Connect with us

Cotidian

Parlamentul a plafonat facturile la curent și gaze. Legea merge la promulgare la președintele Iohannis / Cum și de când se va aplica

Published

on

Deputații au votat, miercuri, proiectul de lege care plafonează prețurile la energia electrică și gaze. Proiectul a fost dezbătut în regim de urgență la solicitarea PSD și merge la promulgare la preşedintele Klaus Ioahnnis, astfel încât schemă de ajutor de compensare să fie aprobată până la 1 noiembrie. Prețurile ar urma să fie plafonate atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru spitale (publice și private), unități de învățământ, inclusiv creșe, (publice și private), ONG, furnizori de servicii sociale publici și privați și biserici.

De asemenea, TVA pentru energia și gazele livrate operatorilor economici consumatori finali va fi redusă de la 19% la 5%. 

Proiectul a trecut cu 285 de voturi „pentru” și unul „împotrivă”.
 
Proiectul de lege stabilește pentru perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022 o schemă de sprijin pentru plata facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale pentru clienţii casnici, IMM-uri, cabinetele medicale individuale şi alte profesii liberale, spitale, unităţi de învăţământ, de cult, ONG-uri.
 
Pentru consumatorii casnici prețurile se plafonează astfel:

  • prețul final facturat al energiei electrice se plafonează la cel mult 1 leu/kWh, din care componenta de preț a energiei electrice va fi în valoare de maximum 0,525 lei/kWh;
  • prețul final facturat al gazelor naturale se plafonează la cel mult 0,37 lei/kWh, din care componenta de preț al gazelor naturale va fi în valoare de maxim 0,250 lei/kWh
  • Prețul de referință al energiei electrice este de 0,68 lei/kWh și include tarifele reglementate pentru servicii de rețea, contribuția pentru cogenerare de înaltă eficiență, contravaloarea certificatelor verzi, acciză și TVA, aplicabile la data de 30 octombrie 2021.
  • Preţul de referinţă al gazelor naturale este de 125 lei/MWh şi nu include TVA, taxe și tarife reglementate, tarife de înmagazinare, precum și acciza, aplicabile la data de 30 octombrie 2021.

Diferența între prețul mediu din perioada 1 aprilie 2021 – 31 martie 2022 și plafonul maxim de 250 lei/MWh, reprezentând prețul gazelor naturale, va fi compensată de la bugetul de stat.

 
Diferența între prețul mediu din perioada 1 aprilie 2021 – 31 martie 2022 și plafonul maxim 525 lei/MWh, reprezentând prețul energiei electrice active, va fi compensată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei, de la o poziție distinctă de cheltuieli bugetare.

De asemenea, pentru perioada cuprinsă între 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022, Guvernul va aloca bugetelor unităților administrativ teritoriale o subvenție pentru acoperirea creșterii prețului gigacaloriei în cuantum de 50% din diferența rezultată între prețul de achiziție al gazelor naturale și prețul plafonat al gazelor naturale de 0,250 lei/kwh, prevăzut la art. 6 alin.(1) lit.b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2021, astfel cum a fost modificată şi completată prin această lege.

 
Totodată, operatorii economici consumatori finali vor fi exceptaţi de la plata tarifelor de distribuţie şi transport, a certificatelor verzi, a contribuţiei de cogenerare şi a accizei.

  • Pentru toţi operatorii economici, consumatori finali: exceptarea, în cazul energiei electrice, de la plata contravalorii tarifelor reglementate (tarif de introducere/extragere din reţea, tarif de transport, de distribuţie, de servicii de sistem), certificatelor verzi, contribuţiei pentru cogenerare de înaltă eficienţă, accizei. Exceptarea, în cazul gazelor naturale, de la plata contravalorii costului de transport, tarifului de distribuţie şi a accizei
  • Pentru perioada cuprinsă între 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022, Guvernul va aloca bugetelor unităţilor administrativ teritoriale o subvenţie pentru acoperirea creşterii preţului gigacaloriei în cuantum de 50% din diferenţa rezultată între preţul de achiziţie al gazelor naturale şi preţul plafonat al gazelor naturale de 0,250 lei/kwh, prevăzut la art. 6 alin. (1) lit.b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021

Ministrul interimar al Energiei, Virgil Popescu susține că proiectul de aprobare a Ordonanţei de urgenţă privind compensarea creşterii preţului la energie oferă o protecţie pentru aproape 15 milioane de români, care vor plăţi acelaşi preţ ca anul trecut.

  • „Avem astăzi la votat o lege care practic protejează consumatorii casnici, le oferă celor care au un consum până în 300 de kW lunar sau 200 de metri cubi lunar o protecţie în aşa fel încât, pe lângă plafonare, să nu plătească mai mult decât au plătit în decembrie anul trecut.
  • Toţi clienţii casnici, indiferent dacă au consum mediu sau nu, au plafonare asigurată, atât la energie electrică, cât şi la gaze naturale, iar protecţia o primeşte peste 70% din populaţia României, pentru că pe cifre reale de consum vorbim de aproape 15 milioane de români care vor plăti acelaşi preţ ca anul trecut. De asemenea, am adus îmbunătăţiri şi este o schemă de ajutor pentru întreprinderile mici şi mijlocii, pentru microîntreprinderi, pentru profesii liberale, întreprinderi familiale. Acestea vor plăti doar preţul energiei, toate taxele, tarifele reglementate, nereglementate sunt scoase şi vor fi suportate de la bugetul de stat, în aşa fel încât întreprinderi mici şi mijlocii româneşti şi mediul economic să poată să fie competitive şi să nu îşi piardă competitivitate”, a afirmat Popescu la dezbaterea proiectului din plenul Camerei Deputaţilor.
Camera Deputaţilor este forul decizional în acest caz, astfel că proiectul de lege care aprobă OUG de compensare a creşterii preţurilor la energie merge la promulgare la președintele Klaus Ioahannis.
 
 
Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cotidian

FACIAS cere în instanță indexarea pensiilor pentru 4,9 milioane de persoane. Guvernul și Casa de Pensii, somați să respecte legea

Published

on

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunță că intervine în sprijinul celor 4,9 milioane de pensionari din România și acuză autoritățile că ignoră obligația legală de a indexa valoarea punctului de referință al pensiei.

Organizația a transmis o plângere prealabilă către Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), solicitând majorarea urgentă a punctului de referință, conform prevederilor legale în vigoare.

„Indexarea nu este un gest de generozitate”

Potrivit FACIAS, articolul 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 prevede clar că valoarea punctului de referință trebuie majorată anual, în luna ianuarie, cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, indicatori comunicați de Institutul Național de Statistică.

Cu toate acestea, susține organizația, statul a decis menținerea valorii punctului de referință la 81 de lei și pentru anul 2026, ceea ce înseamnă blocarea veniturilor pensionarilor la nivelul anului 2024.

Reprezentanții FACIAS afirmă că indexarea pensiilor nu reprezintă o măsură opțională sau un gest politic, ci o obligație legală imperativă.

Aproape un milion de pensionari trăiesc cu pensia minimă

Organizația atrage atenția că măsura afectează direct 4,9 milioane de pensionari, dintre care aproape un milion trăiesc cu pensia minimă, în valoare de 1.281 de lei lunar. Într-un context economic marcat de inflație ridicată, lipsa indexării ar genera pierderi semnificative pentru una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.

FACIAS invocă și caracterul constituțional al dreptului la pensie, subliniind că statul are obligația de a asigura menținerea puterii de cumpărare prin corelarea pensiilor cu evoluția prețurilor și a indicatorilor economici.

Ultimatum de 30 de zile

În cazul în care, în termen de 30 de zile, autoritățile nu vor răspunde solicitării, FACIAS anunță că va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice pentru a obține obligarea acestora la majorarea pensiilor conform legii.

Subiectul riscă să devină unul dintre cele mai sensibile dosare sociale ale începutului de an, într-un climat economic deja tensionat.

Continue Reading

Cotidian

Conflict deschis între președintele ADI ISO Mediu Brașov și ASUM. Szenner Zoltan: Vicepreședintele ASUM a încasat timp de câteva luni aproape 70.000 de lei de la ADI ISO Mediu. Care a fost reacția celor de la ASUM

Published

on

După ce Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov a publicat mai multe materiale pe platforme online sau rețelele de socializare prin l-a atacat pe Szenner Zoltan, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (care se ocupă de gestionarea deșeurilor în mai bine de jumătate din județul Brașov) și administrator public al județului, iar acesta a răspuns „cu aceeași monedă”.


Astfel, miercuri, Szenner Zoltan a publicat un material pe pagina de Facebook, în care a spus că, atunci când se pune problema Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), ASUM publică „niște mizerii de articole, pline de insinuări, jigniri, răstălmăciri de cuvinte scoase din context, dar nu s-au dat în lături nici de la utilizarea și difuzarea unor înregistrări ilegale, făcute fără cunoștința și acordul celor care apar în ele”.
Pe de altă parte, el a menționat că vicepreședintele ASUM, Alexandru Goga, care este și avocat, a încasat, timp de mai multe luni, în 2024 și 2025, 69.000 de lei de la ISO Mediu Brașov.


„M-am consultat cu membrii Consiliului Director al ADI ISO Mediu și am hotărât că vom renunța la serviciile domnului Goga. Pe atunci nu știam că domnul Goga era vicepreședintele ASUM-mare greșeală”, a declarat Szenner Zoltan.


De asemenea, el a menționat că Goga avea o firmă de consultanță, AD Palantir, care ar fi trebuit să pregătească documentațiile pentru trei centre de aport voluntar.


„Am spus clar, că în opinia mea este o cheltuială nejustificată, și ar trebui să angajăm o societate cu experiență și referințe solide în domeniu. Am cerut imediat ca ADI ISO Mediu Brașov să rezilieze contractele respective și să organizeze o procedură de selecție transparentă pentru serviciile legate de managementul proiectelor celor 3 Centre de Aport Voluntar, dar nu s-a ajuns până acolo. În urma demersurilor mele, chiar AD Palantir a cerut rezilierea contractelor. Probabil că și-au dat seama că nu va merge cu mine”, a mai spus Szenner Zoltan.


Președintele ADI ISO Mediu Brașov a menționat că va mai face publice și alte probleme.

ASUM Brașov a răspuns doar unei acuzații

De cealaltă parte, ASUM Brașov a răspuns, printr-o postare pe rețelele de socializare, că nu este împotriva SMID.

„Susținem fără echivoc realizarea SMID. Am afirmat public acest lucru, inclusiv în cadrul dezbaterii. Înregistrarea este publică. Integrală. Fără tăieturi. Fără scoateri din context. Ceea ce deranjează, probabil, nu este poziția noastră, ci faptul că refuzăm să girăm fără analiză orice amplasament sau orice procedură”, au precizat cei de la ASUM.

Pe de altă parte, cei de la ASUM nu au avut niciun punct de vedere privind colaborarea vicepreședintelui acestei asociații cu ADI ISO Mediu Brașov.

Continue Reading

Cotidian

FOTE 2027. Una dintre tribunele de sărituri cu schiurile de la Râșnov trebuie modernizată. Proiectul este abia în faza discuțiilor

Published

on

Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă ce se va desfășura la baze sportive din județele Brașov și Covasna, Primăria Râșnov este în etapa discuțiilor pentru modernizarea unei trambuline de sărituri cu schiurile (K 90) pe care sunt programate mai multe probe.

Mai exact, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a anunțat că a avut discuții cu Andrei Constantin, secretarul general al Federației Române de Schi Biatlon, pentru stabilirea pașilor administrativi și tehnici care vor fi realizați imediat după aprobarea bugetului național. Finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri dedicate pregătirii infrastructurii pentru FOTE 2027.

„Primăria Râșnov va începe demersurile tehnice pentru înlocuirea părții de elan a trambulinei K90 din cadrul Complexului Olimpic de Sărituri cu Schiurile. Este o intervenție necesară pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a competițiilor viitoare. Actuala structură de elan este învechită și, la fiecare concurs, necesită lucrări ample de pregătire și corecție, ceea ce impune o modernizare completă. Modernizarea elanului la trambulina K90 face parte din pachetul de investiții obligatorii pentru organizarea la standarde internaționale a competițiilor de sărituri cu schiurile. Intervenția va reduce riscurile tehnice, va crește predictibilitatea suprafeței de lansare și va permite desfășurarea probelor în condiții stabile pentru sportivi”, a declarat Motrescu.

Proiectul de modernizare a Bazei Olimpice, în așteptare

Pe de altă parte, primarul nu a precizat care este stadiul proiectului de modernizare a Bazei Olimpice de Sărituri cu Schiurile, o investiție anunțată de autoritățile locale de mai mulți ani și care ar urma să fie realizată de Compania Națională de Investiții, cu finanțare de la bugetul de stat. Investiția presupune modernizarea infrastructurii sportive, realizarea unei instalații de nocturnă, amenajarea unor tribune și construirea unor clădiri pentru sportivi, spectatori și presă. Lucrările sunt estimate la 93 milioane de lei, iar pentru acest proiect nu au fost început licitațiile pentru proiectarea și execuția lucrărilor.

Proiectul ar trebui să fie încheiat până la finalul acestui, astfel încât infrastructura să fie sportivă să fie evaluată și pregătită pentru a găzduirea probelor.

FOTE 2027 se va desfășura în perioada 14 – 21 februarie 2027, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Sfântu Gheorghe, Predeal , Râșnov și Cheile Grădiștei.

Continue Reading

Trending