BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Timp liber › Muzică americană la Biserica Neagră

Muzică americană la Biserica Neagră

B
De BvM
14 MAI 2013
Publicitate Reclamă Reclamă Reclamă
Muzică americană la Biserica Neagră
Biserica Neagră va fi gazda concertului coral susţinut de ansamblul The Southern Chorale al Universităţii Southern Mississippi (SUA) sâmbătă, 18 mai, de la ora 18:00. Parte a turneului pe care corul îl desfăşoară în România şi Ungaria, concertul cu titlul „American A Capella” propune publicului braşovean un program cu piese a capella din repertoriul american. Cei prezenţi în Biserica Neagră vor avea şansa de a asculta lucrări ale unor compozitori ca Bernstein, Barber, Lauridsen, Thompson, precum şi melodii tradiţionale sau spirituals.   Condus de către dirijorul Gregory Fuller, The Southern Chorale este principalul ansamblu al Universităţii Southern Mississippi care a întreprins turnee în Anglia, Franţa, Mexic şi Jamaica. Turneul din ţara noastră cuprinde reprezentaţii în Timişoara, Sibiu, Sighişoara şi Cluj-Napoca, unde vor încheia printr-un concert alături de corul şi orchestra Filarmonicii de Stat “Transilvania”. Biletul de intrare costă 8 lei şi poate fi procurat în săptămâna concertului sau începând cu o jumătate de oră înaintea începerii acestuia.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

B
BvM

Alte știri de interes

Sfârșit de epocă pe platforma CET și CAF Metrom: Primăria Brașov caută firma care să facă demolarea în schimbul fierului vechi
06 NOIEMBRIE 2026

Sfârșit de epocă pe platforma CET și CAF Metrom: Primăria Brașov caută firma care să facă demolarea în schimbul fierului vechi

FOTO. Brașovul are cel mai mare brad de Crăciun din România. El a ajuns aseară în Piața Sfatului
06 NOIEMBRIE 2026

FOTO. Brașovul are cel mai mare brad de Crăciun din România. El a ajuns aseară în Piața Sfatului

Cimitirul municipal Brașov, în era digitală: „Găsește mormântul”, aplicația care îi ajută pe brașoveni să ajungă la locul de veci fără să rătăcească printre alei
06 NOIEMBRIE 2026

Cimitirul municipal Brașov, în era digitală: „Găsește mormântul”, aplicația care îi ajută pe brașoveni să ajungă la locul de veci fără să rătăcească printre alei