BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › O asociere de firme din Turcia va devia un segment...

O asociere de firme din Turcia va devia un segment al căii ferate Brașov-Sighișoara

B
De BvM
24 IANUARIE 2019
Publicitate Reclamă
O asociere de firme din Turcia va devia un segment al căii ferate Brașov-Sighișoara
CFR SA  a stabilit firma câștigătoare care se va ocupa de modernizarea sectorului de cale ferată Apața-Cața, ce face parte din segmentul Brașov-Sighișoara (componentă a Coridorului Rin - Dunăre). Potrivit anunțului companiei de căi ferate, licitația demarată în anul 2017 a fost atribuită Asocierii Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret A.Ș. – Makiol Inșaat Sanayi Turizm ve Ticaret A, care a depus o ofertă financiară în valoare de 2.850.163.157 lei, fără TVA (aproximativ 619.600.686  euro). Contractul pentru execuția lucrărilor va fi semnat în perioada următoare, după ce trece perioada în care se pot depune contestațiile.  Proiectul prevede „redesenarea” actualului traseu al căii ferate, urmând a se elimina bucla în zona Apața – Ormeniș – Augustin – Racoș. Astfel, după stația Apața, traseul căii ferate merge spre vest prin tunelul Ormeniș, evitând bucla care trecea pe lângă localitatea Augustin. Noul traseu, imediat după stația Racoș, nu va mai face un „ocol” pe la Rupea, ci va merge drept, prin tunelul Homorod. Mai exact, pentru a corecta traseul, sunt prevăzute trei tuneluri, respectiv Homord – 5 km,  Mureni – 700 metri și Ormeniș – 6,9 km.  De asemenea, vor fi efectuate o serie de lucrări la infrastructura şi suprastructura feroviară: terasamente,  linii C.F, consolidări de poduri, podeţe, construcţii tuneluri şi viaducte, pasaje superioare, lucrări de electrificare şi energo-alimentare, telecomunicaţii, semnalizare, fibră optică, instalații electrice etc.  Prin modernizarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare se asigură condiţii tehnice pentru circulaţia trenurilor de călători şi marfă cu viteze superioare de 160 km/h pentru trenurile de călători şi de 120 km/h pentru trenurile de marfă, creşterea gradului de confort şi de siguranţă a traficului feroviar. Sursa de finanţare pentru modernizarea subsecţiunii Apaţa - Caţa, în lungime totală de 28,2 km,este asigurată de Comisia Europeană prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF), în proporţie de 81,74%, iar cofinanțarea în proporţie de 18,26% de la bugetul de stat. Pe lângă segmentul Cața-Apața, tot cu bani europeni vor fi modernizate și sectoarele   Brașov – Apața   Cața – Sighișoara, valoarea estimată a lucrărilor la aceste sectoare fiind de aproximativ 3,2 miliarde de lei. Și acestea au fost scoase la licitație, CFR a stabilit un câștigător, însă firma clasată pe locul al doilea în urma evaluării, care a depus o ofertă mai mică decât cea de pe primul loc, a contestat procedura de atribuire, dosarul fiind acum pe rolul  Tribunalul București. 

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

B
BvM

Alte știri de interes

Un punct termic dezafectat din municipiul Brașov devine centru de sprijin pentru persoanele cu autism. Unde se află centrul și cât va costa transformarea
09 NOIEMBRIE 2026

Un punct termic dezafectat din municipiul Brașov devine centru de sprijin pentru persoanele cu autism. Unde se află centrul și cât va costa transformarea

Spitalul din Rupea se scumpește: factura pentru reabilitare crește de la 57 la aproape 66 de milioane de lei
09 NOIEMBRIE 2026

Spitalul din Rupea se scumpește: factura pentru reabilitare crește de la 57 la aproape 66 de milioane de lei

VIDEO-FOTO. Brașovul a deschis cel mai mare parc de street workout din România: 200 de mp de bare, spaliere și sac de box în aer liber, la Bartolomeu
09 NOIEMBRIE 2026

VIDEO-FOTO. Brașovul a deschis cel mai mare parc de street workout din România: 200 de mp de bare, spaliere și sac de box în aer liber, la Bartolomeu