„Suntem într-un progres foarte bun, deoarece am avut şansa unui constructor foarte bun, care îşi face bine treaba. Acesta este un proiect investiţional complex, prin care reconstruim, reabilităm și lățim «Drumul de sub munte». Până acum s-a lucrat foarte mult la refacerea podurilor, podeţelor şi a zidurilor de sprijin, precum şi la consolidarea structurii drumului, astfel că pe tronsonul de la Viștea am ajuns la turnarea asfaltului. La finalul acestui an sperăm să avem 13 km asfaltaţi în totalitate”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Veştea.Modernizarea „Drumului de sub munte” este cel mai mare proiect pentru care Consiliul Judeţean Braşov a atras o finanţare din fonduri europene. Este vorba despre 146,864 milioane lei. „Este cel mai mare proiect de modernizare a infrastructurii rutiere din judeţul Braşov realizat în ultimii 30 de ani şi unul dintre cele mai importante din Regiunea Centru, un proiect care n-ar fi fost posibil fără implicarea tuturor primarilor din Ţara Făgăraşului. La finele proiectului vom avea 49,6 km de drum reabilitat în totalitate şi cu audit de trafic realizat”, a mai declarat preşedintele CJ Adrian-Ioan Veştea. „Drumul de sub munte” traversează toate satele de sub munte, de la Perşani, la Ucea, astfel că va pune în valoare Munții Făgăraș şi va contribui la dezvoltarea turismului. Se ştie, o infrastructură bună aduce cu sine dezvoltarea altor ramuri economice.
07 NOIEMBRIE 2026
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!