BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Podul de pe DJ 112 stă să cadă. CJ Braşov impune r...

Podul de pe DJ 112 stă să cadă. CJ Braşov impune restricţii de circulaţie pe singura cale de acces spre Podul Oltului-Hărman

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
11 MAI 2024
Publicitate Reclamă Reclamă Reclamă
Podul de pe DJ 112 stă să cadă. CJ Braşov impune restricţii de circulaţie pe singura cale de acces spre Podul Oltului-Hărman

Autovehiculele cu o greutate mai mare de 3,5 tone vor avea interdicţie de a circula pe podul de pe drumul judeţean de la intrarea în localitatea Podul Oltului, în comuna Hărman. Consiliul Judeţean Braşov a impus această restricţie de tonaj la pe DJ 112, la km 7+210, din cauza stării avansate de degradare în care se află podul.

Restricţia va fi valabilă până la începerea lucrărilor de reconstrucţie a arterei.

Acest pod reprezintă singura cale de acces dinspre centrul de comună spre satul Podu Oltului.

Montarea panourilor de avertizare şi informare va ȋncepe ȋn data de 20 mai şi va dura câteva zile, ȋn funcție de condițiile meteorologice, a anunţat Consiliul Judeţean.

Se vor monta panouri de avertizare şi informare:

  • pe Drumul Naţional 11, la intersecţia cu DJ 112 - la intrarea în localitatea Hărman din DN 11;
  • la intersecția drumurilor județene DJ 108, DJ 112 şi DJ 112A, în centrul localităţii Hărman;
  • pe DJ 112, la ieşirea din localitatea Hărman spre localitatea Podu Oltului. 

Acest pod, cu o vechime de peste o sută de ani, a ajuns într-o stare precară atât a căii de rulare, cât şi a fundaţiilor, ce nu mai permit reparaţii. Astfel, sunt necesare măsuri de protecţie prin limitarea masei autovehiculelor, până la construirea unui pod nou, susâin reprezentanţii Conciliului JUdeţean Braşov.

Un proiect de durată

Despre calitatea podului de la Podu Oltului se vorbeşte încă din 2021, când a fost realizat un proiect pentru reconstrucţia lui. Lucrările au fost însă amânate de mai multe ori, astfel că, la începutul acestui an, Consiliul Judeţean a solicitat reactualizarea indicatorilor tehnico-economici. Aceştia au fost aprobaţi la finalul lunii februarie.

Conform indicatorilor tehnico-economici actualizaţi, pentru construirea noului pod va fi nevoie de 27.383.236 lei (cu tot cu TVA), iar finanţarea va fi asigurată din bugetul judeţului.

Noul pod se va realiza pe amplasamentul celui existent, va avea trei deschideri cu o lungime totală de 112,15 m şi o lăţime totală de 13,50 m (suprafaţă carosabilă – 8,6 m, trotuare – 2,2 m). Din documentaţia aferentă proiectului de hotărâre, rezultă că lucrările vor dura 2 ani.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

RO-ALERT la Ghimbav: Urs semnalat în zona magazinului Lidl
08 NOIEMBRIE 2026

RO-ALERT la Ghimbav: Urs semnalat în zona magazinului Lidl

ACUM 2026. Trecutul comunist, prin ochii tinerilor: aproape 100 de elevi și studenți au transformat memoria comunistă în scurtmetraje la Brașov
08 NOIEMBRIE 2026

ACUM 2026. Trecutul comunist, prin ochii tinerilor: aproape 100 de elevi și studenți au transformat memoria comunistă în scurtmetraje la Brașov

Voia uniformă de polițist, dar a ajuns în arest! Candidat prins cu un „mini studio” de fraudă, la admiterea la Școala de Agenți de Poliție Câmpina
08 NOIEMBRIE 2026

Voia uniformă de polițist, dar a ajuns în arest! Candidat prins cu un „mini studio” de fraudă, la admiterea la Școala de Agenți de Poliție Câmpina