Connect with us

Cotidian

Ministerul Mediului a aprobat mutarea sau împușcarea a 140 de urși și amenzi pentru cei care hrănesc ilegal animalele

Published

on

Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a prezentat ieri la Sanctuarul de urși de la Zărnești modul în care va încerca să rezolve problema urșilor problemă, promițând că „nu va bate în retragere”, indiferent „de cât de mult şi de tare ţipă unii sau alţii, noi trebuie să avem curajul de a lua măsuri”.

Cel puțin la nivel la nivel declarativ, ministerul a pregătit un plan pe termen scurt și unul pe termen lung. De asemenea, pe lângă măsurile ce vizează urșii, ea a anunțat că vor fi vizate și observatoarele de urși sau persoanele care lasă hrană animalelor aproape de drumurile frecventate de turiști, pentru ca aceștia să îi poată vedea.  Reprezentanta Guvernului a anunțat că problema urșilor va fi discutată în cursul acestei săptămâni, într-o ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Asta pentru că, a argumentat ea, „chiar nu se mai poate. A ajuns ursul să atace gospodării sau omul într-un oraş care nu are de-a face cu zona montană. Trebuie să mai spunem ceva: omul trebuie să fie educat şi să ştie că nu trebuie să-i arunce mâncare şi să ştie cum trebuie să procedeze când se apropie de el un urs. Uneori, din inconştienţă, îi lăsăm şi pe copii să se apropie de această specie. Trebuie să «tăiem coada pisicii» şi să luăm decizii. Nu trebuie să ne fie frică de nimeni”, a mai spus ministrul. 

Pasul 1: recoltarea sau relocarea a 140 de exemplare 

În primul rând, Gavrilescu a anunțat că a transmis spre publicare în Monitorul Oficial ordinul de ministru prin care aprobat recoltarea sau relocarea a 140 de urşi problemă. „Spre deosebire de ordinul de intervenţie de anul trecut, de data aceasta procedura a fost mult simplificată, astfel că se va putea interveni într-un timp mai scurt. ”, a declarat ministrul. 

Pasul 2: Desantul Gărzii de mediu în observatoarele de urși  

Ministrului Mediului a vorbit și despre problemele din zona Lacului Sfânta Ana, unde, potrivit relatărilor din presă, urșilor li se lăsa mâncare de câini lângă un drum turistic. 
„Garda de Mediu a mers şi a dat ca prevenţie o sancţiune. Voi solicita astăzi (luni, n.n.) Gărzii de Mediu Harghita să monitorizeze situaţia şi, dacă este cazul de la sancţiune putem trece la sistarea autorizaţiei celor care sunt certaţi cu legea”, a declarat ministrul. 
De asemenea, ea anunțat că se vor face veriificări la observatoarele de urși din zona localității Tușnad, unul dintre ele amenajat la mai puțin de un kilometru de localitate, avertizând că în cazul în care „Garda de Mediu Harghita nu va da amendă şi nu va merge până la sistarea autorizaţiei, eu vă spun că o va face Garda Naţională de Mediu. Ca să te foloseşti de urs în scop distractiv nu este corect. Este o specie protejată. Cine încalcă repetat legea, câştigând nişte bani de pe urma unei specii protejate va suporta rigorile legii”. 

Pe paginile de prezentare a acestor observatoare turiștilor li se garantează că vor vedea urșii inclusiv iarna (perioadă în care aceste animale ar trebui să fie în hibernare). 

Pasul 3: studiu despre impactul încălzirii globale asupra urșilor

Ministrul Mediului a anunțat că săptămâna trecută Guvernul a aprobat o hotărâre prin care a fost aprobată realizarea unui studiu de subzistenţă pentru carnivorele mari.  „Interesul nostru este protejarea specii, dar şi protecţia omului. Cred că este o problemă atacul acesta al urşilor. Beneficiem de nişte efecte ale schimbărilor climatice la care nu ne-am gândit. Trebuia să facem acest studiu, pentru a avea o bază pentru acţiunile viitoare”, a spus Graţiela Gavrilescu.  Aceasta a precizat că urșii se înmulțesc accelerat, femelele născând câte 2-3 pui anual, în condițiile în care, în mod normal ar trebui să stea doi ani cu o generație de pui. 

Pasul 4: 10 milioane de euro de la UE pentru plantații tampon, garduri electrice și un „așezământ pentru urșii problemă” 

„Am pregătit cererea de finanţare pentru un proiect în valoare de 10 milioane de euro, pentru care vrem să obţinem bani europeni prin Programul Operaţional Infrastructura Mare.  Acest proiect vine să facă ordine în relaţia om – urs, începând cu inventarierea, construirea unui al doilea aşezământ în care urşii problemă să fie aduşi (primul este cel privat de la Zărnești, n.n.). De asemenea, trebuie să facem şi ciparea urşilor şi să facem astfel încât să acordăm toate despăgubirile pe care le acordăm păgubiţilor”, a anunțat ministrul.

Detaliile proiectului: 

  •  Achiziţionarea unor garduri electrice pentru proprietăţi (stâne sau case izolate din apropierea pădurilor).
  • Estimarea populaţie de urşi în baza unor analize genetice. 
  • Înfiinţarea unui centru de reabilitare (cel de la Braşov), unde să fie aduse exemplarele care au fost relocate şi se întorc în localități. 
  • Realizarea în jurul localităților frecventate de urși a unor plantaţii tampon. Vor fi folosite acele specii care constituie o sursă de hrană pentru urşi, cum este zmeura, murele sau ciupercile. Specialiștii Ministterului Mediului consideră că plantaţiile vor reprezenta o zonă tampon astfel încât urşii să rămână în habitatul lor şi să nu mai a mai veni în localităţi. 

 

 

Cotidian

FACIAS cere în instanță indexarea pensiilor pentru 4,9 milioane de persoane. Guvernul și Casa de Pensii, somați să respecte legea

Published

on

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunță că intervine în sprijinul celor 4,9 milioane de pensionari din România și acuză autoritățile că ignoră obligația legală de a indexa valoarea punctului de referință al pensiei.

Organizația a transmis o plângere prealabilă către Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), solicitând majorarea urgentă a punctului de referință, conform prevederilor legale în vigoare.

„Indexarea nu este un gest de generozitate”

Potrivit FACIAS, articolul 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 prevede clar că valoarea punctului de referință trebuie majorată anual, în luna ianuarie, cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, indicatori comunicați de Institutul Național de Statistică.

Cu toate acestea, susține organizația, statul a decis menținerea valorii punctului de referință la 81 de lei și pentru anul 2026, ceea ce înseamnă blocarea veniturilor pensionarilor la nivelul anului 2024.

Reprezentanții FACIAS afirmă că indexarea pensiilor nu reprezintă o măsură opțională sau un gest politic, ci o obligație legală imperativă.

Aproape un milion de pensionari trăiesc cu pensia minimă

Organizația atrage atenția că măsura afectează direct 4,9 milioane de pensionari, dintre care aproape un milion trăiesc cu pensia minimă, în valoare de 1.281 de lei lunar. Într-un context economic marcat de inflație ridicată, lipsa indexării ar genera pierderi semnificative pentru una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.

FACIAS invocă și caracterul constituțional al dreptului la pensie, subliniind că statul are obligația de a asigura menținerea puterii de cumpărare prin corelarea pensiilor cu evoluția prețurilor și a indicatorilor economici.

Ultimatum de 30 de zile

În cazul în care, în termen de 30 de zile, autoritățile nu vor răspunde solicitării, FACIAS anunță că va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice pentru a obține obligarea acestora la majorarea pensiilor conform legii.

Subiectul riscă să devină unul dintre cele mai sensibile dosare sociale ale începutului de an, într-un climat economic deja tensionat.

Continue Reading

Cotidian

Conflict deschis între președintele ADI ISO Mediu Brașov și ASUM. Szenner Zoltan: Vicepreședintele ASUM a încasat timp de câteva luni aproape 70.000 de lei de la ADI ISO Mediu. Care a fost reacția celor de la ASUM

Published

on

După ce Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov a publicat mai multe materiale pe platforme online sau rețelele de socializare prin l-a atacat pe Szenner Zoltan, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (care se ocupă de gestionarea deșeurilor în mai bine de jumătate din județul Brașov) și administrator public al județului, iar acesta a răspuns „cu aceeași monedă”.


Astfel, miercuri, Szenner Zoltan a publicat un material pe pagina de Facebook, în care a spus că, atunci când se pune problema Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), ASUM publică „niște mizerii de articole, pline de insinuări, jigniri, răstălmăciri de cuvinte scoase din context, dar nu s-au dat în lături nici de la utilizarea și difuzarea unor înregistrări ilegale, făcute fără cunoștința și acordul celor care apar în ele”.
Pe de altă parte, el a menționat că vicepreședintele ASUM, Alexandru Goga, care este și avocat, a încasat, timp de mai multe luni, în 2024 și 2025, 69.000 de lei de la ISO Mediu Brașov.


„M-am consultat cu membrii Consiliului Director al ADI ISO Mediu și am hotărât că vom renunța la serviciile domnului Goga. Pe atunci nu știam că domnul Goga era vicepreședintele ASUM-mare greșeală”, a declarat Szenner Zoltan.


De asemenea, el a menționat că Goga avea o firmă de consultanță, AD Palantir, care ar fi trebuit să pregătească documentațiile pentru trei centre de aport voluntar.


„Am spus clar, că în opinia mea este o cheltuială nejustificată, și ar trebui să angajăm o societate cu experiență și referințe solide în domeniu. Am cerut imediat ca ADI ISO Mediu Brașov să rezilieze contractele respective și să organizeze o procedură de selecție transparentă pentru serviciile legate de managementul proiectelor celor 3 Centre de Aport Voluntar, dar nu s-a ajuns până acolo. În urma demersurilor mele, chiar AD Palantir a cerut rezilierea contractelor. Probabil că și-au dat seama că nu va merge cu mine”, a mai spus Szenner Zoltan.


Președintele ADI ISO Mediu Brașov a menționat că va mai face publice și alte probleme.

ASUM Brașov a răspuns doar unei acuzații

De cealaltă parte, ASUM Brașov a răspuns, printr-o postare pe rețelele de socializare, că nu este împotriva SMID.

„Susținem fără echivoc realizarea SMID. Am afirmat public acest lucru, inclusiv în cadrul dezbaterii. Înregistrarea este publică. Integrală. Fără tăieturi. Fără scoateri din context. Ceea ce deranjează, probabil, nu este poziția noastră, ci faptul că refuzăm să girăm fără analiză orice amplasament sau orice procedură”, au precizat cei de la ASUM.

Pe de altă parte, cei de la ASUM nu au avut niciun punct de vedere privind colaborarea vicepreședintelui acestei asociații cu ADI ISO Mediu Brașov.

Continue Reading

Cotidian

FOTE 2027. Una dintre tribunele de sărituri cu schiurile de la Râșnov trebuie modernizată. Proiectul este abia în faza discuțiilor

Published

on

Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă ce se va desfășura la baze sportive din județele Brașov și Covasna, Primăria Râșnov este în etapa discuțiilor pentru modernizarea unei trambuline de sărituri cu schiurile (K 90) pe care sunt programate mai multe probe.

Mai exact, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a anunțat că a avut discuții cu Andrei Constantin, secretarul general al Federației Române de Schi Biatlon, pentru stabilirea pașilor administrativi și tehnici care vor fi realizați imediat după aprobarea bugetului național. Finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri dedicate pregătirii infrastructurii pentru FOTE 2027.

„Primăria Râșnov va începe demersurile tehnice pentru înlocuirea părții de elan a trambulinei K90 din cadrul Complexului Olimpic de Sărituri cu Schiurile. Este o intervenție necesară pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a competițiilor viitoare. Actuala structură de elan este învechită și, la fiecare concurs, necesită lucrări ample de pregătire și corecție, ceea ce impune o modernizare completă. Modernizarea elanului la trambulina K90 face parte din pachetul de investiții obligatorii pentru organizarea la standarde internaționale a competițiilor de sărituri cu schiurile. Intervenția va reduce riscurile tehnice, va crește predictibilitatea suprafeței de lansare și va permite desfășurarea probelor în condiții stabile pentru sportivi”, a declarat Motrescu.

Proiectul de modernizare a Bazei Olimpice, în așteptare

Pe de altă parte, primarul nu a precizat care este stadiul proiectului de modernizare a Bazei Olimpice de Sărituri cu Schiurile, o investiție anunțată de autoritățile locale de mai mulți ani și care ar urma să fie realizată de Compania Națională de Investiții, cu finanțare de la bugetul de stat. Investiția presupune modernizarea infrastructurii sportive, realizarea unei instalații de nocturnă, amenajarea unor tribune și construirea unor clădiri pentru sportivi, spectatori și presă. Lucrările sunt estimate la 93 milioane de lei, iar pentru acest proiect nu au fost început licitațiile pentru proiectarea și execuția lucrărilor.

Proiectul ar trebui să fie încheiat până la finalul acestui, astfel încât infrastructura să fie sportivă să fie evaluată și pregătită pentru a găzduirea probelor.

FOTE 2027 se va desfășura în perioada 14 – 21 februarie 2027, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Sfântu Gheorghe, Predeal , Râșnov și Cheile Grădiștei.

Continue Reading

Trending