Brașov Metropolitan
›Prima Pagina ›
Pasajul vechi de la Fartec ar putea fi redeschis a...
S
De Sebastian Aldea
12 IUNIE 2018
Publicitate
Închis acum doi ani pentru reparații capitale, pasajul vechi de la Fartec este, de la începutul anului trecut, în „conservare”, după ce au fost descoperite probleme mai grave decât cele estimate inițial. Șantierul va mai sta închis cel puțin până în toamnă, iar lucrările vor fi gata cel mai probabil în anul 2020.
Pentru a finaliza lucrările, Primăria Brașov a comandat o expertiză tehnică a pasajului, apoi, în baza acestuia a fost pregătit și caietul de sarcini, dosarul achiziției fiind transmis către reprezentanților Primăriei Brașov, Agenţia Naţională de Achiziţii Publice (ANAP). Reprezentanții Primăriei Brașov se așteaptă ca în cursul acestei săptămâni documentația să fie avizată de ANAP, după care anunțul va fi postat pe platforma electronică de achiziții publice.
„Dacă procedura se va desfăşura fără impedimente, în această vară contractul va atribuit”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.
Valoarea contractului pentru proiectarea și executarea lucrărilor la vechiul pasaj este estimată la suma de 6,273 milioane lei, fără TVA. Durata contractului va fi de 14 luni, dintre care două luni pentru proiectare și 12 pentru execuția lucrărilor propriu-zise. În aceste condiții, pe vechiul pasaj de la Fartec se va putea circula, cel mai probabil, din anul 2020. Reprezentanţii Primăriei Brașov spun că după finalizarea acestor intervenţii, vechiul pod, construit în anul 1971, va putea fi exploatat câteva zeci de ani, după toate normele seismice actuale.
Lucrările pe vechiul pasaj de la Fartec au început în 2015 și ar fi trebuit să fie gata în 1 septembrie 2017. În 2016 circulaţia a fost închisă şi redirecţionată pe noul pod. Conform contractului inițial valoarea lucrărilor a fost de 8,2 milioane lei, fără TVA, iar până la închiderea șantierului s-au făcut plăți în valoare de 2,2 milioane lei. În timpul lucrărilor s-au constatat defecțiuni mai grave decât cele estimate inițial, astfel că Primăria Brașov a realizat o nouă expertiză a pasajului. Potrivit noului raport de expertiză, la vechiul pasaj de la Fartec va fi necesară repararea grinzilor de beton, de reparaţii în zona unui cablu de pretensionare care a ruginit şi de montarea unor bare transversale tip Macalloy, care vor prelungi în final rezistenţa şi durata de utilizare a podului.
Publicitate
Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.
Autentificare
Alte știri de interes
08 NOIEMBRIE 2026
ACUM 2026. Trecutul comunist, prin ochii tinerilor: aproape 100 de elevi și studenți au transformat memoria comunistă în scurtmetraje la Brașov
08 NOIEMBRIE 2026
Voia uniformă de polițist, dar a ajuns în arest! Candidat prins cu un „mini studio” de fraudă, la admiterea la Școala de Agenți de Poliție Câmpina
07 NOIEMBRIE 2026
Râșnov: apelurile la 112 pentru urși au scăzut cu peste 90% după montarea gardului electric, spune primarul
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!