BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Cotidian › Pistă de acrobații pe bicicletă, sub Tâmpa, lângă ...

Pistă de acrobații pe bicicletă, sub Tâmpa, lângă locul de joacă de pe Aleea Brediceanu

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
18 OCTOMBRIE 2019
Publicitate Reclamă
Pistă de acrobații pe bicicletă, sub Tâmpa, lângă locul de joacă de pe Aleea Brediceanu
Locul de joacă de pe Aleea Tiberiu Brediceanu a fost extins cu o pistă dedicată pasionaților de acrobații pe bicicletă (dirt park). Amenajarea a fost făcută de către Asociația Club Sportiv NH Bike, cu sprijinul primăriei. Lucrările au început în luna august. Ele au fost sponsorizate de asociație și realizate de Trail Bros SRL. Pista, construită din pământ, a fost deschisă ieri seară, în prezența primarului George Scripcaru, anunță Primăria Brașov, într-un comunicat de presă.  Pista are două trasee, unul de începători și unul pentru nivel intermediar și avansat, șapte rampe pentru sărituri și, potrivit Asociației, în acest moment este printre cele mai avansate locuri de acest gen din România.
„Cred că este un exemplu bun, care poate fi preluat și de alte structuri asociative sau grupuri de prieteni care pot să vină cu propuneri, iar noi sprijinim asemenea inițiative. Este un exemplu de bună-practică, se adresează unei categorii speciale de tineri care pot utiliza acest loc pentru a-și demonstra calitățile acrobatice și pasiunea pentru bicicletă, și în acest fel răspundem unor necesități pe care ei le au. Am găsit această soluție împreună cu asociația NH Bike, care s-a ocupat de acest proiect împreună cu primăria, și cred că am făcut o treabă bună aici, care poate fi extinsă sau completată cu alte lucruri. Dacă vom avea un feed-back bun, putem să extindem acest proiect fie aici, fie în alte locuri din oraș.“, a spus primarul, conform comunicatului de presă. 
 

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Scandalul legii partidelor lovește la vârful AEP: Nicușor Dan l-a eliberat din funcție pe vicepreședintele Cosmin-Gabriel Popp
10 NOIEMBRIE 2026

Scandalul legii partidelor lovește la vârful AEP: Nicușor Dan l-a eliberat din funcție pe vicepreședintele Cosmin-Gabriel Popp

Elevi din Brașov au gătit pentru invitații de la Palatul Cotroceni: „Dualul formează profesioniști“
10 NOIEMBRIE 2026

Elevi din Brașov au gătit pentru invitații de la Palatul Cotroceni: „Dualul formează profesioniști“

România, locul 2 în UE la decese rutiere: Brașovul răspunde și în acest an cu un program care a ajuns deja la 30.000 de elevi
10 NOIEMBRIE 2026

România, locul 2 în UE la decese rutiere: Brașovul răspunde și în acest an cu un program care a ajuns deja la 30.000 de elevi