Connect with us

Prima Pagina

Locuitorii comunei Cristian ies în stradă. Ei nu mai vor să se repete tragedia din 10 septembrie, când un copil a fost ucis de un camion

Published

on

Un accident cumplit petrecut în 10 septembrie, când un copil de 11 ani a fost ucis de un camion, a fost picătura care a umplut paharul pentru părinții din comuna Cristian.

Ei spun că de mulți ani, au făcut demersuri pentru a se rezolva problemele din zona centrală a localității, unde s-a produs accidentul. Acolo nu sunt trotuare sau dacă există, ele sunt prea inguste, marcajele pe asfalt sunt șterse sau inexistente, iar copiii sunt în pericol fizic de fiecare dată când trec prin zonă.

Măsuri eficiente nu au fost însă luate. Așa s-a ajuns la tragedia de zilele trecute, când un copil și-a pierdut viața într-un accident.

Acum părinții au decis să iasă în stradă. Astfel, miercuri, 18 septembrie, Asociația „Sfântul Nicolae” Cristian va organiza un marș de protest pe traseul Parcul Sonia – Strada Preot Virgil – Strada Vulcanului – Strada Morii – Piața Libertății – Strada Lungă, până la corpul B al Școlii din Cristian – Strada Stoica Popovici – Piațeta Cristian, la care sunt așteptate în jur de 200 de persoane.

Protestul este organizat după ce în 12 septembrie părinții au lansat și o PETIȚIE ONLINE, prin solicită autorităților locale să ia, în cel mult 30 de zile, mai multe măsuri pentru creșterea siguranței în trafic.

Ce au solicitat părinții:

1. Demiterea și atragerea răspunderii persoanelor responsabile pentru neaplicarea unor măsuri minime menite să asigure siguranța circulației în proximitatea unităților de învățământ. 

2. Amenajarea mai multor treceri de pietoni (semaforizate și înălțate) și trotuare în proximitatea unităților de învățământ.

3. Introducerea unei limitări de viteză de 30 km pe oră în proximitatea unităților de învățământ inclusiv amplasarea de indicatoare de avertizare „Atenție copii” pe toate sectoarele de drum frecvent circulate de copii, benzi rezonatoare de avertizare.

4. Prezența fizică zilnică a 2 agenți de poliție atât la începerea cât și la terminarea cursurilor elevilor. Unul dintre agenți să fie prezent la trecerea de pietoni din fața Cristian Inn iar celălalt în curba dintre străzile Libertății și Morii.

5. Conform ROFUIP din august 2024, cap. II art. 157, alin (6) solicităm puncte de drop-on drop-off în zona unităților de învățământ pentru creșterea siguranței și eliminarea blocajelor din trafic din zona unităților de învățământ.

6. Montarea pe marginea trotuarelor din proximitatea școlii, spre carosabil, a unor balustrade de protecție, inclusiv în curba dintre străzile Libertății și Morii.

7. Reamenajarea trotuarelor înspre și dinspre unitățile de învățământ și eliminarea locurilor de parcare din fața Cristian Inn pentru creșterea siguranței trecerii de pietoni.

8. Interzicerea camioanelor de mare tonaj în zona centrală.

9. Introducerea unei limite de tonaj de 3.5 tone pentru autoturisme pe strada Libertății cu excepția transportului public în comun și serviciilor de salubritate. 

Mesajul primăriei: vrem, dar nu prea avem cum

Primarul comunei, Gicu Cojocaru, a declarat că a discutat cu părinții din comună de mai multe ori, chiar și marți, când protestul a fost autorizat.

„La această ședință au fost prezenți și reprezentanți ai Poliției, dar și ai organizatorului protestului. Pe lângă organizarea protestului, au fost discutate și o serie de măsuri ce ar putea fi luate pentru creșterea siguranței în trafic. Discuțiile pe această temă vor continua, astfel încât, împreună, să găsim cele mai bune soluții”, a declarat primarul.

El a menționat că zona în care s-a produs accidentul este una foarte dificilă:

„Este vorba de drumul județean care vine de la Vulcan (strada Libertății – n.red.). Aproape de centrul comunei sunt două curbe în ungi drept, vizibilitatea este redusă, iar strada este îngustă. De exemplu, pentru a amenaja treceri de pietoni trebuie respectate o serie de prevederi legale, iar noi sperăm să obținem niște derogări”.

De altfel, edilul a subliniat că primăria Cristian vrea să ia măsuri, dar nu prea are cum, având în vedere că prin legislația rutieră sunt stabilite condiții ce nu pot fi respectate în teren.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prima Pagina

FOTO. Prima înfrângere a „Teutonilor” din Ghimbav în Campionatul Național de Handbal. Derby-ul play-off-ului a fost câștigat de Steaua

Published

on

Sala Sporturilor din Ghimbav a găzduit sâmbătă seara partida dintre CSO Teutonii Ghimbav și Steaua București, derby-ul play-off-ului pentru promovarea în Liga Zimbrilor la handbal masculin. Înaintea acestei partide, cele două echipe aveau victorii pe linie în Campionatul Național de Handbal (liga secundă) astfel că ambele au început play-off-ul de promovare ca favorite pentru promovare în prima ligă.

Partida de la Ghimbav a fost echilibrată, cele două formații oferind spectatorilor care au umplut până la refuz sala un handbal în forță, în care jucătorii ambelor formații au dat totul pentru victorie.

Câștig de cauză în această bătălie a avut formația bucureșteană, scorul final fiind 29-34. Chiar dacă diferența a fost de cinci goluri, partida a fost una echilibrată, cele două echipe alternând momentele de dominare.

Portarul gazdelor, Radu Turturică, a avut și în acest meci mai multe serii de intervenții miraculoase, însă echipa bucureșteană a demonstrat și de această dată că are cel mai bun atac din liga secundă.

La finalul partidei, „Teutonii” au fost aplaudați și încurajați de numeroșii suporteri, așa cum o fac fanii adevărați.

Băieții au jucat cu curaj și determinare, ținând piept unei echipe puternice și cu tradiție. Astfel de partide cresc o echipă și îi întăresc caracterul. Mergem înainte, capul sus! Ne concentrăm pe deplasarea de la Făgăraș”, au transmis oficialii CSO Teutonii Ghimbav .

Continue Reading

Prima Pagina

Șefa Secției de Oncologie de la Spitalul Județean Brașov, Mariana Sporiș: „Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic”

Published

on

Șefa Secției de Oncologie de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov (SCJUBv), dr. Mariana Sporiș, de obicei discretă în ceea ce privește declarațiile publice, și-a motivat demisia din funcția de șef al „Oncologiei”, dar și din calitatea de medic în cadrul unității sanitare brașovene.


De altfel, ea a menționat că nu a vrut să facă declarații în spațiul public în legătură cu demisia ei, dar „afirmațiile conducerii SCJUBv mă obligă să fac unele precizări”.
În primul rând, ea a ținut să precizeze că nu a demisionat „din cauza Fundației Metropolis, nu ei m-au dezamăgit. Chiar le mulțumesc pentru implicare și știu că nu din cauza lor a căzut proiectul de renovare a secției”.
De asemenea, ea nu a avut niciun reproș la adresa fostei conduceri a spitalului.

„Nu mi-am dat demisia nici din cauza fostei conduceri a SCJUBv. Împreună cu fostul manager și fostul director medical am gândit îmbunătățirea condițiilor hoteliere, dotarea cu aparatură, creșterea calității serviciilor pentru pacienții oncologici. Prin fonduri europene s-a achiziționat aparatură nouă, de top, care urma să fie instalată în secția renovată. Împreună am fost o echipa, asta a fost și este percepția mea”, a explicat medicul brașovean.

O demisie de onoare

În acest proiect, a continuat ea, „am implicat în acest proiect mulți oameni, apropiați sau necunoscuți, am oferit speranțe, am cerut încredere și… bani”.


„Proiectul a căzut. Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic. Considerați că e o demisie de onoare. Și nu mai vreau nici să rămân ca medic în cadrul SCJUBv – asta din motive personale”, a mai spus dr. Sporiș.


Totodată ea a ținut să le mulțumească celor care i-ai fost alături: pacienți, aparținători, prieteni, firme, ONG-uri, celor care au donat și s-au implicat.


„Încă o dată mulțumesc Fundației Metropolis care a făcut ca visul nostru să pară realizabil. Am fost aproape…”, a mai spus Mariana Sporiș.


Pe de altă parte, ea a transmis și o rugăminte către conducerea spitalului: „Să nu mai facă speculații și nici să nu mai dea declarații în numele meu”.

Acest apel vine în contextul în care, printr-un comunicat de presă, conducerea SCJUBv a transmis că ea „și-a exprimat decizia de a-şi înceta activitatea în cadrul SCJUBv ca urmare a pierderii încrederii în rezolvarea rapidă şi certă a renovării secției clinice Oncologie medicală ulterior retragerii Fundației Metropolis din relația de parteneriat cu SCJBv”.
Amintim că în 3 februarie, Fundația Metropolis a anunțat retragerea din proiectul de renovare a Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov. Președintele fundației a motivat această decizie prin faptul că administrația județeană a anunțat că va realiza lucrări mult mai ample la clădire, estimate la aproximativ 60 milioane de lei.

Continue Reading

Investitii

FOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului

Published

on

Amenajată în urmă cu mai bine de 10 ani, acumularea Ruia din Poiana Brașov este principala sursă de zăpadă pentru pârtiile de pe domeniul schiabil. În lipsa ninsorilor abundente, este produsă zăpadă artificială, tunurile de zăpadă și lănciile fiind alimentate din lacul de acumulare. De-a lungul anilor, autoritățile locale brașovene au evitat să spună clar care este sursa de alimentare a acestui lac. Reprezentanții municipalității au vorbit de-a lungul vremii de captarea unor izvoare și au dat de înțeles că necesarul de apă ar mai fi completat cu apă din rețeaua publică.


Însă, recent, primarul Brașovului, George Scripcaru, a confirmat că, în fapt, apa din lacul respectiv provine din rețeaua publică.


„În prezent, noi pompăm apă pentru lacul din munte din oraș, pe rețea. Sunt cheltuieli foarte mari. Pompăm apă din rețeaua publică a orașului, pe care o plătim. Este apă prelucrată, pentru că apa care ajunge la tunurile de zăpadă, dacă are impurități crează probleme și acestea nu mai sunt eficiente. Nu este apă industrială, este apă pe care o consumăm la chiuvetă. Este apă de băut și are un alt cost”, a declarat Scripcaru.


Problema alimentării acestui lac nu ține numai de costuri, ci și de disponibilul de apă, care este tot mai puțină.


Municipiul Brașov și localitățile din zona metropolitană, deservite de Compania Apa Brașov, sunt alimentate din acumularea Tărlung, iar în ultimii ani au fost probleme cu acest lac. De exemplu, în anul 2024, din cauza secetei prelungite, apa din această acumulare abia a ajuns pentru alimentarea localităților deservite de operatorul regional de apă.

Soluția Primăriei Brașov: încă un lac, alimentat din izvoare

Pentru a rezolva problema apei pentru domeniul schiabil, Primăria Brașov a anunțat că are în plan amenajarea unui al doilea lac de acumulare, proiectul fiind inclus în planul de investiții pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) din anul 2027, ediția de iarnă.

„Sunt sporturi care sunt în spații închise, unde ai la îndemână o tehnologie care te ajută. Sunt și competițiile în aer liber, care depind foarte mult de condițiile meteo, temperaturi și dacă nu au echipamente și resurse, devine puțin mai complicat. De aceea, pe lângă dotările și echipamentele pe care le vom achiziționa pentru FOTE 2027, am studiat și am accesat consultanță de specialitate cu cei care au elaborat documentația pentru domeniul schiabil din Poiana Brașov și am identificat o sursă care ne dă posibilitatea să luăm în calcul construirea unui al doilea lac, în munte, în Poiana Brașov, pentru a avea resursă în plus, pentru orice eventualitate. Chiar și în afara competiției, este foarte utilă și necesară”, a declarat primarul Brașovului.

Edilul a precizat că pentru noul lac a fost identificat un amplasament, unde este sursă de izvoare permanente, ce pot reprezenta o soluție.

„Trebuie să luăm în calcul faptul că această investiție trebuie realizată în acest an. Este un lucru care se adaugă la ceea ce avem. Am elaborat documentațiile de urbanism, suntem în regulă, nu trebuie să scoatem nimic din fond forestier, iar asta ne ajută foarte tare. O să încercăm să includem în structura de finanțare și această investiție”, a continuat edilul.

FOTE 2027 se va desfășura în perioada 17 – 27 februarie, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Predeal, Râșnov, Cheile Grădiștei, Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc. În Poiana Brașov sunt programate probele de schi alpin și schi-alpinism.

Continue Reading

Trending