BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Politica › PNL își conturează noua conducere, la Brașov

PNL își conturează noua conducere, la Brașov

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
12 MAI 2022
Publicitate Reclamă
PNL își conturează noua conducere, la Brașov
Liga Aleşilor Locali şi Consiliul Naţional al PNL au fost convocate pentru datele de 26 mai, respectiv 27 mai, la Poiana Braşov. La prima dintre reuniuni sunt așteptați 1.200 de membri - primari și președinți de consilii județene, iar la cea de a doua, 1000 de delegați liberali din toată țara.  Cu ocazia Consiliului Naţional al PNL vor avea loc alegeri pentru funcţiile de secretar general al PNL, prim-vicepreşedinte în domeniul strategiilor politice şi vicepreşedinte în domeniul apărării şi siguranţei naţionale. Candidaturile pentru aceste funcţii se pot depune până pe data de 20 mai. De asemenea, discuţiile din BPN al PNL au vizat implementarea PNRR, mai exact stadiul îndeplinirii jaloanelor şi ţintelor asumate de România, precum şi creşterea ratei de absorbţie a fondurilor europene. 
"PNL consideră că implementarea investiţiilor şi reformelor din PNRR este prioritară şi este nevoie de implicarea şi mobilizarea tuturor pentru a accesa fondurile europene necesare dezvoltării României şi depăşirii situaţiei economice dificile prin care trece întregul continent", se arată în comunicat. 
Şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL a avut loc la Vila Lac. Premierul Nicolae Ciucă a fost ales preşedinte al PNL pe 10 aprilie. Pe 2 aprilie, Florin Cîţu a demisionat din funcţie după ce mai mulţi liberali i-au cerut acest lucru. Ciucă era vicepreşedinte al PNL în domeniul apărare şi siguranţă naţională. Pe 2 aprilie, şi Dan Vîlceanu a demisionat din funcţia de secretar general al PNL, funcţie preluată interimar de prim-vicepreşedintele Lucian Bode. 

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Un punct termic dezafectat din municipiul Brașov devine centru de sprijin pentru persoanele cu autism. Unde se află centrul și cât va costa transformarea
09 NOIEMBRIE 2026

Un punct termic dezafectat din municipiul Brașov devine centru de sprijin pentru persoanele cu autism. Unde se află centrul și cât va costa transformarea

Spitalul din Rupea se scumpește: factura pentru reabilitare crește de la 57 la aproape 66 de milioane de lei
09 NOIEMBRIE 2026

Spitalul din Rupea se scumpește: factura pentru reabilitare crește de la 57 la aproape 66 de milioane de lei

VIDEO-FOTO. Brașovul a deschis cel mai mare parc de street workout din România: 200 de mp de bare, spaliere și sac de box în aer liber, la Bartolomeu
09 NOIEMBRIE 2026

VIDEO-FOTO. Brașovul a deschis cel mai mare parc de street workout din România: 200 de mp de bare, spaliere și sac de box în aer liber, la Bartolomeu