Brașov Metropolitan
›
Noutăți la Universitatea Transilvania Brașov: un p...
B
De Redacția BvM
29 AUGUST 2022
Universitatea Transilvania Brașov (UniTBv) conform unui comunicat remis de aceștia prin Agerpres, va avea din toamnă un nou domeniu, de doctorat în Sociologie și două programe noi de masterat la Facultatea de Construcții, unul din acestea fiind Management de proiect în regenerare urbană, ce va avea ca limbă de predare engleza și totodată, fiind primul astfel de program de master din România.
Acesta este singurul program din ţară care cuprinde o gamă largă de domenii, precum: management de proiect, inginerie civilă, regenerare urbană, investiţii imobiliare, politici publice, comunicare de proiect, management de echipă, planificare strategică şi implicaţiile sociale, economice, politice şi administrative ale unui proiect de regenerare urbană etc.
În cadrul programului sunt disponibile 6 locuri finanţate de la buget şi alte 9 locuri cu taxă, fiind dezvoltat în parteneriat cu Nhood România - dezvoltatorul şi administratorul celui mai amplu proiect de regenerare urbană din România - Cartier Coresi.
De asemenea, tot la Facultatea de Construcţii un al doilea masterat nou este "Hazarduri naturale şi evaluarea riscului în inginerie civilă", la care sunt disponibile 6 locuri finanţate de la buget şi alte 9 locuri cu taxă, în limba engleză, special conceput atât pentru cei care activează deja în domenii conexe dezastrelor naturale, a evaluării riscurilor provenite din hazarduri naturale, dar şi pentru absolvenţii unor domenii de licenţă precum ingineria civilă, protecţia mediului etc.
Totodată, celor 18 programe de doctorat deja existente la UniTBv, li se va adăuga din toamnă, un alt domeniu de doctorat, acesta fiind acela de Socilogie. În cadrul său vor exista patru patru îndrumători, care abordează teme precum capitalul uman în context organizaţional, inovarea metodelor şi tehnicilor de cercetare, dezvoltarea comunitară sau evoluţia fenomenului religiozităţii în diverse contexte.
Conform sursei citate, aproape 2000 de locuri sunt disponibile, în această sesiune de admitere, la cele peste 70 de programe de masterat şi alte peste 2000 de locuri la programele de licenţă, înscrierile fiind deschise până în 10 septembrie, cu excepţia celor la Facultatea de Medicină, la care perioada de înscriere este până în 18 septembrie. Pentru această sesiune admiterea se face exclusiv online, a precizat sursa citată.
Publicitate
Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.
Autentificare
Alte știri de interes
06 NOIEMBRIE 2026
Brașovul va avea locuri de staționare pentru mașinile livratorilor. Primele vor fi trasate în zona istorică a Brașovului
06 NOIEMBRIE 2026
Legal, drumul de pe Tâmpa rămâne deschis Restaurantului Panoramic. Ordonanța președințială din 30 octombrie își produce efectele până „la noi ordine”
06 NOIEMBRIE 2026
Sfârșit de epocă pe platforma CET și CAF Metrom: Primăria Brașov caută firma care să facă demolarea în schimbul fierului vechi
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!