BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Pasajul Fartec s-a scumpit din nou. Valoarea proie...

Pasajul Fartec s-a scumpit din nou. Valoarea proiectului se apropie de 25 milioane de lei

B
De BvM
23 FEBRUARIE 2021
Publicitate Reclamă Reclamă Reclamă
Pasajul Fartec s-a scumpit din nou. Valoarea proiectului se apropie de 25 milioane de lei
Din anul 2014, când au început demersurile pentru reparațiile capitale de la pasajul vechi de la Fartec, proiectul s-a remarcat prin două constante: creșterea valorii și amânarea termenului de finalizare a lucrărilor. De altfel, în ședința de plen de mâine, Consiliul Local Brașov va dezbate un proiect de hotărâre privind aprobarea noilor indicatori tehnico-economici ai proiectului. Astfel, valoarea totală a proiectului va fi de  24.096.624,64 lei (inclusiv TVA), din care   20.685.841,60 lei (inclusiv TVA) este costul lucrărilor propriu-zise. Motivația modificării valorii proiectului este că au apărut lucrări suplimentare, ce nu au fost luate în calcul până acum. De altfel, descoperirea unor probleme la mari decât cele anticipate inițial a fost principalul motiv pentru care valoarea investiției a fost majorată de-a lungul anilor.  Totodată, în proiectul de hotărâre ce va fi dezbătut în plenul din 24 februarie al Consiliului Local se menționează că termenul de finalizare a lucrărilor este de 21 de luni, fără a rezulta din documentație  de când se calculează acest termen.  De altfel, la începutul acestui an, Primăria Brașov a anunțat că lucrările la pasajul vechi de la Fartec ar trebui să fie gata anul acesta. 

Primul preț: 9,7 milioane lei 

În luna iulie a anului 2014, Consiliul Local Brașov aproba primii indicatori tehnico-economici ai investiției, valoarea totală fiind stabilită la  9.772.264 lei, cu tot cu TVA, din care lucrările propriu-zise erau estimate la 8.417.133 lei (inclusiv TVA). Câteva luni mai târziu, în luna noiembrie, valoarea proiectului a fost majorată tot printr-o hotărâre de Consiliu Local Brașov, ajungând la 10.982.527, cu tot cu TVA, din care 9.487.704 lei (inclusiv TVA). În anul 2019, Consiliul Local a aprobat noi indicatori tehnico-economici ai proiectului: valoarea totală - 18.714.523 lei, cu tot cu TVA, din care 16.105.787 lei, cu tot cu TVA reprezenta costul lucrărilor. 

Primul constructor - concediat. Al doilea - amenințat cu rezilierea contractului 

Lucrările propriu-zise au început în anul 2015, constructor fiind Asocierea SC Sopmet SA Bucureşti – SC Consal SRL Braşov. În anul 2016, pasajul a fost închis, pentru a se putea lucra la elementele de rezistență și la calea de rulare, iar atunci au fost constatate probleme mai grave decât cele stabilite în timpul expertizei inițiale, iar constructorul și Primăria au convenit la începutul anului 2017 să rezilieze contractul. Au urmat expertize și analize, iar în anul 2018 a fost semnat contractul cu actuala firmă care repară pasajul, Asocierea SC Recon SA - SC Prinfo SRL, iar municipalitatea brașoveană a anunțat de atunci mai multe termene de finalizare a lucrărilor, ba anul 2019, ba anul 2020, însă acest lucru nu s-a întâmplat, chiar dacă a fost montată și celebra seră, care să permită muncitorilor să își facă treaba și iarna. La începutul acestui an, noul primar al Brașovului, Allen Coliban, a anunțat că lucrările trebuie să fie gata și a avertizat că ia în clacul și o eventuală reziliere a contractului cu actualul constructor.   

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

B
BvM

Alte știri de interes

Brașovul va avea locuri de staționare pentru mașinile livratorilor. Primele vor fi trasate în zona istorică a Brașovului
06 NOIEMBRIE 2026

Brașovul va avea locuri de staționare pentru mașinile livratorilor. Primele vor fi trasate în zona istorică a Brașovului

Legal, drumul de pe Tâmpa rămâne deschis Restaurantului Panoramic. Ordonanța președințială din 30 octombrie își produce efectele până  „la noi ordine”
06 NOIEMBRIE 2026

Legal, drumul de pe Tâmpa rămâne deschis Restaurantului Panoramic. Ordonanța președințială din 30 octombrie își produce efectele până „la noi ordine”

Sfârșit de epocă pe platforma CET și CAF Metrom: Primăria Brașov caută firma care să facă demolarea în schimbul fierului vechi
06 NOIEMBRIE 2026

Sfârșit de epocă pe platforma CET și CAF Metrom: Primăria Brașov caută firma care să facă demolarea în schimbul fierului vechi