„După mulți ani de intervenții la firul ierbii, cea mai importantă concluzie este că avem nevoie să punem bazele unei infrastructuri sustenabile pentru educație preșcolară de calitate pentru toți copiii, în special în mediul rural. Practic, profesorii participanți la întâlnirile din cadrul programului vor duce resursele și vor disemina metodele de dezvoltare a limbajului către profesorii de învățământ preșcolar din tot județul. Acesta este modul de lucru pe care îl propunem partenerilor județeni și despre care credem că va avea un impact real la nivel național. Intenționăm să transformăm acest program-pilot în politică publică, pentru stimularea lecturii în grădinițe.” declară Maria Gheorghiu, Cofondator Asociația OvidiuRo.Programul a fost lansat în luna septembrie 2018 și va ajunge, până la finalul lui 2019, în fiecare dintre județele țării. În total, „Fiecare copil merită o poveste“ va duce, la nivel național, un mix de intervenții constând în: 500 de centre de bibliotecă adaptate vârstei preșcolare, formarea unui număr de 35.000 de profesori în metode de dezvoltare a comunicării orale și a premiselor citirii și scrierii folosind cărți ilustrate, inclusiv un kit de literație pentru fiecare profesor și distribuirea a 100.000 de cărți ilustrate pentru copiii din mediul rural, prin proiectul „Prima mea Carte“. Intervențiile OvidiuRo pentru creșterea calității educației preșcolare în județul Brașov au început în anul 2010 cu implementarea programului pilot Fiecare Copil în Grădiniță în localitățile Apața, Augustin, Ormeniș, Budila, Tărlungeni, Comăna, Râșnov și Săcele. Programul a fost transformat în program național prin Legea nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor din familii defavorizate, moment în care am susținut, în colaborare cu instituțiile județene, o sesiune de informare pentru directorii de școală, primarii și asistenții sociali din județ, cu scopul diseminării procedurilor de implementare. De asemenea, începând din anul 2013 au fost organizate Ateliere de Vară Șotron în mai multe localități din județ. În anul 2013 a fost organizată și o caravană medicală în localitățile Tărlungeni și Zizin. Am continuat cu mai multe caravane de lectură în zonele rurale defavorizate: Caravana Fiecare Copil în Grădiniță 2016, Caravana Poftă de Carte 2017, Caravana Fiecare Copil Merită o Poveste 2018. Tot în anul 2018 au fost dotate sălile de grupă cu centre de bibliotecă și științe în grădinițele din Săcele, Apața și Budila în cadrul proiectului Povești sub Lupă și cu GrădiBiblioteci în Dumbrăvița și Zărnești.
09 NOIEMBRIE 2026
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!