BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Până la deschiderea tuturor centrelor din județul ...

Până la deschiderea tuturor centrelor din județul Brașov, cetățenii vor face zeci de kilometri pentru o doză de vaccin împotriva COVID-19. Din „satul Prințului Charles” până la Feldioara sunt 70 de kilometri

B
De BvM
21 IANUARIE 2021
Publicitate Reclamă
Până la deschiderea tuturor centrelor din județul Brașov, cetățenii vor face zeci de kilometri pentru o doză de vaccin împotriva COVID-19. Din „satul Prințului Charles” până la Feldioara sunt 70 de kilometri
Chiar dacă, inițial, autoritățile brașovene dădeau de înțeles că vor să deschidă cât mai repede cele 20 de centre de vaccinare amenajat în cele 12 localități din județ, în prezent sunt deschise doar 4, în care pot fi vaccinate 480 de persoane pe zi. Deschiderea altor centre nu se știe când se va produce, asta pentru că dozele de vaccin sunt insuficiente. De exemplu, la Săcelele, primele doze de vaccin ar putea fi administrate cel mai devreme în 3 săptămâni. Termenul a fost anunțat de primarul municipiului Săcele, Virgil Popa, după ce a avut discuții cu reprezentanții Prefecturii și ai Direcției de Sănătate Publică Brașov. Totodată, el a mai spus că de la începerea campaniei de vaccinare a populației din categoriile de risc (vârstnici și bolnavi cronic), dar și a salariaților din domeniile esențiale, unii medici de familie au reușit să își programeze pacienții la centre de vaccinare din Brașov sau la cel din Feldioara, astfel că oamenii au fost puși în situația de a face mulți kilometri. De exemplu, de la Săcele la Feldioara sunt 31 de kilometri, ceea ce înseamnă 62 de kilometri dus întors.  

Ce distanțe ar trebui să parcurgă alți pacienți 

Dacă un săcelean programat să se vaccineze în Feldioara se poate considera fericit, pentru că va fi pus în situația de a parcurge 62 de kilometri dus-întors, un locuitor din Șirnea care „prinde” o programare la Brașov va trebui să parcurgă 92 de kilometri dus - întors (distanța rutieră dinte Brașov și Șirnea este de 46 km), iar asta pe drumuri montane, care nu sunt întotdeauna în cea mai bună stare. Dacă nu are o mașină personală (iar șansele sunt destul de mari, având în vedere că vorbim de persoane în vârstă sau de bolnavi cronic), va trebui să „negocieze cu un vecin” sau să își planifice o „expediție” folosind transportul în comun.  În cazul în care un vârstnic sau bolnav cronic din Jimbor reușește să se programeze la Feldioara, el va avea de parcurs 110 km dus - întors (distanța dintre Jimbor și Feldioara este de 55 km). Aceasta este cea mai mică distanță până la un centru de vaccinare, pentru că, în cazul în care „prinde un loc” la centrul de la Făgăraș, el va trebui să parcurgă 118 km dus-întors (distanța dintre Jimbor și Făgăraș este de 59 km). Dacă nu găsește locuri la Făgăraș sau Feldioara, dar reușește să se programeze la Brașov, el va trebui să parcurgă 150 km dus întors (distanța dintre Jimbor și Brașov este de 75 km).  Mai greu îi este să se vaccineze în acest moment și unui locuitor din Viscri (cunoscut drept „satul Prințului Charles”), asta pentru că va avea de parcurs 180 de kilometri dus-întors până la Brașov (distanța Viscri - Brașov: 90 km). Dacă se vaccinează la Feldioara, persoana din Viscri va avea de parcurs 140 de kilometri (distanța Viscri - Feldioara: 70 km), iar pentru a se vaccina la Făgăraș va avea de parcurs 86 de kilometri dus - întors (distanța Viscri - Făgăraș: 43 km).     

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

B
BvM

Alte știri de interes

Lovitură de teatru în dosarul „Mită pentru funcții“ de la Apa Brașov: judecătorii îl trimit înapoi la DNA, pentru că rechizitoriul nu e făcut cum trebuie
10 NOIEMBRIE 2026

Lovitură de teatru în dosarul „Mită pentru funcții“ de la Apa Brașov: judecătorii îl trimit înapoi la DNA, pentru că rechizitoriul nu e făcut cum trebuie

Surpriză după urmărirea ca în filme de la Predeal: motociclistul fără permis „săltat” de Poliție este un fost concurent  de la „Insula Iubirii“
10 NOIEMBRIE 2026

Surpriză după urmărirea ca în filme de la Predeal: motociclistul fără permis „săltat” de Poliție este un fost concurent de la „Insula Iubirii“

Patinoarul de la Baza Olimpia se deschide pentru noul sezon de iarnă, cu 225 de perechi de patine în plus
10 NOIEMBRIE 2026

Patinoarul de la Baza Olimpia se deschide pentru noul sezon de iarnă, cu 225 de perechi de patine în plus