BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Mesajul lui Adrian Oprică către Ialomițianu: în 20...

Mesajul lui Adrian Oprică către Ialomițianu: în 2008, o întreagă organizație a muncit pentru ca el sa să devină deputat. Acum trebuia să pună umărul la schimbarea de generaţii din PNL

B
De BvM
25 IUNIE 2019
Publicitate Reclamă
Mesajul lui Adrian Oprică către Ialomițianu: în 2008, o întreagă organizație a muncit pentru ca el sa să devină deputat. Acum trebuia să pună umărul la schimbarea de generaţii din PNL
Ca urmare a anunțului făcut de fostul vicepreședinte PNL Brașov, Gheorghe Ialomițianu, privind demisia sa din partid, președintele Organizației Municipale Brașov, Adrian Oprică, a spus că declarațiile fostului deputat liberal, referitoare la conducerea de către altcineva a partidului, sunt cel puțin deplasate, dar că atunci când cineva părăsește un partid, apar și astfel de declarații. „Orice astfel de situaţie în care un membru pleacă dintr-un partid, indiferent de numele lui, aduce de la sine şi astfel de declaraţii mai mult sau mai puţin reale, pentru că fiecare are propria lui interpretare. Totuşi, să apari public şi să spui că PNL este condus de alte persoane decât  cele din funcţiile de conducere este cel puţin deplasat”, a declarat Adrian Oprică. În ceea ce privește implicarea primarului George Scripcaru în partid, Adrian Oprică spune că  este vorba  despre  o colaborare administrativă pentru dezvoltarea orașului, așa cum a fost ea asumată încă de la început de ambele părți:  „Primarul George Scripcaru este un nume reprezentativ în politica braşoveană cu care PNL are un parteneriat de susţinere, pe care ni l-am asumat public de câte ori am avut ocazia”. Liderul Organizației Municipale Brașov a subliniat că în acest moment toți oamenii din partid pun umărul la reconstruirea lui, de aceea ar fi fost de așteptat ca și Gheorghe Ialomițianu să contribuie la acest proces, așa cum în trecut și alții au făcut-o, pentru ca în final, în Parlament să ajungă cei mai buni oameni.
„Este păcat că Gheorghe Ialomiţeanu nu a înţeles că în acest moment trebuia să rămână şi să pună umărul la schimbarea de generaţii, pentru că, aşa cum în 2008 o întreagă organizaţie a muncit pentru ca el să ajungă deputat, acum trebuie să muncim pentru alţii. Alegerile din 26 mai ne-au arătat clar că se impune o schimbare de generaţii pe care şi PNL trebuie să o facă. Dacă după ani la rând a fost susţinut şi asumat la membru PNL, alege să părăsească partidul, nu pot decât să îi mulţumesc pentru ce am realizat împreună şi să îi doresc succes mai departe. În PNL ne dorim oameni loiali unii altora şi nu în ultimul rând corecţi faţă de tot ce s-a întâmplat în trecut în ceea ce îi priveşte...”, a încheiat președintele organizației PNL Brașov.
 

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

B
BvM

Alte știri de interes

Urmărire ca-n filme la Predeal: motociclist de enduro, reținut după ce a ignorat semnalul polițiștilor
09 NOIEMBRIE 2026

Urmărire ca-n filme la Predeal: motociclist de enduro, reținut după ce a ignorat semnalul polițiștilor

ETOS Academy investește 6,5 milioane de euro în prima fază a unui campus școlar în care copiii din Brașov pot învăța de la creșă la liceu
09 NOIEMBRIE 2026

ETOS Academy investește 6,5 milioane de euro în prima fază a unui campus școlar în care copiii din Brașov pot învăța de la creșă la liceu

Brașovenii cu restanțe la dosarul pentru locul de parcare, așteptați să își actualizeze datele. Primăria Brașov a lansat platforma „Parcari-resedinta”
09 NOIEMBRIE 2026

Brașovenii cu restanțe la dosarul pentru locul de parcare, așteptați să își actualizeze datele. Primăria Brașov a lansat platforma „Parcari-resedinta”