Noile restricții decise de autoritățile din România în contextul celui de al treilea val al pandemiei de COVID-19 intră în vigoare duminică. Carantina de noapte se va aplica de la ora 20.00, față de 22.00, cât este acum, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în localitățile în care rata de infectare este peste 4. Tot în aceste localități, de la ora 18.00 vor fi închise magazinele și activităţile de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private. În localitățile în care incidența cazurilor de COVID-19 la mia de locuitori depășește 7,5 aceste măsuri se aplică pe toată durata săptămânii.
Restricțiile care intră în vigoare de duminică, la nivel național, potrivit hotărârii adoptate joi de Guvern:
- În toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20,00—5,00, cu următoarele excepţii:
- În toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile depăşeşte 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 20,00—5,00, cu următoarele excepţii:
- În toate localităţile se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în perioada 27-28 martie, în intervalul orar 18,00—22,00 pentru deplasarea şi participarea la serviciile religioase oficiate pentru sărbătoarea Pesah şi, în perioada 3-4 aprilie, în intervalul orar 20,00—2,00 pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase.
- Se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în intervalul orar 5,00-21,00.
- Se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 5,00—18,00, în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori.
- Se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în intervalul orar 5,00—18,00, în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile depăşeşte 7,5/1.000 de locuitori.
- Prin excepţie, unităţile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum şi operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, şi cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.
- Se suspendă activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness în localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori.
- Modelul declarației pe propria răspundere pentru toate localitățile, indiferent de rata de infectare
- Modelul adeverinței de la angajator pentru toate localitățile, indiferent de rata de infectare
- Modelul declarației pe propria răspundere pentru localitățile care depășesc rata de incidență de 4 (pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică), respectiv 7,5 (în toate zilele săptămânii)
- Modelul adeverinței de la angajator pentru localitățile care depășesc rata de incidență de 4 (pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică), respectiv 7,5 (în toate zilele săptămânii)
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!