Connect with us

Cotidian

Marius Dunca, vicepreședinte PSD: „Partidul Social Democrat rămâne la guvernare ca să oprească austeritatea, nu ca să o legitimeze”

Published

on

Marius Dunca, vicepreședintele PSD, a afirmat că social-democrații nu vor fi parte a unei guvernări care confundă echilibrarea bugetară cu austeritatea și care transferă costurile exclusiv asupra populației și economiei reale.

PSD a anunțat ferm prin vocea liderilor săi că nu va mai susține niciun nou pachet de măsuri adoptat prin angajarea răspunderii Guvernului dacă acesta nu va include, în mod obligatoriu, Programul PSD de stimulare economică. Pachetul 3 trebuie să conțină acest program. Orice altă abordare înseamnă continuarea unei politici greșite, bazate pe taxe mai mari și decizii luate unilateral.

„Ajunge cu austeritatea mascată sub pretexte tehnice și «incapacități de plată» mincinoase, în condițiile în care Ilie Bolojan cheltuie mult mai mult decât în guvernarea Ciolacu, dar în schimb încasează mult mai puțin. PSD rămâne la guvernare tocmai pentru a bloca aceste excese. România nu se echilibrează cu taxe mai mari, ci cu o economie mai mare, cu investiții și locuri de muncă”, a declarat Marius Dunca.

Programul PSD, depus în Coaliție încă din septembrie 2025, are obiective clare și măsurabile: revenirea la o creștere economică de peste 3% în următorii trei ani și de 5% în următorii cinci ani, crearea a peste 120.000 de locuri de muncă și reducerea deficitului bugetar fără a sufoca mediul privat. Soluțiile propuse nu pun presiune pe buget, ci lărgesc baza de contribuabili prin stimularea investițiilor.

„Politica de a stoarce aceiași contribuabili trebuie oprită. Avem nevoie de soluții noi pentru economie. Creditul fiscal pentru investiții, garanțiile pentru IMM-uri, amortizarea accelerată și facilitățile pentru cercetare-dezvoltare sunt instrumente testate în Europa, nu experimente”, a subliniat Marius Dunca.

Consultare internă privind continuarea guvernării 

Vicepreședintele PSD atrage atenția că multe dintre măsurile impuse de premierul Bolojan au fost luate în afara programului de guvernare și fără consultările prevăzute în Acordul politic al Coaliției. Pentru efectele negative ale acestor decizii – scăderea puterii de cumpărare, presiunea pe administrațiile locale și blocarea investițiilor – nu decontează doar premierul și partidul său, ci și PSD. Tocmai de aceea, lucrurile trebuie schimbate.

„Prezența PSD la guvernare a împiedicat decizii cu impact major: tăieri masive de personal în administrația locală, retragerea fondurilor pentru servicii publice, impozitarea solariilor și serelor sau eliminarea plafonării adaosurilor comerciale la alimente. Fără PSD la masa deciziilor, aceste măsuri ar fi fost deja aplicate. Ieșirea PSD de la guvernare ar însemna mână liberă pentru tăieri, taxe și decizii absurde”, a avertizat Marius Dunca.

În acest context, PSD a declanșat o consultare internă privind continuarea guvernării, în condițiile încălcării repetate a Acordului politic al Coaliției. Partidul a intrat la guvernare printr-o decizie colectivă a peste 5.000 de membri, nu prin voința unei minorități, și va lua orice decizie majoră cu aceeași responsabilitate politică. 

„PSD rămâne la guvernare atât timp cât poate opri austeritatea și poate schimba direcția. Dacă acest lucru nu mai este posibil, toate opțiunile rămân deschise”, a încheiat Dunca.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cotidian

Încă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă

Published

on

Compania Apa Brașov a anunțat o nouă avarie la conducta magistrală de apă Brașov – Ghimbav – Codlea. Este a doua defecțiune apărută la această magistrală în anul 2026, după cea produsă luna trecută în orașul Ghimbav.

Potrivit operatorului regional de apă, în urma avariei de astăzi, presiunea apei în localitățile Ghimbav și Codlea este scăzută scăzută.

Intervalul estimat pentru lucrările de reparații este 08.30 – 16.30.

De asemenea, Compania Apa Brașov a anunțat întreruperea furnizării apei pe următoarele străzi:

  • Brașov: Bucegi nr. 8 ( Fabrica Autoliv);

Brașov: str. Ioan Clopoțel nr. 2 (MHS Truck & Bus Center);

Brașov: Șoseaua Cristianului nr. 30 – 44; VGP Park Brasov, Kampur Motors (DN 1 – DN 73);

Ghimbav: Metro și Delcar;

Ghimbav: str. Sânzienei.

Cauza avariilor: conducta de polietilenă a devenit „de sticlă”

Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă este de polietilenă, dar după după 4 – 5 ani a devenit „de sticlă”, fiind extrem de casantă „fragilă”.

Continue Reading

Cotidian

FACIAS cere în instanță indexarea pensiilor pentru 4,9 milioane de persoane. Guvernul și Casa de Pensii, somați să respecte legea

Published

on

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunță că intervine în sprijinul celor 4,9 milioane de pensionari din România și acuză autoritățile că ignoră obligația legală de a indexa valoarea punctului de referință al pensiei.

Organizația a transmis o plângere prealabilă către Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), solicitând majorarea urgentă a punctului de referință, conform prevederilor legale în vigoare.

„Indexarea nu este un gest de generozitate”

Potrivit FACIAS, articolul 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 prevede clar că valoarea punctului de referință trebuie majorată anual, în luna ianuarie, cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, indicatori comunicați de Institutul Național de Statistică.

Cu toate acestea, susține organizația, statul a decis menținerea valorii punctului de referință la 81 de lei și pentru anul 2026, ceea ce înseamnă blocarea veniturilor pensionarilor la nivelul anului 2024.

Reprezentanții FACIAS afirmă că indexarea pensiilor nu reprezintă o măsură opțională sau un gest politic, ci o obligație legală imperativă.

Aproape un milion de pensionari trăiesc cu pensia minimă

Organizația atrage atenția că măsura afectează direct 4,9 milioane de pensionari, dintre care aproape un milion trăiesc cu pensia minimă, în valoare de 1.281 de lei lunar. Într-un context economic marcat de inflație ridicată, lipsa indexării ar genera pierderi semnificative pentru una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.

FACIAS invocă și caracterul constituțional al dreptului la pensie, subliniind că statul are obligația de a asigura menținerea puterii de cumpărare prin corelarea pensiilor cu evoluția prețurilor și a indicatorilor economici.

Ultimatum de 30 de zile

În cazul în care, în termen de 30 de zile, autoritățile nu vor răspunde solicitării, FACIAS anunță că va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice pentru a obține obligarea acestora la majorarea pensiilor conform legii.

Subiectul riscă să devină unul dintre cele mai sensibile dosare sociale ale începutului de an, într-un climat economic deja tensionat.

Continue Reading

Cotidian

Conflict deschis între președintele ADI ISO Mediu Brașov și ASUM. Szenner Zoltan: Vicepreședintele ASUM a încasat timp de câteva luni aproape 70.000 de lei de la ADI ISO Mediu. Care a fost reacția celor de la ASUM

Published

on

După ce Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov a publicat mai multe materiale pe platforme online sau rețelele de socializare prin l-a atacat pe Szenner Zoltan, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (care se ocupă de gestionarea deșeurilor în mai bine de jumătate din județul Brașov) și administrator public al județului, iar acesta a răspuns „cu aceeași monedă”.


Astfel, miercuri, Szenner Zoltan a publicat un material pe pagina de Facebook, în care a spus că, atunci când se pune problema Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), ASUM publică „niște mizerii de articole, pline de insinuări, jigniri, răstălmăciri de cuvinte scoase din context, dar nu s-au dat în lături nici de la utilizarea și difuzarea unor înregistrări ilegale, făcute fără cunoștința și acordul celor care apar în ele”.
Pe de altă parte, el a menționat că vicepreședintele ASUM, Alexandru Goga, care este și avocat, a încasat, timp de mai multe luni, în 2024 și 2025, 69.000 de lei de la ISO Mediu Brașov.


„M-am consultat cu membrii Consiliului Director al ADI ISO Mediu și am hotărât că vom renunța la serviciile domnului Goga. Pe atunci nu știam că domnul Goga era vicepreședintele ASUM-mare greșeală”, a declarat Szenner Zoltan.


De asemenea, el a menționat că Goga avea o firmă de consultanță, AD Palantir, care ar fi trebuit să pregătească documentațiile pentru trei centre de aport voluntar.


„Am spus clar, că în opinia mea este o cheltuială nejustificată, și ar trebui să angajăm o societate cu experiență și referințe solide în domeniu. Am cerut imediat ca ADI ISO Mediu Brașov să rezilieze contractele respective și să organizeze o procedură de selecție transparentă pentru serviciile legate de managementul proiectelor celor 3 Centre de Aport Voluntar, dar nu s-a ajuns până acolo. În urma demersurilor mele, chiar AD Palantir a cerut rezilierea contractelor. Probabil că și-au dat seama că nu va merge cu mine”, a mai spus Szenner Zoltan.


Președintele ADI ISO Mediu Brașov a menționat că va mai face publice și alte probleme.

ASUM Brașov a răspuns doar unei acuzații

De cealaltă parte, ASUM Brașov a răspuns, printr-o postare pe rețelele de socializare, că nu este împotriva SMID.

„Susținem fără echivoc realizarea SMID. Am afirmat public acest lucru, inclusiv în cadrul dezbaterii. Înregistrarea este publică. Integrală. Fără tăieturi. Fără scoateri din context. Ceea ce deranjează, probabil, nu este poziția noastră, ci faptul că refuzăm să girăm fără analiză orice amplasament sau orice procedură”, au precizat cei de la ASUM.

Pe de altă parte, cei de la ASUM nu au avut niciun punct de vedere privind colaborarea vicepreședintelui acestei asociații cu ADI ISO Mediu Brașov.

Continue Reading

Trending