Brașov Metropolitan
›Politica ›
Președintele CJ Brașov, Adrian Veștea, s-a „speria...
D
De Daniel Plugaru
26 MAI 2019
Publicitate
Aglomerația de la aceste alegeri europarlamentare și de la referendum i-a luat prin surprindere pe mulți dintre alegători, inclusiv pe liderii politici locali, unii dintre ei alegând să își aștepte cuminți rândul, în timp ce alții au căutat locuri unde să voteze mai repede.
De exemplu, în prima parte a zilei, primarul Brașovului a venit la secția nr. 1 de votare unde a fost nevoit să aștepte minute bune până ajungă să voteze - timp în care s-a întreținut cu vecinii de cartier și și-a așteptat rândul. De asemenea, președintele organizației municipale a PNL Brașov, consilierul local Adrian Oprică, a stat stat și el fără probleme la coadă, chiar dacă secția de votare de la Colegiul Tehnic „Maria Baiulescu“, la care este arondat, se află în Centrul orașului și a fost luată cu asalt și de turiști.
În schimb, președintele PNL Brașov și al Consiliului Județean, Adrian Veștea, a ales în final, să plece în altă parte pentru a vota, după ce a încercat să meargă la una dintre secțiile de la Liceul „Apryli Lajos“, însă a găsit o aglomerație prea mare. Ulterior, reprezentanții PNL au anunțat că Adrian Veștea va vota cu siguranță, la una dintre secțiile de votare din localitățile pe are urma să le viziteze, pe parcursul zilei.
De altfel, Adrian Veștea a și anunțat că va vota „pentru drumul Româneii spre Vest, nu către Est“. „Voi vota pentru România europeană și voi vota pentru singurul partid care poate duce România în primul rând în Europa. De asemenea, voi vota pentru o justiție independentă, nu pentru interese personale ale unora“, a mai spus președintele PNL Brașov și al CJ, Adrian Veștea.
UPDATE 18.20: În a doua parte a zilei, președintele Consiliului Județean Brașov a votat la una dintre secțiile de votare amenajate în comuna Prejmer, pe o listă suplimentară, având în vedere că nu se afla în localitatea de domiciliu. De altfel, președintele PNL a făcut azi un mic turneu prin județ, mergând de la Brașov, la Săcele, Tărlungeni, Rupea, Măieruș și Cincu.
Publicitate
Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.
Autentificare
Alte știri de interes
10 NOIEMBRIE 2026
Ioana Dogioiu, fosta purtătoare de cuvânt a Guvernului Bolojan, a ajuns la comunicarea oficială a PNL. Partidul este îngropat în datorii dar a angajat-o pe fosta jurnalistă
10 NOIEMBRIE 2026
FOTO. „Furnalul” de lângă lacul din Noua, greu de sancționat. Politia Locala nu a reușit, problema va fi pasată Gărzii de Mediu Brașov
10 NOIEMBRIE 2026
Lovitură de teatru în dosarul „Mită pentru funcții“ de la Apa Brașov: judecătorii îl trimit înapoi la DNA, pentru că rechizitoriul nu e făcut cum trebuie
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!