BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Cotidian › „Omul cu troler” s-a întors pe pârtiile din Poiana...

„Omul cu troler” s-a întors pe pârtiile din Poiana Brașov. De data asta este însoțit și de un copil

S
De Sebastian Aldea
24 IANUARIE 2018
Publicitate Reclamă
„Omul cu troler” s-a întors pe pârtiile din Poiana Brașov. De data asta este însoțit și de un copil
Pe pârtiile din Poiana Brașov apar regulat doi „musafiri nepofiți”: ursul și, mai nou „omul cu troler”. Acesta din urmă a apărut prima oară la începutul acestei luni, iar ieri a reapărut. O posibilă explicație a prezenței „omului cu troler” pe pârtie poate poate fi și aceea că este mult mai ușor să cari un troler pe zăpada bătătorită de pe pârtie decât pe zăpada frământată de pe trotuare. „Din păcate, povestea cu oamenii neechipați care își cară trolerele pe pârtie se repetă. În condițiile în care în ultima vreme a nins mult, determinând un flux mare pe pârtiile din Masivul Postăvarul, aceste persoane se pun pe ele însele în pericol, dar și pe schiori.  Ceea ce este cel mai rău e că au și un copil cu ei”, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a Serviciului Salvamont Brașov.  De altfel, pentru a „ține sub control” turiștii indisciplinați, Consiliul Local Brașov a adoptat un Regulament al schiorilor, iar Serviciul Public Local Salvamont și Poliția Locală Brașov au un semnat de curând un parteneriat pentru „prevenirea accidentelor pe domeniul schiabil al municipiului”. Prin regulamentul amintit se interzice plimbarea animalelor de companie pe pârtie, în timpul funcționării instalațiilor de transport pe cablu. De asemenea, în zonele unde se schiază, au acces doar snowmobilele celor de la Salvamont, Jandarmeria Montană ori ale operatorului de întreținere a pârtiilor. Persoanele care încalcă aceste prevederi riscă amenzi cuprinse între 1.000 și 2.500 de lei. Aceleași limite de amendă sunt prevăzute de Regulament și pentru distrugerea cu intenție a plaselor sau a pieselor de semnalizare fixate pe pârtie pentru siguranța schiorilor. Amenzi de la 500 la 1.000 de lei se aplică celor care se dau pe pârtie cu alte dispozitive de alunecare decât schiurile sau „plăcile”. Aceleași amenzi se aplică și celor  intră pe pârtia închisă ori traversați gardurile de protecție cu sau fără schiuri/snowboarduri. Amenzi cuprinse între 500 și 1.000 de lei riscă și schiorii care utilizează alte pârtii decât cele deschise pentru nocturnă (dupaăora 22.00). De asemenea, copii cu vârste sub 14 ani, trebuie să poarte căști de protecție pentru siguranța lor. În caz contrar, părinții sau instructorii pot scoate din buzunar între 500 și 1.000 de lei pentru a plăti amenda. Toate aceste încălcări de Regulament constituie contravenție, iar polițiștii locali sunt cei ce sancționează, conform Regulamentului dar și în baza unui protocol ce a fost parafat între instituție și Serviciul Public Local Salvamont. 

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

S
Sebastian Aldea

Alte știri de interes

Spitalul din Făgăraș angajează: două posturi de asistent medical și unul de îngrijitor, scoase la concurs
10 NOIEMBRIE 2026

Spitalul din Făgăraș angajează: două posturi de asistent medical și unul de îngrijitor, scoase la concurs

Scandalul legii partidelor lovește la vârful AEP: Nicușor Dan l-a eliberat din funcție pe vicepreședintele Cosmin-Gabriel Popp
10 NOIEMBRIE 2026

Scandalul legii partidelor lovește la vârful AEP: Nicușor Dan l-a eliberat din funcție pe vicepreședintele Cosmin-Gabriel Popp

Elevi din Brașov au gătit pentru invitații de la Palatul Cotroceni: „Dualul formează profesioniști“
10 NOIEMBRIE 2026

Elevi din Brașov au gătit pentru invitații de la Palatul Cotroceni: „Dualul formează profesioniști“