BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Sănătate › Ministrul Rafila: Vârful valului 5 va fi probabil ...

Ministrul Rafila: Vârful valului 5 va fi probabil la mijlocul lui februarie. Până la sfârșitul lunii martie vom scăpa de o parte din restricții​

B
De BvM
25 IANUARIE 2022
Publicitate Reclamă
Ministrul Rafila: Vârful valului 5 va fi probabil la mijlocul lui februarie. Până la sfârșitul lunii martie vom scăpa de o parte din restricții​
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spune într-un interviu la Digi24 că peste trei săptămâni numărul infectărilor ar putea să scadă, iar din martie vor fi luate măsuri de relaxare. Până atunci, va mai fi o perioadă grea, pentru că în spitale apar focare de infecţie la personalul medical, adaugă ministrul.
"Vorbim de focare la personalul medical. Am avut o astfel de situație în București și încercăm să găsim soluții, chiar temporare, pentru continuarea activității și ca pacienții să aibă acces la servicii de sănătate. Spre deosebire de valurile anterioare, aici avem două diferențe. E adevărat că proporția de cazuri grave, care necesită spitalizare sau ATI, e mai mică, dar apar probleme legate de transmisibilitate, care afectează personalul medical sau pacienții internați cu alte boli și care se infectează în spital", a spus Rafila la postul Digi24.
  "Nu sunt probleme legate de forme grave ale bolii, dar dacă apar câteva cazuri, trebuie să-ți continui activitatea și înseamnă relocarea de personal de pe alte secții. E o perioadă mai dificilă, care trebuie manageriată de cei care conduc aceste unități, cu asistență de la DSP și Ministerul Sănătății. Ne pregătim și pentru acest scenariu. Lucrurile sunt foarte diverse. Facem tot ce putem în această perioadă, încât să ținem lucrurile sub control", a mai spus ministrul. "Masca ar trebui să fie ultima măsură la care să renunțăm" În opinia sa, vârful acestui val va fi atins în intervalul 10-15 februarie, după care numărul cazurilor va înregistra o descreștere. "Rămâne de văzut cât de rapidă va fi descreșterea", a adăugat el. "Cred că până la sfârșitul lunii martie vom scăpa de o parte din măsurile restrictive. Și lucrul cel mai important e să avem de această dată o abordare predictibilă a perioadei următoare, nu de la o săptămână la alta. Masca ar trebui să fie ultima măsură la care să renunțăm. Măsurile de relaxare vor fi luate gradual", a spus Rafila.
"Aș vrea să va anunț în premieră, în curând venim cu detalii, stabilim un mecanism de consultare permanentă cu industria, astfel încât deciziile să se ia după consultări și în concordanță cu interesele de sănătate publică, dar și cele care țin de funcționarea economiei în România", a adăugat ministrul.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

B
BvM

Alte știri de interes

Restructurări la un mare producător industrial din Ghimbav, sub presiunea costurilor: pierderile de 7,18 milioane de lei trag în jos companiile din grup
10 NOIEMBRIE 2026

Restructurări la un mare producător industrial din Ghimbav, sub presiunea costurilor: pierderile de 7,18 milioane de lei trag în jos companiile din grup

Cine controlează banii publici? Parlamentul a numit un fost deputat PSD ca interimar la Curtea de Conturi. PNL și USR strigă la unison „alianță PSD-AUR!“
10 NOIEMBRIE 2026

Cine controlează banii publici? Parlamentul a numit un fost deputat PSD ca interimar la Curtea de Conturi. PNL și USR strigă la unison „alianță PSD-AUR!“

Spitalul din Făgăraș angajează: două posturi de asistent medical și unul de îngrijitor, scoase la concurs
10 NOIEMBRIE 2026

Spitalul din Făgăraș angajează: două posturi de asistent medical și unul de îngrijitor, scoase la concurs