Fosta Platformă CET Brașov ascunde în continuare riscuri serioase, în condițiile în care pe amplasament există instalații sub tensi, iar zona este afectată de furturi și de intrări neautorizate. Unul dintre cele mai grave incidente a fost dezvăluit în ședința Consiliului Local: un om al străzii a fost găsit într-un transformator.
Primarul Brașovului, George Scripcaru, a atras atenția că intervențiile pe fosta platformă sunt complicate și nu pot fi realizate de orice firmă, având în vedere că o parte dintre instalații sunt conectate la Sistemul Energetic Național.
„Acolo sunt instalații care fac parte din Sistemul Energetic Național. Sunt instalații sub tensiune, sunt racorduri foarte importante, care nu pot fi dezafectate oricum”, a declarat George Scripcaru în plenul Consiliului Local.
Edilul a vorbit și despre problemele de securitate de pe amplasament, chiar dacă municipalitatea plătește pentru paza obiectivului.
„Plătim pază, dar avem probleme cu furturile. Acolo intră oameni ai străzii. Ultimul caz a fost al unui om pe care l-am găsit într-un transformator. S-a evitat o tragedie”, a precizat primarul.
Dezafectarea CET, o operațiune de amploare
Consilierii locali brașoveni au aprobat proiectul privind concesionarea lucrărilor de dezafectare a Platformei CET Brașov și a CAF Metrom. Procedura presupune demolarea unor construcții și demontarea echipamentelor existente, operațiune care va permite recuperarea și valorificarea unei cantități importante de materiale.
Potrivit documentației aprobate, numai de pe Platforma CET ar putea fi recuperate aproximativ 21.320 de tone de metale feroase și 520 de tone de metale neferoase.
În urma valorificării deșeurilor, în principal fier și beton concasat, sunt estimate venituri de 33,97 milioane de lei. Costurile totale ale operațiunii sunt evaluate la aproximativ 27,65 milioane de lei. Conform calculelor din proiect, după plata redevenței de aproximativ 1,7 milioane de lei către Primăria Brașov, concesionarului i-ar reveni un profit estimat la 3,76 milioane de lei.
Ce se va întâmpla pe terenul fostului CET?
Dezafectarea este doar prima etapă. Destinația finală a fostei Platforme CET nu a fost încă stabilită de municipalitate. Una dintre variantele analizate este dezvoltarea unui hub energetic, însă primarul spune că administrația locală va decide ulterior ce proiect va fi implementat și în ce formă.
„După ce vom parcurge această etapă sau în paralel, va trebui să analizăm și să decidem ce proiect va fi implementat și sub ce formă. Poate fi vorba de un parteneriat public privat sau o altă formulă”, a declarat George Scripcaru.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!