BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Cotidian › Licitații „uitate” prin sertarele ANAP. Consiliul ...

Licitații „uitate” prin sertarele ANAP. Consiliul Județean Brașov așteaptă de câteva luni validarea unor dosare

S
De Sebastian Aldea
27 NOIEMBRIE 2018
Publicitate Reclamă
Licitații „uitate” prin sertarele ANAP. Consiliul Județean Brașov așteaptă de câteva luni validarea unor dosare
Modul în care Agenția Națională a Achizițiilor Publice analizează dosarele licitațiilor îl nemulțumește pe președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, care a afirmat zilele trecute că, în unele situații, trec și câteva luni până la validarea documentațiilor. De exemplu, a precizat Veștea,  documentația licitației pentru modernizarea drumului Victoria – Viștișoara, a fost depusă la ANAP încă din 31 iulie 2018, dar nici acum nu a venit un răspuns din partea instituției respective. De asemenea, a continuat reprezentantul administrației județene, documentația pentru lansarea licitației în vederea proiectării și execuției terminalului aeroportului este trimisă deja de trei săptămâni și nu avem niciun semnal de la ANAP. „Sper totuși să depășim aceste întârzieri și să nu mai stăm degeaba, pentru că riscăm să nu ne încadrăm în calendarul pe care ni l-am propus. Așteptăm vești de la ANAP, astfel încât să putem desfășura licitația în următoarea lună, iar până la sfârșitul anului să adjudecăm contractul. Sunt nemulțumit de aceste întârzieri, care în final nu fac altceva decât să prelungească și datele de punere în aplicare a acestor proiecte, după cum ne-am propus”, a declarat Veștea.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

S
Sebastian Aldea

Alte știri de interes

FOTO. „Furnalul” de lângă lacul din Noua, greu de sancționat. Politia Locala nu a reușit, problema va fi pasată Gărzii de Mediu Brașov
10 NOIEMBRIE 2026

FOTO. „Furnalul” de lângă lacul din Noua, greu de sancționat. Politia Locala nu a reușit, problema va fi pasată Gărzii de Mediu Brașov

Lovitură de teatru în dosarul „Mită pentru funcții“ de la Apa Brașov: judecătorii îl trimit înapoi la DNA, pentru că rechizitoriul nu e făcut cum trebuie
10 NOIEMBRIE 2026

Lovitură de teatru în dosarul „Mită pentru funcții“ de la Apa Brașov: judecătorii îl trimit înapoi la DNA, pentru că rechizitoriul nu e făcut cum trebuie

Surpriză după urmărirea ca în filme de la Predeal: motociclistul fără permis „săltat” de Poliție este un fost concurent  de la „Insula Iubirii“
10 NOIEMBRIE 2026

Surpriză după urmărirea ca în filme de la Predeal: motociclistul fără permis „săltat” de Poliție este un fost concurent de la „Insula Iubirii“