Brașov Metropolitan
›Fapt divers ›
"Mascații" au dat buzna din greșeală peste o femei...
Publicitate
O mamă și cei doi copii ai ei, de 8 și 10 ani, din Brașov s-au trezit joi dimineață cu mascații în casă. Femeia spune că, după bătăi violente în ușă, anchetatorii au intrat peste ei în casă și a fost nevoie de intervenția ambulanței, după ce copiii au făcut atac de panică. După mai bine de jumătate de oră, timp în care li s-a explicat că este o eroare, mascații au ajuns și ei la concluzia că greșiseră adresa, potrivit brasovstiri.ro .
Conform sursei citate, strigătele mascaților i-au trezit din somn pe copii, care s-au refugiat plângând în camera mamei lor. Au urmat bătăi violente în ușa de la intrare, după care anchetatorii au intrat în casă.
"Nu știam ce să fac, le-am dat actele, le-am spus că este o greșeală, dar tot insistau cu mandatul de percheziție, copiii plângeau. Cei mici erau foarte speriați. Am chemat ambulanța, au făcut atac de panică. Nu sunt absurdă, înțeleg urgența, dar totuși, ce Dumnezeu, suntem oameni…intră și ne omoară, iar apoi își cer scuze. Nu au ascultat nimic. M-am prezentat, le-am spus cum mă cheamă, ei nimic strigau continuu ‘Unde-i, unde-i?’ și-mi fluturau hârtiile alea de nici nu apucam să văd pe cine caută", a declarat femeia.
Percheziția oamenilor legii, autorizată de Tribunalul Brașov, îl viza de fapt pe un brașovean învinuit de constituire de grup infracțional și infracțiuni informatice.
Procesul-verbal al intervenției arată că mascații au stat în locuința femeii timp de 35 de minute, în intervalul 7.00-7.35. În același document se menționează că "accesul în curtea imobilului s-a făcut prin escaladarea gardului din lemn, iar ușa locuinței a fost găsită în poziție închis-descuiat"."Cu ocazia pătrunderii în locuință și pe proprietate nu a fost (SIC) distruse sau degradare bunuri, obiecte sau valori", se mai menționează în procesul-verbal.
După lămurirea situației, mascații și-au mutat percheziția în corpul de casă corespunzător, precizeaza hotnews.ro.
(Foto-arhiva)
Publicitate
Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.
Autentificare
Alte știri de interes
10 NOIEMBRIE 2026
Cine controlează banii publici? Parlamentul a numit un fost deputat PSD ca interimar la Curtea de Conturi. PNL și USR strigă la unison „alianță PSD-AUR!“
10 NOIEMBRIE 2026
Spitalul din Făgăraș angajează: două posturi de asistent medical și unul de îngrijitor, scoase la concurs
10 NOIEMBRIE 2026
Scandalul legii partidelor lovește la vârful AEP: Nicușor Dan l-a eliberat din funcție pe vicepreședintele Cosmin-Gabriel Popp
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!