BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Cotidian › KFC, anchetă internă după ce Protecția Consumatoru...

KFC, anchetă internă după ce Protecția Consumatorului a descoperit bacterii coliforme, enterococi intestinali și Clostridium în gheața pentru băuturi

B
De BvM
22 OCTOMBRIE 2019
Publicitate Reclamă
KFC, anchetă internă după ce Protecția Consumatorului a descoperit bacterii coliforme, enterococi intestinali și Clostridium în gheața pentru băuturi
Inspectorii de la protecţia Consumatorilor au descoperit bacteria Clostridium, bacterii coliforme şi enterococi intestinali în gheaţa produsă de KFC iar utilizarea aparatelor de producere a gheţii în care s-au descoperit bacteriile a fost interzisă, a declarat marţi directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel. Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor a prezentat un film realizat în timpul unuia din controalele la KFC, în care era prezentată procedura prin care un pahar în care era introdusă gheaţa descoperită ulterior ca având bacterii era umplut cu Coca-Cola dintr-un dozator al KFC. Una din locaţiile KFC în care gheaţa testată a ieşit pozitivă la testul pentru bacterii a fost cea din Vitan, a precizat Paul Anghel.
„La mall-ul din Vitan am prelevat gheaţă, am trimis-o la un laborator pentru a o verifica şi am determinat anumite valori. N-aş vrea să mă refer la numărul total de germeni, care a fost iarăşi destul de mare şi a fost depăşit, pentru că pot fi unităţi de focar patogene sau nepatogene, dar am găsit, la două probe, bacterii coliforme şi enterococi intestinali. Am gândit să limităm răspândirea acestei gheţi cu probleme, respectiva maşină de gheaţă a fost sigilată, operatorului economic KFC i-a fost adus la cunoştinţă că aceste analize au fost făcute şi că au fost depistate bacterii coliforme şi enterococi intestinali. Analizele au fost repetate, este un laborator din Bucureşti acreditat şi autorizat RENAR, care a primit de la noi probe de la mai multe unităţi din Bucureşti, în 5 dintre cele 7 unităţi verificate s-au găsit în continuare aceste probleme - bacterii coliforme, enterococi, Clostridium - lucruri care după părerea noastră sunt de neacceptat, motiv pentru care se vor încheia documente prin care li se vor opri acele maşini de gheaţă, astfel încât să nu se mai propage povestea cu infectarea mai departe. Vom alerta şi Ministerul Sănătăţii în cursul zilei de astăzi (marţi, n.r.), ca să verifice exact care sunt problemele acolo. De asemenea s-a luat decizia opririi temporare a furnizării cu gheaţă pentru băuturile carbogazoase. Povestea a plecat de la determinarea unei cantităţi de gheaţă mult superioare unui băuturi carbogazoase“, a explicat Paul Anghel.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a controlat şi gheaţa de la mai multe locaţii ale Mc'Donalds, dar analizele realizate aici nu au dovedit nereguli ale calităţii gheţii acestui operator, a adăugat directorul general al ANPC.

KFC le cere scuze clienților

„În decursul zilei de astăzi, 22.10.2019, am luat la cunoştinţă, din spaţiul public, de rezultatele buletinelor de analiză apărute ca urmare a controlului efectuat de ANPC în restaurantele KFC. Dorim să precizăm încă de la început că avem proceduri stricte de management şi gestionare a gheţii, incluzând inspecţii zilnice, săptămânale şi curăţări periodice ale maşinilor de gheaţă. În plus, realizăm teste independente frecvente ale gheţii în toate restaurantele noastre. Cu privire la rezultate prezentate de ANPC în spaţiul public, dorim să comunicăm că ne asumăm întreaga responsabilitate şi le cerem scuze clienţilor noştri pentru neplăcerile care ar fi putut să apară. În acest moment, am demarat o investigaţie internă pentru a determina cauzele care au condus la această situaţie ce ne-a surprins în mod neplăcut. Astfel, vă informăm că am decis oprirea tuturor maşinilor de gheaţă din toate restaurantele KFC din ţară până la finalizarea verificărilor interne", se arată într-un comunicat de presă remis de KFC România.
KFC România dă asigurări că va aplica măsuri stricte pentru a combate şi a preveni astfel de situaţii în viitor. „Pentru siguranţa consumatorilor, ne luăm angajamentul că vom aplica măsuri stricte pentru a combate şi a preveni astfel de situaţii în viitor. Dorim să precizăm că, în cadrul restaurantelor KFC, există deja proceduri de bună practică bazate pe principiile HACCP ce presupun un sistem riguros de analiză a riscurilor în punctele critice de control pe toate etapele lanţului alimentar. Avem un sistem de evaluare periodică la nivel de produse, furnizori şi procese pentru a ne asigura că toate standardele de calitate impuse prin lege sunt respectate“, precizează compania.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

B
BvM

Alte știri de interes

Ioana Dogioiu, fosta purtătoare de cuvânt a Guvernului Bolojan, a ajuns la comunicarea oficială a PNL. Partidul este îngropat în datorii dar a angajat-o pe fosta jurnalistă
10 NOIEMBRIE 2026

Ioana Dogioiu, fosta purtătoare de cuvânt a Guvernului Bolojan, a ajuns la comunicarea oficială a PNL. Partidul este îngropat în datorii dar a angajat-o pe fosta jurnalistă

FOTO. „Furnalul” de lângă lacul din Noua, greu de sancționat. Politia Locala nu a reușit, problema va fi pasată Gărzii de Mediu Brașov
10 NOIEMBRIE 2026

FOTO. „Furnalul” de lângă lacul din Noua, greu de sancționat. Politia Locala nu a reușit, problema va fi pasată Gărzii de Mediu Brașov

Lovitură de teatru în dosarul „Mită pentru funcții“ de la Apa Brașov: judecătorii îl trimit înapoi la DNA, pentru că rechizitoriul nu e făcut cum trebuie
10 NOIEMBRIE 2026

Lovitură de teatru în dosarul „Mită pentru funcții“ de la Apa Brașov: judecătorii îl trimit înapoi la DNA, pentru că rechizitoriul nu e făcut cum trebuie