Educație
Licitaţie de peste 8 milioane de lei, pentru proiectarea şi execuţia noii creşe din Tractorul-Coresi. Viceprimarul Costel Mihai: „Va avea minim 64 de locuri şi va rezolva o parte din solicitările venite din această zonă”
Municipalitatea, prin Serviciul Public Administrare Creşe, lansează licitația pentru proiectarea și construirea noii creșe din zona Tractorul – Coresi. Documentația de achiziție a fost transmisă în data 9 septembrie 2020, către Agenția Națională de Achiziții Publice, în vederea verificării, înainte de publicarea anunțului în SICAP, a declarat viceprimarul Brașovului Costel Mihai.
Valoarea estimată a contractului de proiectare și execuție a noii creșe este de 8.155.973,67 lei fără TVA, respectiv 9.705.608,67 lei cu TVA inclus, iar perioada de implementare, 18 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor (3 luni pentru proiectare și 15 luni pentru execuție).
„Mă bucur că am ajuns în acest stadiu, în care lansăm licitația pentru proiectarea și execuția încă unei creșe în Brașov, cu atât mai mult cu cât Analiza de situație pe serviciile acordate copiilor de vârste mici – un document realizat împreună cu specialiști și oameni implicați în domeniu, arată o nevoie stringentă pe această categorie de educație timpurie. Noua creșă ce va deservi zona Tractorul – Coresi va fi o clădire specială, în regim Demisol+Parter+Etaj, cu o capacitate de minim 64 de locuri şi va cuprinde dotările necesare pentru cinci grupe de copii cu vârsta cuprinsă între 3 luni şi 3 ani”, a declarat viceprimarul Costel Mihai.
Locurile vor fi repartizate în două grupe mari (o grupă fiind constituită din 15 copii), două grupe mijlocii (o grupă fiind constituită din 12 copii) și o grupă mică (o grupă fiind constituită din 10 copii).
Terenul pe care va fi amplasată creșa are o suprafață de 3.176 mp și este situat în intravilanul municipiului Brașov, pe strada Turnului nr. 5. El a fost donat de un dezvoltator imobiliar din zonă. Unitatea va avea o amprentă la sol de 780 mp, suprafață desfășurată de 1.802 mp și suprafața utilă de 1.546 mp. Creşa va avea o arhitectură modernă şi o cromatică adaptată zonei respective. Faţada va fi izolată cu vată minerală, pentru un consum energetic redus şi finisată decorativ cu cărămidă tip Klinker şi placare cu lemn Trespa. De asemenea, va exista o curte cu funcţiuni pentru copii cu vârste de 1-3 ani.
„Sperăm ca odată cu această construcţie să rezolvăm măcar o parte din solicitările venite din această zonă a oraşului. Într-un viitor nu foarte îndepărtat, în vecinătatea acestei creșe avem în plan şi amenajarea unei grădiniţe, pentru a avea ambele tipuri de unităţi de educaţie timpurie necesare unui cartier în continuă extindere, cum este Tractorul. În continuare avem un deficit în ceea ce privește unitățile de educație timpurie- creșe și grădinițe – însă căutăm să identificăm soluții pentru a le acoperi. Avem deja în lucru, într-un stadiu foarte avansat, cea de a noua creșă din Braşov, pe str. Apollo, iar creșa de pe str. Tudor Vladimirescu vine de acum cu un plus de locuri, prin extindere. Avem în vedere şi o creşă pentru cartierul Bartolomeu-Avantgarden, care are acelaşi specific ca şi Tractorul-Coresi, fiind o zonă în continua dezvoltare. Şi aici, construcţia se va face tot pe un teren donat de dezvoltatorul imobiliar. De altfel, mă bucur că aceşti investitori au înţeles că împreună cu autoritatea locală pot oferi condiţii mai bune de trai celor care aleg să cumpere o locuinţă în noile cartiere”, a încheiat viceprimarul Costel Mihai.
Educație
Brașovul copilăriei, personaj principal într-un nou volum semnat Rodica Bretin. Lansarea oficială, la Libris
Brașovenii sunt invitați joi, 12 februarie, de la ora 18.00, la Librăria Libris (str. Mureșenilor nr. 14), la lansarea volumului „Pisica de la ora cinci”, semnat de Rodica Bretin și apărut la Editura Corint Fiction. Evenimentul face parte din seria „JOI. Reading & Joy”, dedicată dialogului cultural și literaturii contemporane, și se va încheia cu o sesiune de autografe.
Alături de autoare vor fi prezenți Adrian Lesenciuc, Anca Ianchiș și Laurențiu-Ciprian Tudor, iar discuția va fi moderată de Augusta Oniță-Bagoly.
„Pisica de la ora cinci” este un roman-puzzle construit din 18 povestiri care recompun, piesă cu piesă, atmosfera Brașovului anilor ’60. Inspirată din copilăria autoarei, cartea propune o incursiune când duioasă, când plină de zvâc și umor, într-un oraș care devine el însuși personaj. Brașovul – Kronstadt, Orașul de sub Tâmpa, „cetatea în care plouă de trei ori pe săptămână” – prinde viață prin ochii unei fetițe fascinată de lumea din jur, de Strada Lungă, de Piața Sfatului umbrită de salcâmi, de oamenii și poveștile locului.

Cartea semnată de Rodica Bretin, prin ochii criticilor
Criticul George Cornilă vorbește despre o evocare „emoționantă”, care evită nostalgia facilă și reconstruiește lucid o lume în care conviețuiau sași, români și unguri, cu bijutieri evrei, moașe săsoaice și vecini pitorești. La rândul său, scriitoarea Simona Antonescu subliniază că personajul principal al cărții este chiar Brașovul, surprins ca „un oraș-timp”, filtrat prin melancolia vârstelor pierdute, dar și prin limpezimea privirii copilăriei.
Dincolo de parfumul discret al memoriei, volumul surprinde și umbrele epocii: plecarea sașilor în Germania, schimbările aduse de comunism, destrămarea unor destine și gospodării. Maturizarea personajului-narator se desfășoară treptat, odată cu descoperirea unei lumi care nu mai este doar joc și poveste, ci și adevăr, uneori incomod.
Cine este Rodica Bretin
Rodica Bretin, născută la Brașov și revenită în oraș după decenii de activitate literară la București, este membră a Uniunii Scriitorilor, a PEN România și a Asociației Creatorilor de Ficțiune. Autoare a numeroase volume de proză scurtă, romane și cărți de istorie romanțată, a fost distinsă cu premii importante în țară și în străinătate, inclusiv în Franța și Spania. În 2024 a primit Premiul revistei literare Libris pentru proză.
Educație
Universitatea Transilvania Brașov urcă 29 de poziții în clasamentul QS World University Rankings Europe 2026
Universitatea Transilvania din Brașov continuă trendul ascendent în clasamentele internaționale, reușind o urcare spectaculoasă de 29 de locuri în QS World University Rankings: Europe 2026, una dintre cele mai relevante ierarhii academice la nivel european.
UNITBV se află pe locul 465, dintr-un total de 958 de universități din 42 de țări europene, după ce, în ediția precedentă, ocupa poziția 494.
A șasea universitate din România și performanțe notabile în cercetare
Odată cu acest rezultat, Universitatea Transilvania Brașov se clasează pe locul 6 la nivel național, într-un top care include 21 de universități românești. Clasamentul QS Europe 2026 este realizat pe baza a 12 indicatori, care evaluează cercetarea și inovația, angajabilitatea absolvenților, calitatea predării, deschiderea internațională și sustenabilitatea.
Unul dintre cei mai buni indicatori pentru UNITBV este cel privind rețeaua internațională de cercetare, unde universitatea brașoveană a obținut poziția 292, confirmând consolidarea parteneriatelor academice și științifice la nivel global.
Evoluție constantă și recunoaștere internațională
Ascensiunea Universității Transilvania Brașov este una constantă în ultimii ani. Dacă în 2024 instituția se situa în intervalul 521–530, în 2025 a urcat pe locul 494, iar în 2026 ajunge la 465, confirmând direcția pozitivă de dezvoltare.
La nivel european, QS World University Rankings: Europe 2026 este condus de University of Oxford, ETH Zürich și Imperial College London, instituții de referință în învățământul superior mondial.
Cotidian
O oră fără electricitate pe Colina Universității: studenții și profesorii susțin Carbon-Free Hour
Facultățile de Design de Produs și Mediu și Știița și Ingineria Materialelor dau un semnal clar de responsabilitate față de mediu și se alătură inițiativei Carbon-Free Hour, prin oprirea curentului electric în corpurile E și G de pe Colina Universității, timp de o oră, azi între 12:00 și 13:00.
Demersul este un apel la implicare adresat întregii comunități universitare. Reprezentanții facultăților îi încurajează pe studenți, cadre didactice și colegii din cămine să se alăture inițiativei și să contribuie, chiar și prin gesturi simple, la reducerea consumului de energie.
Gesturi mici, impact mare pentru mediu
În intervalul dedicat Carbon-Free Hour, participanții sunt îndemnați să facă mai multe acțiuni cu impact direct:
- să stingă luminile atunci când nu sunt necesare,
- să închidă laptopurile și calculatoarele pentru o oră,
- să scoată încărcătoarele din priză,
- să evite folosirea aparatelor electrice mari.
Mesajul inițiatorilor este clar: impactul dorit este vizibil apare atunci când acțiunea individuală se multiplică la nivel de comunitate. O singură oră de atenție la consumul de energie poate însemna mai puține emisii de carbon și un pas concret spre un viitor mai sustenabil.

Educație prin exemplu
Prin această inițiativă, Facultățile DPM și SIM demonstrează că schimbarea începe cu fiecare dintre noi, iar universitatea poate fi un spațiu în care educația pentru mediu se face nu doar teoretic, ci și prin acțiuni concrete.
-
Prima Pagina3 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Sănătate3 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Cotidian4 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Stiri Brasov3 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Investitii23 de ore agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Cotidian4 zile agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
-
Sănătate2 zile agoSpitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a pierdut cinci radiologi și un șef de secție. Conducerea unității sanitare încearcă să umple „golul din organigramă” prin transferuri
-
Prima Pagina3 zile agoTragere la sorți Cupa României! Kids Tâmpa, față în față cu elita fotbalului feminin românesc!
