Corona au marcat: Lache 7, Aron 7, Avădanei 6, Mosor 5, Braşoveanu 4, Fejer 4, Andrei 1.
Corona – CSM Făgăraş 39 – 22
Pentru Corona au marcat: Avădanei 10, Lache 6, Mosor 5, Fejer 4, Aron 4, Sala 3, Braşoveanu 3, Stan 2, Andrei 1, Mocanu 1.
Publicitate
Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.
Autentificare
Alte știri de interes
08 NOIEMBRIE 2026
Voia uniformă de polițist, dar a ajuns în arest! Candidat prins cu un „mini studio” de fraudă, la admiterea la Școala de Agenți de Poliție Câmpina
07 NOIEMBRIE 2026
Râșnov: apelurile la 112 pentru urși au scăzut cu peste 90% după montarea gardului electric, spune primarul
07 NOIEMBRIE 2026
Parcarea de tip „Park & Ride” din Bartolomeu, tot cu bariera lăsată. Un termen de deschidere nu a fost anunțat
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!