BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Noile reguli privind construcțiile în pantă, aprob...

Noile reguli privind construcțiile în pantă, aprobate de Consiliul Local Brașov. Cine a înclinat balanța?

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
01 FEBRUARIE 2023
Publicitate Reclamă Reclamă Reclamă
Noile reguli privind construcțiile în pantă, aprobate de Consiliul Local Brașov. Cine a înclinat balanța?
Reglementările privind construcțiile în pantă au fost aprobate de Consiliul Local Brașov, în ședința de plen din 31 ianuarie. Pentru ca acest proiect să treacă era nevoie ca de votul consilierilor PSD sau PNL, iar cei care au votat „pentru” au fost social-democrații.  Hotărârea a fost aprobată cu un amendament, depus de PSD în care se arată: 
„Prezentele “Reglementari juridice si tehnice cu privire la întocmirea documentațiilor de urbanism pentru construirea pe terenuri în pantă” se încadrează în limitele și condițiile stabilite prin Regulamentul Local de Urbanism (RLU) si PUG Municipiul Brașov în vigoare și nu aduc modificări ale reglementarilor existente aprobate, ci doar să clarifice și să particularizeze modul de construcție”. 
Acest amendament a fost propus după ce Prefectura Brașov a transmis un punct de vedere în care se arată că „reglementările juridice și tehnice cu privire la întocmirea documentațiilor de urbanism pentru construirea pe terenuri în pantă pot fi cel mult integrate în cuprinsul RLU, prin modificarea și completarea acestuia în acord cu prevederile din PUG”. 

Liberalii au interpretat altfel adresa Prefecturii 

Liberalii s-au abținut de la vot, opinia lor fiind că punctul de vedere transmis de Prefectură nu clarifică, pe deplin, problema legalității reglementărilor. Mai exact, consilierii locali PNL au spus că Prefectura a precizat, în aceeași adresă, că a solicitat clarificări din partea Ministerului Dezvoltării privind legalitatea proiectului de act normativ.  Totuși, în timpul ședinței de plen a intervenit și Nicolae Vlad Popa, fost senator PNL, care le-a transmis consilierilor că proiectul este legal. 

Patru ore de dezbateri, chiar dacă rezultatul era cunoscut 

Negocierile dintre consilierii locali s-au purtat înainte de ședință, iar în momentul în care a prezentat amendamentul, liderul Grupului PSD Brașov din Consiliul Local Brașov, Alexandra Crivineanu, a spus a transmis un mesaj clar: social - democrații votează pentru. Cu toate acestea, cetățenii prezenți în sală au intervenit, iar discuțiile pe acest subiect au durat aproape patru ore, ele fiind, în fapt, aceleași ca la dezbaterea oficială a proiectului, care a avut loc la sala Patria zilele trecute.  

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

DN 1 Brașov-Făgăraș: lucrările intră în linie dreaptă, iar drumarii promit că reparațiile sunt gata în această săptămână... cu o condiție
09 NOIEMBRIE 2026

DN 1 Brașov-Făgăraș: lucrările intră în linie dreaptă, iar drumarii promit că reparațiile sunt gata în această săptămână... cu o condiție

Un punct termic dezafectat din municipiul Brașov devine centru de sprijin pentru persoanele cu autism. Unde se află centrul și cât va costa transformarea
09 NOIEMBRIE 2026

Un punct termic dezafectat din municipiul Brașov devine centru de sprijin pentru persoanele cu autism. Unde se află centrul și cât va costa transformarea

Spitalul din Rupea se scumpește: factura pentru reabilitare crește de la 57 la aproape 66 de milioane de lei
09 NOIEMBRIE 2026

Spitalul din Rupea se scumpește: factura pentru reabilitare crește de la 57 la aproape 66 de milioane de lei