Connect with us

Investitii

Policlinicile spitalelor din Făgăraș și Zărnești vor fi modernizate în următorii trei ani. Valoarea celor două proiecte trece de 21,4 milioane lei

Published

on

În maxim trei ani, policlinicile spitalelor din două orașe brașovene vor fi complet modernizate și vor beneficia de dotări performante, ca urmare a două contracte de finanțare semnate la sediul ADR Centru din Alba Iulia. Cele două contracte au fost semnate de Dan Popa, directorul Direcției Organism Intemediar (OI) pentru implementarea POR din cadrul ADR Centru și primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu, respectiv de primarul orașului Zărnești, Alexandru Lucian Igrișan. Valoarea totală a celor două proiecte este de 21,4 milioane de lei, iar finanțarea este asigurată prin Programul Operațional Regional 20144 – 2020. 

 Astfel, peste 30.000 persoane vor beneficia de servicii medicale și tratamente optime, ca urmare a investițiilor realizate de edili. Prin proiectul ”Reabilitarea, modernizarea și dotarea ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal «Dr. Aurel Tulbure» Făgăraș”, în această unitate medicală se vor folosi fonduri totale de peste 11,3 milioane lei pentru transformarea completă a ambulatoriului integrat de la spitalul municipal.

Pe de altă parte, prin proiectul „Dotare Ambulatoriu Spital orășenesc «Dr. Caius Tiberiu Spârchez» cu aparatură medicală și mobilier”, unitatea medicală din Zărnești va beneficia de resurse financiare totale în valoare de peste 10,1 milioane lei, pentru achiziții de echipamente. 

Ambele proiecte își propun să asigure condiții optime pentru dezvoltarea serviciilor oferite de ambulatoriile spitalelor din Făgăraș și Zărnești. Aceste obiective vor fi atinse atât prin lucrări de construcții-montaj, inclusiv finisaje și modificarea tuturor instalațiilor existente în corpurile de clădire în care funcționează cele două Policlinici, dar și prin achiziția a peste 500 de echipamente medicale și piese de mobilier, în total.  

Policlinică nouă pentru secția de Pediatrie a Spitalului Municipal Făgăraș 

Valoarea totală a cererii de finanțare cu titlul „Reabilitarea, modernizarea și dotarea ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal «Dr. Aurel Tulbure» Făgăraș” este de 11.339.458,00 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile alocate de MDRAP este de 10.465.752,78 lei, aproximativ: 2.250.000 euro, reprezentând 98% din cheltuielile eligibile ale proiectului. Durata estimată de implementare este de trei ani, până la sfârșitul lunii septembrie 2022.

Obiectul investiției îl reprezintă lucrările de reparații și consolidare, modernizare și dotare cu aparatură și mobilier medical pentru relocarea Ambulatoriului Integrat în clădirea unde funcționează secția de Pediatrie a spitalului. Terenul pe care se va realiza investiția are suprafața de aproape patru hectare, în intravilanul municipiului Făgăraș. Clădirea care va fi reabilitată și modernizată are regimul de înălțime P+1, cu un subsol parțial. Prin reabilitarea, modernizarea și refuncționalizarea departamentului Ambulatoriu se va înregistra o creștere continuă a adresabilității. Prin acest proiect se vor reduce inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate a populației, prin diagnosticarea bolilor în stadiul incipient și tratarea eficace a unor afecțiuni mai ușoare, prevenind agravarea lor. În proiect a fost prevăzută achiziționarea a peste 200 de echipamente și corpuri de mobilier specific, corespunzătoare din punct de vedere funcțional și al gabaritelor, având în vedere spațiile disponibile.

Proiecte în valoare de 14 milioane de euro, accesate de municipiul Făgăraș 

Dan Popa, directorul Direcției Organism Intemediar pentru implementarea POR din cadrul ADR Centru, a anunțat că municipalitatea din Făgăraș are încă șase contracte REGIO semnate, pentru investiții în eficientizare energetică a clădirilor rezidențiale, pentru reabilitarea Cetății, dar și pentru creșterea calității vieții și dezvoltarea mediului antreprenorial, precum și pentru modernizarea sistemului de sănătate. „Toate aceste proiecte din Făgăraș atrag peste 14 milioane euro pentru creșterea calității vieții cetățenilor”, a declarat reprezentantul ADR Centru.

Aparatură nouă pentru ambulatoriul spitalului din Zărnești 

Valoarea totală a cererii de finanțare cu titlul „Dotare Ambulatoriu Spital orășenesc «Dr. Caius Tiberiu Spârchez» cu aparatură medicală și mobilier”, pregătită de edilii din Zărnești este de 10.168.535,72 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile alocate de MDRAP este de 9.963.847,20 lei, aproximativ: 2.141.000 euro, reprezentând 98% din cheltuielile eligibile ale proiectului, la care se adaugă și o componentă a cheltuielilor neeligibile suportate de solicitantul de fonduri – Primăria Zărnești. Durata estimată de implementare este de aproape doi ani, până la sfârșitul lunii iulie 2021.

Scopul proiectului este de a contribui la eficientizarea sistemului de sănătate din orașul Zărnești, prin reducerea internărilor evitabile în cadrul Spitalului orășenesc „Dr. Caius Tiberiu Spârchez”, cât și la accesibilizarea ofertei de servicii de asistență în cadrul Ambulatoriului. Prin acest proiect, ambulatoriul va fi dotat cu 85 echipamente medicale achiziționate pentru ridicarea nivelului calitativ al actului medical și 164 bucăți piese de mobilier achiziționate pentru crearea condițiilor optime de desfășurare a actului medical. Toate acestea sunt dedicate pentru secțiile: Pediatrie, Interne- Pneumologie, Cardiologie, Obstretică – Ginecologie, Chirurgie – Ortopedie, ORL, Oftalmologie Sală Tratamente, Oftalmologie Cabinet, Explorări Funcționale Radiologie, Balneofizioterapie.

Investiții totale de 6,8 milioane euro la spitalul din Zărnești 

Pe lângă acest proiect, reprezentantul ADR Centru a declarat că  edilii din Zărnești investesc în total peste 6,8 milioane euro, prin programul REGIO, pentru eficientizarea energetică și echiparea spitalului orășenesc.  

20 milioane euro, pentru sistemul sanitar din județul Brașov 

După semnarea celor două contracte, Dan Popa, directorul Direcției Organism Intermediar pentru implementarea POR din cadrul ADR Centru, a declarat că „unitățile medicale din județul Brașov beneficiază, prin contractele semnate, de investiții totale cumulate în valoare de peste 20 milioane euro, pentru extinderi și modernizări de clădiri, dar și pentru eficientizare energetică și achiziția de dotări moderne. Realizările sunt posibile datorită accesării de către reprezentanții administrației publice locale a mai multor scheme de finanțare din fonduri europene REGIO pentru investiții în infrastructura de sănătate. Toate aceste proiecte vor fi asigura oamenii că administrația locală face eforturi pentru creșterea calității serviciilor medicale, dar și pentru rezolvarea problemelor comunității, utilizând resurse europene”. 

Investitii

FOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului

Published

on

Amenajată în urmă cu mai bine de 10 ani, acumularea Ruia din Poiana Brașov este principala sursă de zăpadă pentru pârtiile de pe domeniul schiabil. În lipsa ninsorilor abundente, este produsă zăpadă artificială, tunurile de zăpadă și lănciile fiind alimentate din lacul de acumulare. De-a lungul anilor, autoritățile locale brașovene au evitat să spună clar care este sursa de alimentare a acestui lac. Reprezentanții municipalității au vorbit de-a lungul vremii de captarea unor izvoare și au dat de înțeles că necesarul de apă ar mai fi completat cu apă din rețeaua publică.


Însă, recent, primarul Brașovului, George Scripcaru, a confirmat că, în fapt, apa din lacul respectiv provine din rețeaua publică.


„În prezent, noi pompăm apă pentru lacul din munte din oraș, pe rețea. Sunt cheltuieli foarte mari. Pompăm apă din rețeaua publică a orașului, pe care o plătim. Este apă prelucrată, pentru că apa care ajunge la tunurile de zăpadă, dacă are impurități crează probleme și acestea nu mai sunt eficiente. Nu este apă industrială, este apă pe care o consumăm la chiuvetă. Este apă de băut și are un alt cost”, a declarat Scripcaru.


Problema alimentării acestui lac nu ține numai de costuri, ci și de disponibilul de apă, care este tot mai puțină.


Municipiul Brașov și localitățile din zona metropolitană, deservite de Compania Apa Brașov, sunt alimentate din acumularea Tărlung, iar în ultimii ani au fost probleme cu acest lac. De exemplu, în anul 2024, din cauza secetei prelungite, apa din această acumulare abia a ajuns pentru alimentarea localităților deservite de operatorul regional de apă.

Soluția Primăriei Brașov: încă un lac, alimentat din izvoare

Pentru a rezolva problema apei pentru domeniul schiabil, Primăria Brașov a anunțat că are în plan amenajarea unui al doilea lac de acumulare, proiectul fiind inclus în planul de investiții pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) din anul 2027, ediția de iarnă.

„Sunt sporturi care sunt în spații închise, unde ai la îndemână o tehnologie care te ajută. Sunt și competițiile în aer liber, care depind foarte mult de condițiile meteo, temperaturi și dacă nu au echipamente și resurse, devine puțin mai complicat. De aceea, pe lângă dotările și echipamentele pe care le vom achiziționa pentru FOTE 2027, am studiat și am accesat consultanță de specialitate cu cei care au elaborat documentația pentru domeniul schiabil din Poiana Brașov și am identificat o sursă care ne dă posibilitatea să luăm în calcul construirea unui al doilea lac, în munte, în Poiana Brașov, pentru a avea resursă în plus, pentru orice eventualitate. Chiar și în afara competiției, este foarte utilă și necesară”, a declarat primarul Brașovului.

Edilul a precizat că pentru noul lac a fost identificat un amplasament, unde este sursă de izvoare permanente, ce pot reprezenta o soluție.

„Trebuie să luăm în calcul faptul că această investiție trebuie realizată în acest an. Este un lucru care se adaugă la ceea ce avem. Am elaborat documentațiile de urbanism, suntem în regulă, nu trebuie să scoatem nimic din fond forestier, iar asta ne ajută foarte tare. O să încercăm să includem în structura de finanțare și această investiție”, a continuat edilul.

FOTE 2027 se va desfășura în perioada 17 – 27 februarie, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Predeal, Râșnov, Cheile Grădiștei, Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc. În Poiana Brașov sunt programate probele de schi alpin și schi-alpinism.

Continue Reading

Investitii

Fundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații

Published

on

După ce s-a retras din proiectul de reabilitare a Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, având în vedere că administrația județeană brașoveană a promis o investiție mult mai amplă, Fundația Metropolis a anunțat că va aloca banii pentru un alt proiect în județul Brașov. După aproape 10 zile de la anunțul făcut de președintele fundației, Codin Maticiuc, nu a fost anunțată nicio investiție în infrastructura sanitară brașoveană finanțată din cei 560.000 de euro, strânși din donații.

Pentru a stabili investiția care ar urma să beneficieze de finanțare din banii strânși de fundație, președintele acesteia, Codin Maticiuc, a declarat în 3 februarie că va avea discuții cu donatorii, dar și cu managerii de spitale.

„Încă nu avem cereri. Am anunțat în Brașov, am dat sfoară în țară. Presa a preluat acest apel, donatorii au anunțat peste tot că suntem cu jumătate de milion (de euro – n.red.), minim, pregătiți și ne putem duce către un milion de euro. Încă nu au apărut pretendenți. Manageri de spitale nu și-au exprimat intenția să atragă acești bani către spitalul lor”, a transmis Maticiuc pe rețelele de socializare.

Există și o excepție: managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov

Pe lista managerilor care nu și-au exprimat intenția de a atrage banii din donațiile Fundației Metropolis nu se regăsește cel al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, dr. Dan Grigorescu, acesta afirmând chiar în 3 februarie că vrea să mențină deschisă comunicarea cu Fundația Metropolis.

„Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov a sunat după întâlnirea noastră (din 3 februarie, în fața clădirii în care funcționează secția de Oncologie – n.red). Mi-a spus că mai are și alte secții care necesită investiții. Rămânem în discuții cu Spitalul Județean, dar aștept și alte spitale. Haideți să vedem ce spun și alți manageri. Brașovul chiar nu are nevoie de jumătate de milion de euro în sistemul sanitar?”, a mai spus Maticiuc.

Pe termen lung: Consolidare și modernizare

Proiectul de reabilitare a Corpului B al Pavilionului Mârzescu (în care funcționează secții ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov și ale Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov) anunțat de Consiliul Județean Brașov prevede lucrări de consolidare și modernizare a imobilului. Valoarea investiției este estimată la 62 milioane de lei, iar pentru finanțarea lucrărilor, administrația județeană brașoveană a anunțat că va solicita bani europeni.

Pe termen scurt: Renovare făcută de angajații spitalului

Însă, până la obținerea finanțării europene, obținerea avizelor și acordurilor, organizarea licitațiilor și realizarea lucrărilor, la secția de Oncologie se vor face lucrări minore, cu ajutorul angajaților spitalului. Astfel, conducerea unității a anunțat că a început renovarea a două saloane și a două grupuri sanitare, iar termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este de 4 – 6 săptămâni.

Unii medici – pesimiști, președintele Metropolis – optimist

Retragerea Fundației Metropolis din proiectul de reabilitare a Oncologiei și promisiunea Consiliului Județean Brașov că la imobil se vor realiza ample lucrări de consolidare și modernizare nu au fost privite cu ochi buni de unii dintre medici. Astfel, potrivit unui comunicat transmis de Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, dr. Mariana Sporiș, medic şef secție clinică Oncologie medicală, și-a dat demisia ca urmare a pierderii încrederii în rezolvarea rapidă şi certă a renovării secției clinice Oncologie medicală ulterior retragerii Fundației Metropolis din relația de parteneriat cu SCJBv”.

În schimb, Codin Maticiuc este mult mai optimist.

„Doctorii și-au pierdut răbdarea, doctorii și-au pierdut speranța că această secție va mai fi renovată. Eu nu. Încă am încredere în Consiliul Județean Brașov”.

La etajul în care funcționează Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Corpul B al Pavilionului Mârzescu, Fundația Metropolis își propusese reabilitarea completă a spațiilor interioare din secția de oncologie, inclusiv: refacerea instalațiilor, realizarea unei instalații de gaze medicale, amenajarea de toalete în fiecare salon.

Reprezentanții fundației au precizat că, în acest corp de clădire, nu au mai fost efectuate reparații majore de aproximativ 40 de ani, iar necesarul de investiții era estimat la un milion de euro.

Continue Reading

Investitii

FOTE 2027. Bugetul competiției, estimat la 20 de milioane de euro. Autoritățile brașovene cer Guvernului să includă suma în bugetul de stat pe anul 2026

Published

on

Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă organizatorii mai au de făcut unele lucrări la infrastructura sportivă și de achiziționat echipamente, dotări și servicii. Toate acestea pot fi făcute dacă sunt banii în conturi, dar aceștia se lasă așeptați. De altfel, administrațiile publice locale și județene implicate în organizarea competiției au lansat un avertisment și au tras un semnal de alarmă: avem nevoie de resurse, pentru a merge mai departe.

„Nu suntem într-o situație economică foarte bună, iar asta ne face să fim atenți în ceea ce privește gestionarea resurselor. Avem promisiunea fermă din partea premierului României, Ilie Bolojan, că vom avea susținere din partea Guvernului”, a declarat președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, într-o conferință de presă ce s-a desfășurat la Brașov.

Mulți, puțini, banii trebuie asigurați

Primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat că bugetul FOTE 2027 este estimat la 20 de milioane de euro, sumă ce ar urma să acopere investițiile, dotările și organizarea evenimentului. Comparativ, el a spus că bugetul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina 2026 este de 5,2 miliarde de euro.

„Noi nu ne gândim la o astfel de sumă, dar trebuie să facem eforturi pentru a ne ridica la nivelul așteptărilor”, a declarat Scripcaru.

Totodată, el a menționat că până la deschiderea evenimentului olimpic mai sunt 12 luni, iar bugetul nu este aprobat.

„Nu există o sumă în bugetul național pentru FOTE 2027, astfel să știm cum să derulăm achizițiile și să facem pregătirile. Sperăm să se aprobe Legea bugetului național. Este un avertisment și un semnal de alarmă pe care îl tragem, pentru că România și-a asumat niște obligații pe care trebuie să le respecte”, a mai spus Scripcaru.

La rândul său, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a menționat că în următoarele luni trebuie finalizate lucrările de îmbunătățire a infrastructurii sportive.

„Trebuie să organizăm competiții și să omologăm bazele sportive pentru FOTE. Pentru aceasta, trebuie să dispunem de resursele necesare, pentru a putea derula achizițiile și lucrările”, a declarat Veștea.

Trambulină cu nocturnă la Râșnov și un lac nou la Brașov

Probele din cadrul FOTE 2027 se vor desfășura la Brașov, Râșnov, Predeal, Gheile Grădiștei, Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc, iar în județul nostru mai sunt necesare o serie de investiții.

Astfel, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a previzat că va fi modernizată zona de elan a trambulinei K90 (cu finanțare din bugetul FOTE) și va fi realizată o nocturnă permanentă (printr-un program finanțat de Administrația Fondului de Mediu).  

De asemenea, primarul Brașovului a anunțat că mai trebuie amenajat un lac de acumulare pentru alimentarea instalațiilor de producere a zăpezii artificiale. Acesta a menționat că noul lac va fi amenajat pe un teren care nu este în domeniul forestier și va fi umplut cu apa din izvoarele identificate în zonă. Pentru această investiție, el speră ca suma necesară realizării lucrărilor să fie inclusă în bugetul FOTE 2027.

Număr record de țări participante

La Festivalul Olimpic al Tineretului European și-au anunțat prezența 48 de țări, un număr record pentru această competiție, a cărei primă ediție a fost în anul 1993.

Satul olimpic principal va fi în Poiana Brașov, iar la Cheile Grădiștei va mai fi un sat olimpic, amenajat în principal pentru sportivii care vor participa la probele programate la această bază sportivă.

Sportivii vor participa la 10 probe sportive, de la schi alpin și hochei, la schi alpinism, biatlon, snowboard, sărituri sau hochei fete sau 3×3.

Competițiile se vor desfășura la următoarele baze sportive:

– Hochei pe gheaţă la Patinoarul olimpic din Brașov;

– Schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov;

– Biatlon la Cheile Grădiștei;

– Schi fond la Predeal (Valea Râșnoavei);

– Patinaj artistic la patinoarul de la Cheile Grădiștei;

– Hochei pe gheață 3×3 la patinoarul din Sf. Gheorghe;

– Hochei pe gheață feminin la patinoarul din Târgu Secuiesc;

– Patinaj viteză pe pistă scurtă (short track) la patinoarul de la Cheile Grădiștei;

– Sărituri cu schiurile la Râșnov (Valea Cărbunării);

– Snowboarding la Predeal (Clăbucet);

– Schi-alpinism la Poiana Brașov (probele de anduranță) și la Cheile Grădiștei. 

Continue Reading

Trending