Connect with us

Cotidian

Muzeul Județean de Istorie Brașov va deveni „chiriaș” în Casa Sfatului. Urmează negocierile

Published

on

Aflată pe masa de lucru a Consiliul Județean Brașov și a Primăriei Brașov, problema legată situației juridice a mai multor monumente istorice, printre care Casa Sfatului, Bastionul Postăvarilor, Turnul Alb, Turnul Negru și zidurile de apărare a cetății medievale pare a-și fi găsit rezolvarea.



Anunțul a fost făcut de edilul șef al Brașovului, George Scripcaru, care a declarat joi că specialiștii administrației județene și cei ai municipalității brașovene au găsit soluția, astfel că mai este nevoie numai de semnarea inventarelor și a proceselor-verbale prin care, oficial, monumentele sunt preluate de Primărie.

Ce se va întâmpla cu monumentele

În acest moment, în Casa Sfatului funcționează Muzeul Județean de Istorie, aflat în subordinea Consiliului Județean Brașov. După ce Casa Sfatului va fi radiată din inventarul Județului Brașov, George Scripcaru a precizat că „activitatea care se desfășoară în acest imobil va trebui să fie reglementată printr-un acord între cele două entități”.



În ceea ce privește  turnurile și bastioanele, încă din luna august a anului trecut primarul a declarat că are în plan să le dea în administrare Asociației  Visssual (organizatorul Festivalului Amural).

Noul Cod administrativ a oferit soluția

Încă din anul 2001, mai multe monumente istorice din Brașov au o situație juridică neclară, în Cartea funciară ele apărând ca fiind în proprietatea Municipiului Brașov și în administrarea Consiliului Județean Brașov. În aceste condiții, nici una dintre cele două instituții nu riscă să facă investiții în reabilitarea lor, astfel că din anul 2016, reprezentanții Consiliului Județean Brașov și cei ai primăriei încearcă să rezolve problema. Teoretic, rezolvarea era simplă: era nevoie care administrația județeană să radieze  Cartea funciară imobilele, astfel încât acestea  să rămână numai în proprietatea Municipiului Brașov. În acest sens, era nevoie de o hotărâre de Consiliu Județean, apoi de o hotărâre de Guvern. Consiliul Județean a aprobat de mai multe ori acte normative în acest sens, însă, de fiecare dată, Guvernul a transmis înapoi documentația, pentru că mai era nevoie de clarificări sau completări. 



După ce anul trecut a intrat în vigoare noul Cod administrativ a apărut o nouă oportunitate. „Conform noului Cod administrativ, în astfel de situații nu mai este nevoie de o hotărâre de Guvern ci de acte normative ale autorităților locale. Acest lucru îl vom face și noi”, a explicat joi primarul Brașovului.

Soluția a fost prezentată de edil încă din luna august a anului trecut, însă, la momentul respectiv, el a spus că „Guvernul trebuie să ne transmită un răspuns negativ privind demersurile noastre, ceea ce ar însemna că acest caz este încheiat. Ar urma ca noi şi Consiliul Judeţean să reluăm demersurile, însă de data aceasta s-ar aplica noul Cod Administrativ, aşa că totul s-ar putea rezolva în plan local”.



Această etapă a fost depășită, pentru că ieri George Scripcaru  a declarat că Primăria Brașov a primit o adresă de la Guvern prin care a anunțat că este în derulare procedura de aprobare actului normativ, iar municipalitatea a răspuns că renunță la solicitare. În aceste condiții, edilul susține că se pot semna documentele între Consiliul Județean Brașov și Primăria Brașov, iar acest lucru s-ar putea întâmpla destul de repede.

 

 

Cotidian

Conflict deschis între președintele ADI ISO Mediu Brașov și ASUM. Szenner Zoltan: Vicepreședintele ASUM a încasat timp de câteva luni aproape 70.000 de lei de la ADI ISO Mediu. Care a fost reacția celor de la ASUM

Published

on

După ce Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov a publicat mai multe materiale pe platforme online sau rețelele de socializare prin l-a atacat pe Szenner Zoltan, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (care se ocupă de gestionarea deșeurilor în mai bine de jumătate din județul Brașov) și administrator public al județului, acesta din urmă a răspuns „cu aceeași monedă”.


Astfel, miercuri, Szenner Zoltan a publicat un material pe pagina de Facebook, în care a spus despre asociație că, atunci când se pune problema Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), ASUM publică „niște mizerii de articole, pline de insinuări, jigniri, răstălmăciri de cuvinte scoase din context, dar nu s-au dat în lături nici de la utilizarea și difuzarea unor înregistrări ilegale, făcute fără cunoștința și acordul celor care apar în ele”.
Pe de altă parte, el a menționat că vicepreședintele ASUM, Alexandru Goga, care este și avocat, a încasat, timp de mai multe luni, în 2024 și 2025, 69.000 de lei de la ISO Mediu Brașov.


„M-am consultat cu membrii Consiliului Director al ADI ISO Mediu și am hotărât că vom renunța la serviciile domnul Goga. Pe atunci nu știam că domnul Goga era vicepreședintele ASUM-mare greșeală”, a declarat Szenner Zoltan.


De asemenea, el a menționat că Goga avea o firmă de consultață, AD Palantir, care ar fi trebuit să pregătească documentațiile pentru trei centre de aport voluntar.


„Am spus clar, că în opinia mea este o cheltuială nejustificată, și ar trebui să angajăm o societate cu experiență și referințe solide în domeniu. Am cerut imediat ca ADI ISO Mediu Brașov să rezilieze contractele respective și să organizeze o procedură de selecție transparentă pentru serviciile legate de managementul proiectelor celor 3 Centre de Aport Voluntar, dar nu s-a ajuns până acolo. În urma demersurilor mele, chiar AD Palantir a cerut rezilierea contractelor. Probabil că și-au dat seama că nu va merge cu mine”, a mai spus Szenner Zoltan.


Președintele ADI ISO Mediu Brașov a menționat că va mai face publice și alte probleme.

ASUM Brașov a răspuns doar unei acuzații

De cealaltă parte, ASUM Brașov a răspuns, printr-o postare pe rețelele de socializare nu este împotriva SMID.

„Susținem fără echivoc realizarea SMID. Am afirmat public acest lucru, inclusiv în cadrul dezbaterii. Înregistrarea este publică. Integrală. Fără tăieturi. Fără scoateri din context. Ceea ce deranjează, probabil, nu este poziția noastră, ci faptul că refuzăm să girăm fără analiză orice amplasament sau orice procedură”, au precizat cei de la ASUM.

Pe de altă parte, cei de la ASUM nu au avut niciun punct de vedere privind colaborarea vicepreședintelui acestei asociații cu ADI ISO Mediu Brașov.

Continue Reading

Cotidian

FOTE 2027. Una dintre tribunele de sărituri cu schiurile de la Râșnov trebuie modernizată. Proiectul este abia în faza discuțiilor

Published

on

Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă ce se va desfășura la baze sportive din județele Brașov și Covasna, Primăria Râșnov este în etapa discuțiilor pentru modernizarea unei trambuline de sărituri cu schiurile (K 90) pe care sunt programate mai multe probe.

Mai exact, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a anunțat că a avut discuții cu Andrei Constantin, secretarul general al Federației Române de Schi Biatlon, pentru stabilirea pașilor administrativi și tehnici care vor fi realizați imediat după aprobarea bugetului național. Finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri dedicate pregătirii infrastructurii pentru FOTE 2027.

„Primăria Râșnov va începe demersurile tehnice pentru înlocuirea părții de elan a trambulinei K90 din cadrul Complexului Olimpic de Sărituri cu Schiurile. Este o intervenție necesară pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a competițiilor viitoare. Actuala structură de elan este învechită și, la fiecare concurs, necesită lucrări ample de pregătire și corecție, ceea ce impune o modernizare completă. Modernizarea elanului la trambulina K90 face parte din pachetul de investiții obligatorii pentru organizarea la standarde internaționale a competițiilor de sărituri cu schiurile. Intervenția va reduce riscurile tehnice, va crește predictibilitatea suprafeței de lansare și va permite desfășurarea probelor în condiții stabile pentru sportivi”, a declarat Motrescu.

Proiectul de modernizare a Bazei Olimpice, în așteptare

Pe de altă parte, primarul nu a precizat care este stadiul proiectului de modernizare a Bazei Olimpice de Sărituri cu Schiurile, o investiție anunțată de autoritățile locale de mai mulți ani și care ar urma să fie realizată de Compania Națională de Investiții, cu finanțare de la bugetul de stat. Investiția presupune modernizarea infrastructurii sportive, realizarea unei instalații de nocturnă, amenajarea unor tribune și construirea unor clădiri pentru sportivi, spectatori și presă. Lucrările sunt estimate la 93 milioane de lei, iar pentru acest proiect nu au fost început licitațiile pentru proiectarea și execuția lucrărilor.

Proiectul ar trebui să fie încheiat până la finalul acestui, astfel încât infrastructura să fie sportivă să fie evaluată și pregătită pentru a găzduirea probelor.

FOTE 2027 se va desfășura în perioada 14 – 21 februarie 2027, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Sfântu Gheorghe, Predeal , Râșnov și Cheile Grădiștei.

Continue Reading

Cotidian

Primăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate

Published

on

Salariații din primării nu sunt singurii nemulțumiți măsurile anunțate de Guvernul României, care a anunțat o reducere a personalului din administrațiile publice locale și a avertizat că transferurile de la bugetul de stat către autoritățile locale vor fi tot mai mici. Nemulțumiți sunt și primarii, în special cei ai localităților mai puțin dezvoltate economic, care nu se pot baza pe venituri proprii consistente.

De exemplu, Primăria Ormeniș nu se poate baza pe venituri din activități economice sau din valorificarea resurselor naturale, iar din impozitul pe proprietate nu își poate acoperi cheltuielile curente.

„Noi nu avem pășuni, păduri, uzine sau alte surse de venituri. Până anul trecut, în septembrie ni se mai virau bani pentru echilibrare bugetară. Însă, suntem o comună cu locuitori din categorii vulnerabile. În 2025 nu s-a întâmplat, așa că am avut mari probleme financiare. Avem datorii la furnizorul de electricitate, dar și la operatorul de salubritate. De asemenea, anul trecut nu am făcut investiții. Din 2004 de când sunt primar, cred că anul 2025 a fost cel mai greu”, a declarat primarul comunei Ormeniș, Gergely Janos, citat de bzb.ro.

O altă sursă de venit pentru autoritățile locale o reprezintă taxele și impozitele locale majorate începând din data de 1 ianuarie 2026. Gergely Janos spune că cei care le-au plătit anul trecut o fac și acum. Însă, a continuat el, în Ormeniș locuiesc multe persoane cu o situație economică precară, care nu au de unde să plătească.

În aceste condiții, pentru cel puțin pentru Ormeniș, salvarea ar putea veni din transferurile de la bugetul de stat, însă, așa cum a declarat și ieri premierul Ilie Bolojan, aceste sume vor fi tot mai mici.

Alte primării funcționează „pe cota de avarie”, cum este, de exemplu, Primăria Măieruș. Ba mai mult, chiar dacă este este într-o zonă turistică importantă din județul nostru, Primăria Moieciu încearcă să supraviețuiască, după cum a declarat primarul comunei, Nicolae Olteanu.

Conflict între primari și premier

De altfel, între primarii de comune și premier este un conflict mocnit. O dovadă în acest sens este intervenția primarului Mariana Gâju, primăriță PSD a comunei Cumpăna (județul Constanța), din timpul unui eveniment organizat de Asociația Comunelor din România.

„Credeți-ne, domnule prim-ministru, reforma pe care doriți să o faceți, pornind în primul rând de la creșterea taxelor și impozitelor locale, a pornit greșit. Când am auzit aseară declarația potrivit căreia primarii ar fi cei care au stabilit majorarea taxelor, m-am cutremurat. Am vorbit cu specialiști în administrația publică locală și nu mi-a venit să cred că un om care a inițiat o lege ne reproșează aplicarea ei, în condițiile în care am fost obligați să o respectăm într-un termen extrem de scurt (…) Pe noi nu interesează să continuați programul Anghel Saligny, să promovați un proiect de modernizare a drumurilor comunale, pentru că în acele comune și sate răsfirate are România cea mai mare avere. Nu o întunecați, nu o îngropați. Nu încercați să desființați cei 10 funcționari publici dintr-o primărie care administrează 38.000 de hectare cu 12 sate. Am aflat că sunt și comune cu 38 de sate. Credeți-mă, domnule prim-ministru, reforma pe care vreți să o faceți, în primul rând, pornind de la taxele și impozitele locale crescute, e greșită”, a declarat Gâju.

Continue Reading

Trending