BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › FOTO. Lucrările de pe C.D. Gherea, în ritm susținu...

FOTO. Lucrările de pe C.D. Gherea, în ritm susținut. Când se redeschide una dintre cele mai importante legături dintre Răcădău și Centrul Brașovului

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
27 IULIE 2026
Publicitate Reclamă
FOTO. Lucrările de pe C.D. Gherea, în ritm susținut. Când se redeschide una dintre cele mai importante legături dintre Răcădău și Centrul Brașovului
Lucrările de consolidare și extindere a străzii Constantin Dobrogeanu Gherea avansează conform graficului. Constructorul estimează redeschiderea circulației până pe 7 septembrie, iar accesul spre Treptele lui Gabony rămâne închis până la finalizarea șantierului.

Lucrările de consolidare și extindere a străzii Constantin Dobrogeanu Gherea din Brașov se desfășoară conform graficului, iar autoritățile estimează că circulația va fi reluată până la începutul noului an școlar, respectiv până la data de 7 septembrie.

Constructorul a finalizat sistemul provizoriu de sprijin al versantului, realizat din profile metalice și plăci din beton, care reduce riscul de afectare a imobilelor situate între numerele 52 și 58A. În perioada următoare încep lucrările de forare pentru micropiloții noului zid de sprijin, care va fi construit în fața celui provizoriu.

Proiectul urmărește eliminarea unuia dintre cele mai înguste și problematice sectoare ale străzii. La final, carosabilul va avea două benzi de circulație, cu o lățime totală de 6 metri, iar pe partea stângă va fi amenajat un trotuar de un metru, asigurând condiții mai bune atât pentru șoferi, cât și pentru pietoni.

În paralel, continuă lucrările de modernizare a infrastructurii edilitare. O parte din rețeaua electrică a fost deja coborâtă în subteran, au fost montați primii stâlpi și o parte din noua rețea de iluminat public, iar în perioada următoare vor începe și relocările rețelelor de apă, canalizare, gaze și telecomunicații.

Municipalitatea reamintește că, până pe 7 septembrie, strada Constantin Dobrogeanu Gherea rămâne închisă circulației, cu excepția accesului riveranilor. De asemenea, este interzis și accesul pietonal din vârful pantei către Treptele lui Gabony, din cauza lucrărilor desfășurate cu utilaje grele și a săpăturilor din șantier.

Autoritățile le recomandă brașovenilor și turiștilor să folosească rutele alternative de acces spre Tâmpa, prin strada Molidului sau aleea de sub Tâmpa, și să respecte restricțiile instituite pentru siguranța tuturor.

Investiția este realizată de firma Zohir 84 Cons Construct SRL, are o valoare de peste 5,28 milioane de lei, fără TVA, iar durata de execuție este de trei luni.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Spitalul din Făgăraș angajează: două posturi de asistent medical și unul de îngrijitor, scoase la concurs
10 NOIEMBRIE 2026

Spitalul din Făgăraș angajează: două posturi de asistent medical și unul de îngrijitor, scoase la concurs

Scandalul legii partidelor lovește la vârful AEP: Nicușor Dan l-a eliberat din funcție pe vicepreședintele Cosmin-Gabriel Popp
10 NOIEMBRIE 2026

Scandalul legii partidelor lovește la vârful AEP: Nicușor Dan l-a eliberat din funcție pe vicepreședintele Cosmin-Gabriel Popp

Elevi din Brașov au gătit pentru invitații de la Palatul Cotroceni: „Dualul formează profesioniști“
10 NOIEMBRIE 2026

Elevi din Brașov au gătit pentru invitații de la Palatul Cotroceni: „Dualul formează profesioniști“