BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Cotidian › Nu mai vor să circule pe „drumul rușinii”, dar o v...

Nu mai vor să circule pe „drumul rușinii”, dar o vor mai face și anul acesta

B
De BvM
29 IANUARIE 2015
Publicitate Reclamă Reclamă Reclamă
Nu mai vor să circule pe „drumul rușinii”, dar o vor mai face și anul acesta
protest Hoghiz ian 59 - Copy Parlamentarii Mihai Donțu și Sebastian Grapă (ambii de la PNL), primarii localităților Șercaia, Comana, Ticușu, Părău, Șercaia, Jibert și Șoarș, dar și preoți, profesori sau medici din aceste localități au depus joi, la Prefectura Brașov, o petiție prin care solicită reabilitarea în regim de urgență a DN1 S (fostul DJ 104, Șercaia - Hoghiz), cunoscut sub numele de „drumul rușinii”. „Dorim să tragem un semnal de alarmă cu privire la stare deplorabilă a drumului  Hoghiz - Șercaia. Considerăm că situația celor care locuiesc sau tranzitează respectiva zonă este una disperată și solicitam măsuri urgente si concrete pentru reabilitarea celor 24 de km de drum, pe care sunt și gropi adânci de până la o jumatate de metru.  De multe ori, mașinile circulă pe lângă drum, pe câmp. Artera  nu a mai fost reparată din anul 2006. În 2013 au fost reabilitate porțiunile din interiorul localităților, iar la începutul anului trecut drumul a fost inclus în categoria drumurilor naționale cu indicativul  DN 1S, cu promisiunea fermă că va fi reabilitat în cel mai scurt timp”, se arată în textul petiției. Acest drum, susțin semnatarii documentului, „deservește peste 12.000 de cetațeni care au, în mare parte, acest drum ca unică legatură. Pe acest drum ar trebui să circule și autovehiculele de transport în comun, microbuzele școlare dar și autovehiculele de intervenții ale Pompierilor, Salvării, SMURD”.  În 2014, pe „drumul rușinii” Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) au fost realizate plombări pe o suprafaţă de 10.350 metri pătrați și s-au turnat covoare asfaltice pe segmentele km 16+570 - km 18+070 (Cuciulata) şi km 20+090km -21+252 (Fântâna). Studii, indicatori tehnico-economici și iar plombări  Anul acesta, a afirmat prefectul Brașovului, Mihai Mohaci, se va elabora studiul de fezabilitate, Guvernul va aproba indicatorii tehnico-economici, iar CNADNR va efectua reparații curente, în funcție de resursele financiare. Pentru reparațiile capitale la acest drum, cu o lungime de aproape 24 de kilometri, ar fi nevoie de aproximativ 24 de milioane de euro, adică un million de euro pentru fiecare kilometru de drum reabilitat. Alt „drum al rușinii” este DN 73, Brașov-Pitești, arteră pentru care este în curs de elaborare documentația aferentă reabilitării.  

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

B
BvM

Alte știri de interes

Parc fotovoltaic jefuit noaptea la Făgăraș: Peste 2000 de metri de cabluri furate ca la carte. Un un tânăr de 18 ani, reținut, doi minori trimiși la evaluare psihologică
09 NOIEMBRIE 2026

Parc fotovoltaic jefuit noaptea la Făgăraș: Peste 2000 de metri de cabluri furate ca la carte. Un un tânăr de 18 ani, reținut, doi minori trimiși la evaluare psihologică

RO-ALERT la Ghimbav: Urs semnalat în zona magazinului Lidl
08 NOIEMBRIE 2026

RO-ALERT la Ghimbav: Urs semnalat în zona magazinului Lidl

ACUM 2026. Trecutul comunist, prin ochii tinerilor: aproape 100 de elevi și studenți au transformat memoria comunistă în scurtmetraje la Brașov
08 NOIEMBRIE 2026

ACUM 2026. Trecutul comunist, prin ochii tinerilor: aproape 100 de elevi și studenți au transformat memoria comunistă în scurtmetraje la Brașov