BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › VIDEO & FOTO. Noaptea Cercetătorilor 2026: pes...

VIDEO & FOTO. Noaptea Cercetătorilor 2026: peste 5.000 de vizitatori la Institutul de Cercetare-Dezvoltare al Universității Transilvania din Brașov. Prezentări cu roboți, VR și laboratoare mobile

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
26 SEPTEMBRIE 2026
Publicitate Reclamă
VIDEO & FOTO. Noaptea Cercetătorilor 2026: peste 5.000 de vizitatori la Institutul de Cercetare-Dezvoltare al Universității Transilvania din Brașov. Prezentări cu roboți, VR și laboratoare mobile
Peste 5.000 de persoane au participat la ediția 2026 a Nopții Cercetătorilor, găzduită de Institutul de Cercetare-Dezvoltare al Universității Transilvania din Brașov, eveniment care a reunit licee, o școală gimnazială, facultățile UNITBV, ONG-uri și instituții publice precum Zoo Brașov și MAI.

Câteva mii de părinți cu copii, adolescenți și tineri, și-au făcut drum, vineri după-amiază, la Institutul de Cercetare-Dezvoltare al Universității transilvania, pentru „Noaptea Cercetătorilor”. Evenimentul se desfășoară anual și reunește facultăți ale Universității „Transilvania”, licee din județul Brașov, chiar și școli gimnaziale, ONG-uri, firme și instituții publice implicate în cercetarea științifică și susținerea proiectelor științifice pe diferite ramuri.

Peste 5000 de vizitatori la „Noaptea cercetătorilor”

Ediția din acest an a Nopții Cercetătorilor a adus un val impresionant de public: organizatorii estimează că peste 5.000 de persoane au trecut pragul Institutului de Cercetare-Dezvoltare al Universității Transilvania (UNITBV) în intervalul orar 16.00-21.00, cu atât mai mult cu cât și operatorul de transport public a mărit frecvența autobuzelor care asigură transportul spre această zonă din oraș.  

Cei care au ajuns la „Noaptea Cercetătorilor” au părut dornici să descopere cercetarea și știința altfel decât din băncile școlii. Evenimentul și-a păstrat și în 2026 misiunea asumată încă de la primele ediții, cea de a apropia cercetarea și științei, în general, de comunitate. De data aceasta, formula a fost una extinsă, cu o paletă mult mai largă de participanți față de anii trecuți.

Licee, o școală gimnazială și facultățile UNITBV, alături de instituții publice și ONG

Pe lângă facultățile Universității Transilvania, care și-au prezentat, ca în fiecare an, rezultatele unor cercetări atractive pentru publicul larg, la eveniment au fost prezente numeroase licee brașovene și, pentru prima dată, și o școală gimnazială.

Standurile lor s-au aflat alături de cele ale unor ONG-uri care promovează proiectele științifice în rândul adolescenților și tinerilor, dar și ale unor instituții publice cu activitate bine cunoscută în comunitate: Grădina Zoologică Brașov, muzee, echipe din cadrul Poliției, Jandarmeriei, ISU și SMURD, care au făcut demonstrații pe loc, despre activitatea lor de zi cu zi.  

„Populația este dornică de cunoaștere”

Despre fluxul mare de vizitatori, prof. dr. Monica Răileanu Szeles, directorul Institutului de Cercetare-Dezvoltare al Universității Transilvania din Brașov, spune că este dovada că populația este „dornică de cunoaștere” și că gustă astfel de evenimente.

„Ne bucurăm foarte mult și în anul acesta, evenimentul nostru are scopul de popularizare a științei în rândul comunității și ne bucurăm foarte tare că am reunit un număr foarte mare de tineri, nu doar copii mici. Au venit și foarte mulți liceeni, ceea ce înseamnă că populația este dornică de cunoaștere, iar asta ne bucură foarte tare”, a declarat directorul ICDT.

https://youtu.be/HaJelyEk0DY?feature=shared

Punctul forte al ediției 2026: parteneriatele cu mediul educațional și ONG-urile

Organizatorii au mizat pe diversificarea partenerilor implicați, deschizând evenimentul către actori relevanți din educația brașoveană, dincolo de mediul universitar și de companiile care, ca în fiecare an, au fost alături de eveniment:

„Ce ar fi mai deosebit anul acesta este că am încercat să adunăm și să strângem alături de noi actorii relevanți din mediul educațional din Brașov. Am încercat să mutăm puțin profilul. Evident că firmele au fost alături de noi ca în fiecare an, dar de data aceasta ne-am adresat și ONG-urilor din sfera educațională și liceelor. Avem și o școală generală, iar asta înseamnă foarte mult, pentru că toate aceste instituții de învățământ și ONG-uri au ceva de arătat. Providerii de cunoaștere nu suntem doar noi, universitatea, ci se poate face transferul de cunoaștere din partea mai multor instituții”, a mai spus Monica Răileanu Szeles.

Directorul Institutului a remarcat și prezența numeroasă a roboților la standurile expuse, atât ale ONG-urilor, cât și ale organizatorilor, precum și extinderea listei de parteneri instituționali:

„Anul acesta avem foarte mulți roboți. Am văzut la standurile ONG-urilor și la standurile noastre, iar asta mi-a atras atenția. De data aceasta au venit lângă noi și Zoo, și Planetarium, avem, cum am spus, și școli, și licee, și ONG-uri, și firme, și instituții”, a conchis directorul Institutului de Cercetare-Dezvoltare al Universității Transilvania.

https://youtu.be/SITt_wqrr4s?is=OcHY1cxb0XffCqPu

Zoo Brașov, prezentare spectaculoasă cu insecte-băț și gândaci de Madagascar

Unul dintre standurile la care mulți tineri curioși s-au oprit a fost cel al Zoo Brașov. Grădina Zoologică a mizat, în acest an, pe o prezentare inedită, cu insecte-băț și cu gândaci de Madagascar.

De altfel, mulți dintre cei care au vizitat standul nu au crezut de la început că gândacul-băț este viu, confundându-l cu o simplă creanguță de copac.

https://www.youtube.com/watch?v=DLHEhtCwUw0

MAI - prezentări cu toate unitățile din subordine

Ca de fiecare dată, nu au lipsit instituțiile subordonate Ministerului Afacerilor Interne, care au avut, pe alocuri, standuri spectaculoase, apreciate de publicul tânăr. MAI a venit, în curtea Institutului de Cercetare-Dezvoltare cu autospeciale de intervenție în caz de incendiu sau autospeciale medicale.

La standul din interior, echipele SMURD au făcut demonstrații de prim-ajutor și le-au arătat celor prezenți care sunt manevrele rapide pentru a salva o viață.

Brașov Metropolitan a fost acolo și va reveni cu alte reportaje despre proiectele tinerilor cercetători din Brașov.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Spitalul din Rupea se scumpește: factura pentru reabilitare crește de la 57 la aproape 66 de milioane de lei
09 NOIEMBRIE 2026

Spitalul din Rupea se scumpește: factura pentru reabilitare crește de la 57 la aproape 66 de milioane de lei

VIDEO-FOTO. Brașovul a deschis cel mai mare parc de street workout din România: 200 de mp de bare, spaliere și sac de box în aer liber, la Bartolomeu
09 NOIEMBRIE 2026

VIDEO-FOTO. Brașovul a deschis cel mai mare parc de street workout din România: 200 de mp de bare, spaliere și sac de box în aer liber, la Bartolomeu

Urmărire ca-n filme la Predeal: motociclist de enduro, reținut după ce a ignorat semnalul polițiștilor
09 NOIEMBRIE 2026

Urmărire ca-n filme la Predeal: motociclist de enduro, reținut după ce a ignorat semnalul polițiștilor