Cotidian
Primăria Braşov a publicat lista finală a proiectelor culturale independente finanţate de la buget. TAMTAM Festival a primit cel mai mare punctaj pentru originalitate
16 dintre cele 25 de proiecte declarate eligibile au primit finanţare pentru a fi puse în aplicare, suma totală acordată fiind de 1,144 milioane lei. Una dintre condițiile esențiale pentru acordarea finanțării, întrunită de doar 16 propuneri, a fost ca dosarul să întrunească minimum 70 de puncte, a precizat viceprimarul Braşovului, Costel Mihai.
„Avem 16 proiecte valoroase, unele dintre ele aflate în premieră la Braşov, aşa cum sunt TAMTAM Festival, Festivalul de benzi desenate sau Bienala Albastră – Bienala Internațională de Arte Vizuale Brașov 2019 Hronikon, dar şi alte evenimente care deja au continuitate, cum sunt Istoria la persoana a I, Jazz&Blues Festival, Amural sau Etnovember. Sper ca aceste proiecte să anime viata culturală a Brasovului și, pe viitor, să determine și alte ONG-uri să vină cu astel de propuneri“, a declarat viceprimarul Costel Mihai.
TAMTAM Festival, un eveniment care va face furori în Braşov
Suma maximă prevăzută de Ghid pentru un singur eveniment este de 100.000 de lei şi a fost câștigată de Asociația Depoul de Artă Urbană, pentru proiectul TAMTAM festival. Următoarele trei asociații ca volum al finanțării, foarte aproape de suma maximă (peste 99.000 de lei), sunt Asociația Carpaterra – „Artă și poveste murală“, proiect prin care va fi continuată pictura murală din Piața Sfântul Ioan, Asociația Amural – cu festivalul vizual aflat deja la ediția a cincea, și Asociația Culturală Libris Cultural, cu festivalul de Carte și Muzică Libris.
TAMTAM Festival a primit cel mai mare punctaj pentru originalitate. Este un proiect cultural nou, de muzică de stradă, teatru și dans, organizat de una dintre cele mai implicate asociații culturale din comunitatea brașoveană – Depoul de Artă Urbană, căreia i s-au alăturat muzicienii Horia Mihail și Dragoș Dumitriu. Din echipă face parte și Alin Bogdan-Buzescu, fost președinte al Confederației Asociațiilor Țărănești din România. Festivalul se desfășoară în perioada 26-28 iulie. Muzica, teatrul, dansul, artele vizuale și filmul vor anima tot orașul. 300 de artiști sunt implicați în festival, 7 scene vor fi amplasate în Centrul Vechi, iar în Parcul Central copiii vor avea ocazia să se bucure de ateliere de pictură, iar tinerii vor avea ocazia să folosească într-un mod artistic graffiti-ul pe panouri special amenajate. Mai multe despre acest eveniment puteți afla de pe site-ul oficial, https://www.tamtamfestival.ro.
Proiectul „Artă și poveste murală“ al Asociaţiei Carpaterra, face parte din tema arte vizuale și arhitectură a Ghidului de finanțare și a demarat în 2017, odată cu lucrările de amenajare a piațetei Sf Ioan. Proiectul și-a propus înfrumusețarea acestei zone, prin schimbarea aspectului zidului aparținând Mânăstirii Franciscane Sfântul Ioan, care mărginește piațeta, și care la acel moment avea un aspect neîngrijit. Inițiatorii proiectului s-au gândit că acest aspect poate fi schimbat în mod creativ. După o serie de lucrări de renovare a fațadei, realizate de o firmă specializată, a fost lansat un concurs pentru alegerea lucrării (grafică, pictură, artă în relief) pe o bucată din peretele renovat propus, cu înălțimea de maximum 3 metri, lăsând astfel spațiu și pentru viitoare lucrări sau intervenții. Parteneri în proiect au fost Asociația Carpaterra, Depoul de Artă Urbană și Mânăstirea Franciscană Sfântul Ioan.
O altă noutate a acestei sesiuni de finanțare este „Festivalul de benzi desenate“ al Asociației Forums, un proiect care le propune brașovenilor, pentru prima dată, ateliere de bandă desenată istorică, expoziții și concursuri naționale de bandă desenată. Festivalul se va desfășura în perioada 18-27 septembrie și 03-06 octombrie 2019.
Nou este și evenimentul „Bienala Albastră – Bienala Internațională de Arte Vizuale Brașov 2019 Hronikon“, organizat de Asociația Culturală Artessentia în perioada 1 august- 30 decembrie 2019 și care aduce expoziții de pictură, sculptură, grafică, ceramică, metal etc. în zece locații din oraș.
Asociația Română pentru Promovarea Calității și Practicilor de Succes este la a șaptea ediție a Zilei Multiculturalității în Brașov, care se va desfășura în Piața Sfatului. Festivalul va fi organizat pe 5 octombrie și va cuprinde un spectacol de dansuri și muzică specifice fiecăreia dintre cele 20 de țări participante, distribuirea de materiale privind diversitatea culturală, expoziții culturale. Principalul element de noutate este că au fost invitați să asiste la eveniemente și ambasadorii statelor participante, aceasta fiind încă o oportunitate importantă de promovare a Brașovului.
Festivaluri consacrate deja în comunitatea brașoveană – Libris, Brașov Jazz&Blues Festival, Amural, Etnovember etc sunt și ele pe,lista de finanțare. De asemenea, anul acesta revine la Brașov, cu co-finanțarea municipalității, festivalul de film Caravana Metropolis. În 30 iulie, în Piața Sfatului vor fi proiectate 6 filme de lungmetraj și va avea loc un spectacol de percuție susținut de Bălașa Percussion Group.
Mai multe detalii despre procedura de acordare a finanțărilor pot fi accesate pe portalul http://www.brasovcity.ro/index.php?ck=14
Suma totală alocată din bugetul local Ghidului de finanțare a proiectelor culturale este de 2 milioane lei.
Cotidian
Conflict deschis între președintele ADI ISO Mediu Brașov și ASUM. Szenner Zoltan: Vicepreședintele ASUM a încasat timp de câteva luni aproape 70.000 de lei de la ADI ISO Mediu. Care a fost reacția celor de la ASUM
După ce Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov a publicat mai multe materiale pe platforme online sau rețelele de socializare prin l-a atacat pe Szenner Zoltan, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (care se ocupă de gestionarea deșeurilor în mai bine de jumătate din județul Brașov) și administrator public al județului, acesta din urmă a răspuns „cu aceeași monedă”.
Astfel, miercuri, Szenner Zoltan a publicat un material pe pagina de Facebook, în care a spus despre asociație că, atunci când se pune problema Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), ASUM publică „niște mizerii de articole, pline de insinuări, jigniri, răstălmăciri de cuvinte scoase din context, dar nu s-au dat în lături nici de la utilizarea și difuzarea unor înregistrări ilegale, făcute fără cunoștința și acordul celor care apar în ele”.
Pe de altă parte, el a menționat că vicepreședintele ASUM, Alexandru Goga, care este și avocat, a încasat, timp de mai multe luni, în 2024 și 2025, 69.000 de lei de la ISO Mediu Brașov.
„M-am consultat cu membrii Consiliului Director al ADI ISO Mediu și am hotărât că vom renunța la serviciile domnul Goga. Pe atunci nu știam că domnul Goga era vicepreședintele ASUM-mare greșeală”, a declarat Szenner Zoltan.
De asemenea, el a menționat că Goga avea o firmă de consultață, AD Palantir, care ar fi trebuit să pregătească documentațiile pentru trei centre de aport voluntar.
„Am spus clar, că în opinia mea este o cheltuială nejustificată, și ar trebui să angajăm o societate cu experiență și referințe solide în domeniu. Am cerut imediat ca ADI ISO Mediu Brașov să rezilieze contractele respective și să organizeze o procedură de selecție transparentă pentru serviciile legate de managementul proiectelor celor 3 Centre de Aport Voluntar, dar nu s-a ajuns până acolo. În urma demersurilor mele, chiar AD Palantir a cerut rezilierea contractelor. Probabil că și-au dat seama că nu va merge cu mine”, a mai spus Szenner Zoltan.
Președintele ADI ISO Mediu Brașov a menționat că va mai face publice și alte probleme.
ASUM Brașov a răspuns doar unei acuzații
De cealaltă parte, ASUM Brașov a răspuns, printr-o postare pe rețelele de socializare nu este împotriva SMID.
„Susținem fără echivoc realizarea SMID. Am afirmat public acest lucru, inclusiv în cadrul dezbaterii. Înregistrarea este publică. Integrală. Fără tăieturi. Fără scoateri din context. Ceea ce deranjează, probabil, nu este poziția noastră, ci faptul că refuzăm să girăm fără analiză orice amplasament sau orice procedură”, au precizat cei de la ASUM.
Pe de altă parte, cei de la ASUM nu au avut niciun punct de vedere privind colaborarea vicepreședintelui acestei asociații cu ADI ISO Mediu Brașov.
Cotidian
FOTE 2027. Una dintre tribunele de sărituri cu schiurile de la Râșnov trebuie modernizată. Proiectul este abia în faza discuțiilor
Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă ce se va desfășura la baze sportive din județele Brașov și Covasna, Primăria Râșnov este în etapa discuțiilor pentru modernizarea unei trambuline de sărituri cu schiurile (K 90) pe care sunt programate mai multe probe.
Mai exact, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a anunțat că a avut discuții cu Andrei Constantin, secretarul general al Federației Române de Schi Biatlon, pentru stabilirea pașilor administrativi și tehnici care vor fi realizați imediat după aprobarea bugetului național. Finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri dedicate pregătirii infrastructurii pentru FOTE 2027.
„Primăria Râșnov va începe demersurile tehnice pentru înlocuirea părții de elan a trambulinei K90 din cadrul Complexului Olimpic de Sărituri cu Schiurile. Este o intervenție necesară pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a competițiilor viitoare. Actuala structură de elan este învechită și, la fiecare concurs, necesită lucrări ample de pregătire și corecție, ceea ce impune o modernizare completă. Modernizarea elanului la trambulina K90 face parte din pachetul de investiții obligatorii pentru organizarea la standarde internaționale a competițiilor de sărituri cu schiurile. Intervenția va reduce riscurile tehnice, va crește predictibilitatea suprafeței de lansare și va permite desfășurarea probelor în condiții stabile pentru sportivi”, a declarat Motrescu.
Proiectul de modernizare a Bazei Olimpice, în așteptare
Pe de altă parte, primarul nu a precizat care este stadiul proiectului de modernizare a Bazei Olimpice de Sărituri cu Schiurile, o investiție anunțată de autoritățile locale de mai mulți ani și care ar urma să fie realizată de Compania Națională de Investiții, cu finanțare de la bugetul de stat. Investiția presupune modernizarea infrastructurii sportive, realizarea unei instalații de nocturnă, amenajarea unor tribune și construirea unor clădiri pentru sportivi, spectatori și presă. Lucrările sunt estimate la 93 milioane de lei, iar pentru acest proiect nu au fost început licitațiile pentru proiectarea și execuția lucrărilor.
Proiectul ar trebui să fie încheiat până la finalul acestui, astfel încât infrastructura să fie sportivă să fie evaluată și pregătită pentru a găzduirea probelor.
FOTE 2027 se va desfășura în perioada 14 – 21 februarie 2027, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Sfântu Gheorghe, Predeal , Râșnov și Cheile Grădiștei.
Cotidian
Primăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
Salariații din primării nu sunt singurii nemulțumiți măsurile anunțate de Guvernul României, care a anunțat o reducere a personalului din administrațiile publice locale și a avertizat că transferurile de la bugetul de stat către autoritățile locale vor fi tot mai mici. Nemulțumiți sunt și primarii, în special cei ai localităților mai puțin dezvoltate economic, care nu se pot baza pe venituri proprii consistente.
De exemplu, Primăria Ormeniș nu se poate baza pe venituri din activități economice sau din valorificarea resurselor naturale, iar din impozitul pe proprietate nu își poate acoperi cheltuielile curente.
„Noi nu avem pășuni, păduri, uzine sau alte surse de venituri. Până anul trecut, în septembrie ni se mai virau bani pentru echilibrare bugetară. Însă, suntem o comună cu locuitori din categorii vulnerabile. În 2025 nu s-a întâmplat, așa că am avut mari probleme financiare. Avem datorii la furnizorul de electricitate, dar și la operatorul de salubritate. De asemenea, anul trecut nu am făcut investiții. Din 2004 de când sunt primar, cred că anul 2025 a fost cel mai greu”, a declarat primarul comunei Ormeniș, Gergely Janos, citat de bzb.ro.
O altă sursă de venit pentru autoritățile locale o reprezintă taxele și impozitele locale majorate începând din data de 1 ianuarie 2026. Gergely Janos spune că cei care le-au plătit anul trecut o fac și acum. Însă, a continuat el, în Ormeniș locuiesc multe persoane cu o situație economică precară, care nu au de unde să plătească.
În aceste condiții, pentru cel puțin pentru Ormeniș, salvarea ar putea veni din transferurile de la bugetul de stat, însă, așa cum a declarat și ieri premierul Ilie Bolojan, aceste sume vor fi tot mai mici.
Alte primării funcționează „pe cota de avarie”, cum este, de exemplu, Primăria Măieruș. Ba mai mult, chiar dacă este este într-o zonă turistică importantă din județul nostru, Primăria Moieciu încearcă să supraviețuiască, după cum a declarat primarul comunei, Nicolae Olteanu.
Conflict între primari și premier
De altfel, între primarii de comune și premier este un conflict mocnit. O dovadă în acest sens este intervenția primarului Mariana Gâju, primăriță PSD a comunei Cumpăna (județul Constanța), din timpul unui eveniment organizat de Asociația Comunelor din România.
„Credeți-ne, domnule prim-ministru, reforma pe care doriți să o faceți, pornind în primul rând de la creșterea taxelor și impozitelor locale, a pornit greșit. Când am auzit aseară declarația potrivit căreia primarii ar fi cei care au stabilit majorarea taxelor, m-am cutremurat. Am vorbit cu specialiști în administrația publică locală și nu mi-a venit să cred că un om care a inițiat o lege ne reproșează aplicarea ei, în condițiile în care am fost obligați să o respectăm într-un termen extrem de scurt (…) Pe noi nu interesează să continuați programul Anghel Saligny, să promovați un proiect de modernizare a drumurilor comunale, pentru că în acele comune și sate răsfirate are România cea mai mare avere. Nu o întunecați, nu o îngropați. Nu încercați să desființați cei 10 funcționari publici dintr-o primărie care administrează 38.000 de hectare cu 12 sate. Am aflat că sunt și comune cu 38 de sate. Credeți-mă, domnule prim-ministru, reforma pe care vreți să o faceți, în primul rând, pornind de la taxele și impozitele locale crescute, e greșită”, a declarat Gâju.
-
Cotidian2 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Cotidian2 zile agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
-
Stiri Brasov24 de ore agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Secretarul general al PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Stiri Brasov2 zile agoGeantă cu bani și documente, uitată la Direcția Fiscală Brașov. Final fericit datorită unui polițist local
-
Prima Pagina19 ore agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Prima Paginao zi agoTragere la sorți Cupa României! Kids Tâmpa, față în față cu elita fotbalului feminin românesc!
-
Investitiio zi agoSediul Prefecturii Brașov poate fi reabilitate dar nu oricum. Specialiștii de la „Cultură” impun mai multe condiții
-
Sănătate19 ore agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
