Brașov Metropolitan
›Cotidian ›
Maşinile Google Street View revin la Braşov pentru...
De Mihaela Parghel
26 MARTIE 2021
Mașinile Google Street View vor străbate, din nou, șoselele României, în următoarele luni. Vehiculele vor vizita peste 100 de localități, şi vor aduna date pentru a actualiza imaginile Street View din orașe, șosele și autostrăzi pe Google Maps.
În județul Brașov, vor fi fotografiate străzile din municipiile Brașov și Făgăraș, apoi maşinile vor ajunge şi la Sighișoara. Mașinile Google Street View vor acoperi zone și localități din toată țara, de la București, Brașov, Constanța, Călărași, Ploiești, Onești sau Pașcani, și până la Sibiu, Cluj, Sighetul Marmației sau Arad.
Google Maps este disponibil, în prezent, în mai mult de 85 de țări, inclusiv în Arctica și Antarctica.
În Street View, oamenii pot vedea imagini la 360 grade din numeroase locuri ale lumii, fie șosele, orașe, monumente istorice, repere culturale, natură sălbatică (pe pământ, pe sau în apă) și chiar spațiu.
Serviciul este disponibil și în Google Earth și aplicația Google Maps pentru telefoanele mobile. Google a preluat peste 16 milioane de kilometri de drumuri cu imagini Street View, o distanță care ar putea înconjura globul de mai mult de 400 de ori.
Serviciul Street View este disponibil în România începând cu 2010, când au fost publicate primele imagini din cele mai importante orașe pe Google Maps. Acoperirea Street View la nivelul intregii țări s-a realizat în 2012, atunci când au fost preluate imagini de pe 40.000 de km de drumuri, 39 de orașe și sute de obiective turistice.
Extinderea Street View în România a continuat constant, fiind actualizate imaginile din marile orașe și adăugate diferite obiective turistice, precum Salina Turda, Castelul Bran, Cetatea Alba Iulia, Muzeul National Brukenthal sau fluviul Dunarea.
Cea mai recentă actualizare a imaginilor Street View în România a avut loc în 2019, când au fost preluate imagini din cele mai importante orașe din România și zonele adiacente acestora, precum și șosele care le conectează.
Publicitate
Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.
Autentificare
Mihaela Parghel
Alte știri de interes
06 NOIEMBRIE 2026
Brașovul va avea locuri de staționare pentru mașinile livratorilor. Primele vor fi trasate în zona istorică a Brașovului
06 NOIEMBRIE 2026
Legal, drumul de pe Tâmpa rămâne deschis Restaurantului Panoramic. Ordonanța președințială din 30 octombrie își produce efectele până „la noi ordine”
06 NOIEMBRIE 2026
Sfârșit de epocă pe platforma CET și CAF Metrom: Primăria Brașov caută firma care să facă demolarea în schimbul fierului vechi
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!