BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Fapt divers › Mistreți accidentați pe DN73A, la Predeal

Mistreți accidentați pe DN73A, la Predeal

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
18 NOIEMBRIE 2019
Publicitate Reclamă
Mistreți accidentați pe DN73A, la Predeal
Doi mistreți au fost accidentați mortal în această dimineață pe DN73A, în Predeal. Potrivit polițistilor, "în jurul orei 7.00, pe DN73A, la km 2 (pe raza stațiunii Predeal), doi porci mistreți, care se aflau pe carosabil, au fost loviți de două autovehicule. Cu privire la acest caz au fost informate autoritățile competente, respectiv Direcția Sanitar Veterinară Brașov și reprezentanți ai Fondului de Vânătoare de pe raza stațiunii Predeal, care au ridicat cadavrele animalelor. Nu au fost înregistrate victime omenești". Accidentul vine după ce aseară o ursoaică a fost lovită mortal de un autovehicul pe DN1, în judetul Sibiu, iar sâmbătă seara, un urs de aproape 400 de kg a fost și el accidentat pe DN13, în zona localității Praid din Harghita și a fost apoi lăsat să agonizeze până dimineața când s-au clarificat chestiunile de ordin birocratic ce au permis eutanasierea. De altfel, în urma acestei situații prost gestionate, ministrul de Interne a anunțat că incepe procedura de demitere a prefectului de Harghita.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Spitalul din Făgăraș angajează: două posturi de asistent medical și unul de îngrijitor, scoase la concurs
10 NOIEMBRIE 2026

Spitalul din Făgăraș angajează: două posturi de asistent medical și unul de îngrijitor, scoase la concurs

Scandalul legii partidelor lovește la vârful AEP: Nicușor Dan l-a eliberat din funcție pe vicepreședintele Cosmin-Gabriel Popp
10 NOIEMBRIE 2026

Scandalul legii partidelor lovește la vârful AEP: Nicușor Dan l-a eliberat din funcție pe vicepreședintele Cosmin-Gabriel Popp

Elevi din Brașov au gătit pentru invitații de la Palatul Cotroceni: „Dualul formează profesioniști“
10 NOIEMBRIE 2026

Elevi din Brașov au gătit pentru invitații de la Palatul Cotroceni: „Dualul formează profesioniști“