După săptămâni de negocieri și mai multe formule care nu au reușit să strângă o majoritate, Cotroceniul analizează inclusiv varianta unui premier fără carnet de partid.
În acest scenariu, Nicușor Dan ar putea face desemnarea, iar ulterior candidatul pentru Palatul Victoria ar trebui să construiască o majoritate în Parlament. Miza nu este deloc mică: pentru învestirea Guvernului sunt necesare 233 de voturi, iar în acest moment niciuna dintre formulele discutate nu poate garanta public acest număr.
Lista numelor vehiculate în ultimele zile s-a mai restrâns. Dragoș Burnete și Eugen Tomac nu mai sunt în discuție, potrivit surselor citate de știripesurse.ro, în timp ce situația lui Alexandru Nazare rămâne deschisă.
PSD îl vrea în continuare pe Grindeanu
Social-democrații nu renunță însă la varianta Sorin Grindeanu pentru funcția de premier. Dar totuși, PSD a decis să participe la viitoarea guvernare inclusiv dacă președintele optează pentru un premier independent. Există însă o condiție clară: parlamentarii PSD nu vor vota un Guvern din care partidul nu face parte.
Problema este că PSD nu poate asigura singur majoritatea necesară. Este un lucru pe care Sorin Grindeanu l-a recunoscut, explicând că partidul are în prezent 127 de voturi și nu poate merge la Cotroceni cu cele 233 de voturi necesare pentru învestire. În schimb, liderul PSD spune că este dispus să primească voturi de la alte partide pentru instalarea Guvernului, fără ca acest lucru să însemne însă o alianță de guvernare cu AUR.
AUR respinge numele lui Siegfried Mureșan, dar lasă ușa întredeschisă pentru Nazare și Grindeanu
Una dintre problemele negocierilor este candidatura lui Siegfried Mureșan, susținută în continuare de PNL, USR și UDMR. AUR a transmis că nu îl va susține pe Mureșan. În schimb, când a fost întrebat despre Alexandru Nazare și Sorin Grindeanu, liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, nu a exclus posibilitatea ca formațiunea să susțină unul dintre aceste nume.
AUR poate deveni astfel o piesă importantă în ecuația majorității parlamentare, în condițiile în care nici PSD, nici blocul PNL-USR-UDMR nu au singure suficiente voturi pentru învestirea unui Guvern.
UDMR nu mai exclude complet varianta Grindeanu
Și poziția UDMR a devenit mai flexibilă.
Formațiunea continuă oficial să susțină candidatura lui Siegfried Mureșan, însă liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, a lăsat deschisă inclusiv posibilitatea ca parlamentarii Uniunii să voteze un Guvern condus de Sorin Grindeanu. Există însă o condiție: AUR să nu facă parte din viitorul Executiv.
„S-ar putea să votăm”, a spus Csoma Botond, precizând că UDMR nu a luat încă o decizie finală.
USR pune însă o linie roșie
În tabăra USR, lucrurile sunt mai clare. Formațiunea a transmis că nu va vota un Guvern în care PSD este prezent, indiferent dacă social-democrații ocupă funcția de premier sau alte poziții în Executiv. USR continuă, alături de PNL și UDMR, să susțină varianta Siegfried Mureșan și nimic altceva în nicio condiție.
PNL, între Mureșan și „ecoul” Guvernului Veștea
Pentru PNL, negocierile de la București vin și pe fondul unei noi dispute interne.
Conducerea liberală a decis sancționarea parlamentarilor care au votat pentru Guvernul propus de Adrian Veștea, deși partidul stabilise o altă linie. Aceștia urmează să piardă funcțiile pe care le dețin în Parlament. Decizia de sancționare a „rebelilor” adâncește astfel și mai mult criza din PNL, carea poate duce, în curând, la o ruptură reală.
În același timp, PNL (fără grupul „dizidenților ce vor fi sancționați) a decis să continue colaborarea parlamentară cu USR și UDMR.
Episodul este important și pentru Brașov, în condițiile în care candidatura lui Adrian Veștea la funcția de premier este chiar evenimentul care a produs una dintre cele mai serioase rupturi recente din PNL. Liberalii care au susținut atunci Guvernul Veștea - printre care brașovenii Mihai Veștea și Sebastian Rusu, au ajuns să fie sancționați de conducerea partidului, chiar prin vocea altui parlamentar liberal de Brașov, Gabriel Andronache, iar conflictul continuă să influențeze raporturile din Parlament și dintre conducerea națională și organizațiile locale ale PNL.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!