BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Cotidian › Listele suplimentare, la modă în timpul referendum...

Listele suplimentare, la modă în timpul referendumului. Topul localităților din județul Brașov, unde prezența a fost „salvată” de turiști

O
De Otilia Comsa
07 OCTOMBRIE 2018
Publicitate Reclamă
Listele suplimentare, la modă în timpul referendumului. Topul localităților din județul Brașov, unde prezența a fost „salvată” de turiști
Votul pe listele suplimentare a crescut de patru ori în Brașov, între raportările de la orele 10.00 și 16.00. Dacă în a doua zi a referendumului, la ora 10.00, când prezența la vot era sub 7%, pe listele suplimentare erau înregistrați 1.692 de alegători, la raportarea de la ora 16.00, numărul acestora a crescut de peste 4 ori, până la 7.478. De altfel, la ora 16.00, numărul celor care și-au exprimat opțiunea la referendum a ajuns la 71.844 în județul Brașov, 10,4% dintre aceștia votând pe liste suplimentare, adică în alte secții de vor decât cele la care au fost arondați, conform adresei de reședință. Din datele raportate la ora 16.00, topul secțiilor cu cele mai multe voturi pe liste suplimentare era următorul:
  1. Cincu – din 1.292 de alegători înscriși pe liste permanente au votat 120. 263 au alegători au votat pe liste suplimentare;
  2. Predeal – la secția de vot de la Centrul de Cultură „Mihail Săulescu“ – din 1.277 de alegători înscriși pe listele permanente, au votat 180. 210 persoane au votat pe liste suplimentare;
  3. Brașov – Cantina studențească din complex Memo – din 1.629 de alegători pe liste permanente, au votat 215. 100 s-au înscris pe liste suplimentare.
  4. Bran – la secția de votare de la primărie, din 810 alegători pe listele permanente, au votat 90. 140 au votat pe liste suplimentare;
La nivel național, cele mai multe voturi pe liste suplimentare s-au înregistrat în Municipiul București (17.193), județul Dolj (13.393), județul Cluj (12.683) și județul Bihor (12.531). (Cifrele conform raportării de la ora 16.00). 

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

O
Otilia Comsa

Alte știri de interes

VIDEO-FOTO. Brașovul a deschis cel mai mare parc de street workout din România: 200 de mp de bare, spaliere și sac de box în aer liber, la Bartolomeu
09 NOIEMBRIE 2026

VIDEO-FOTO. Brașovul a deschis cel mai mare parc de street workout din România: 200 de mp de bare, spaliere și sac de box în aer liber, la Bartolomeu

Urmărire ca-n filme la Predeal: motociclist de enduro, reținut după ce a ignorat semnalul polițiștilor
09 NOIEMBRIE 2026

Urmărire ca-n filme la Predeal: motociclist de enduro, reținut după ce a ignorat semnalul polițiștilor

ETOS Academy investește 6,5 milioane de euro în prima fază a unui campus școlar în care copiii din Brașov pot învăța de la creșă la liceu
09 NOIEMBRIE 2026

ETOS Academy investește 6,5 milioane de euro în prima fază a unui campus școlar în care copiii din Brașov pot învăța de la creșă la liceu