BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Cotidian › Poliția Locală Brașov face angajări pe 11 posturi

Poliția Locală Brașov face angajări pe 11 posturi

B
De BvM
04 SEPTEMBRIE 2018
Publicitate Reclamă Reclamă Reclamă
Poliția Locală Brașov face angajări pe 11 posturi
Poliția Locală Brașov scoate la concus 11 posturi, dintre care 8 pentru polițiști locali șii 3 pentru funcționari publici pentru Resurse Umane și, respectiv Contabilitate. Concurssul pentru cele 11 posturi are loc la sfârșitul lunii septembrie.  Din cele opt posturi de polițiști locali, unul este pentru Serviciul Inspecție – Control și Disciplina în Construcții, singurul pentru care nu se susține probă eliminatorie, dar, pentru care sunt necesare studii superioare în inginerie civilă sau arhitectură și urbanism, precum și o vechime de minimum șapte ani în specialitate. Brașovenii care vor să devină polițiști locali trebuie să știe că sunt joburi atât pentru absolvenții de liceu, cât și pentru cei cu studii superioare, însă este necesară vechime de șase luni, până la cinci ani, în funcție de postul pentru care aplică. Examenul pentru polițiști locali va debuta în 25 septembrie cu un test sportiv eliminatoriu. Tot o probă eliminatorie vor susține și candidații pentru cele trei posturi de funcționari publici, scoase la concurs pentru completarea Biroului Resurse Umane și a Compartimentului Financiar Contabilitate. De data aceasta, este vorba despre o evaluare a cunoștintelor IT, care trebuie să atingă cel puțin nivelul mediu de pregătire. Acest examen se va desfășura în 24 septembrie. Proba scrisă, la care vor participa toți cei ce au trecut de testele eliminatorii, este programată pentru 27 septembrie, iar data și ora interviului, reprezentând ultima evaluare realizată comisia de examen, vor fi făcute publice odată cu afișarea rezultatelor de la scris. Înscrierile pentru concurs au început deja și se vor încheia în 12 septembrie. Amănunte cu privire la conținutul dosarelor de înscriere, bibliografie și detalii legate de joburi pot fi obținute la sediul Poliției Locale Brașov din strada Nicolae Bălcescu nr.62-64, prin email: [email protected], dar și de pe site-ul instituției www.politialocalabrasov.ro, secţiunea informaţii publice - cariere. De asemenea, specialiștii Biroului Resurse Umane vă stau la dispoziție pentru informații și la numărul de telefon: 0368/457010.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

B
BvM

Alte știri de interes

Skate park de 5 stele, la Ghimbav. Parcul va fi amenajat lângă terenurile de sport aflate acum în lucru în zona nouă a orașului
09 NOIEMBRIE 2026

Skate park de 5 stele, la Ghimbav. Parcul va fi amenajat lângă terenurile de sport aflate acum în lucru în zona nouă a orașului

Parc fotovoltaic jefuit noaptea la Făgăraș: Peste 2000 de metri de cabluri furate ca la carte. Un un tânăr de 18 ani, reținut, doi minori trimiși la evaluare psihologică
09 NOIEMBRIE 2026

Parc fotovoltaic jefuit noaptea la Făgăraș: Peste 2000 de metri de cabluri furate ca la carte. Un un tânăr de 18 ani, reținut, doi minori trimiși la evaluare psihologică

RO-ALERT la Ghimbav: Urs semnalat în zona magazinului Lidl
08 NOIEMBRIE 2026

RO-ALERT la Ghimbav: Urs semnalat în zona magazinului Lidl