BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Primăria Brașov și Ministerul Finanțelor s-au înțe...

Primăria Brașov și Ministerul Finanțelor s-au înțeles în privința Cetățuii. Monumentul va fi preluat de Municipiul Brașov

S
De Sebastian Aldea
15 NOIEMBRIE 2018
Publicitate Reclamă Reclamă Reclamă
Primăria Brașov și Ministerul Finanțelor s-au înțeles în privința Cetățuii. Monumentul va fi preluat de Municipiul Brașov
Primăria Brașov a încheiat negocierile cu Ministerul Finanțelor în ceea ce privește Cetățuia de pe Dealul Straja, care și-a dat acordul ca monumentul istoric să intre în domeniul public al municipiului Brașov. Un prim pas se va face astăzi, când Consiliul Local va emite o hotărâre privind preluarea monumentului de către municipalitate, după care se va emite și o hotărâre de Guvern în acest sens. Discuțiile dintre Primăria Brașov și Ministerul Finanțelor au fost începute după ce, în anul 2017, Curtea de Apel Brașov a emis o sentință executorie privind trecerea   
 în proprietatea statului român a monumentului. 
 
„După sentinţa Curţii de Apel, am aşteptat că statul român să preia acest monument istoric, pentru a putea iniţia discuţii cu privire la posibilitatea preluării lui de către municipalitatea braşoveană. Deoarece această etapă, de punere în executare a sentinţei,  s-a prelungit, am luat decizia de a iniţia demersurile pentru preluarea acestui monument istoric. Astfel, la începutul lunii septembrie a acestui, am comunicat ministerului intenţia noastră de a prelua, reabilita şi repune în circuitul turistic acest monument. Luni, 12 noiembrie, a fost înregistrat la Primăria Braşov răspunsul ministerului, prin care ni se solicită, pentru demararea procedurilor la nivel guvernamental, hotărârea de consiliu cu privire la acordul nostru de a prelua Cetăţuia. Sunt sigur că şi domnii consilieri vor aprobă acest demers având în vedere că este în interesul nostru, al braşovenilor, de a avea în patrimoniu acest monument. Cred că este un moment important pentru comunitatea braşoveană pentru că îşi recăpăta unul dintre elementele definitorii ale istoriei oraşului nostru. Vreau să le mulţumesc tuturor celor implicaţi pentru că redau Braşovului un simbol care ţine de identitatea acestui oraş. Plecând de la această hotărâre judecătorească, luăm în considerare posibilitatea de a demara, în perioada imediat următoare, proceduri similare şi pentru alte imobile aflate în aceeaşi situaţie”, a declarat primarul Braşovului, George Scripcaru. 
Reamintim că  în baza deciziei Curţii  de Apel Braşov, care este executorie, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a intabulat provizoriu Cetăţuia, ceea ce înseamnă că are drepturi depline asupra imobilului. 
Deciziile instanței brașovene a fost atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cauza fiind acum în procedura de filtru, termenul de judecată nefiind încă stabilit. Recursul a fost declarat de SC Aro Palace SA (în calitate de proprietar), SIF Muntenia SA (acţionar la SC Aro Palace SA) şi de Municipiul Braşov. 

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

S
Sebastian Aldea

Alte știri de interes

Brașovul va avea locuri de staționare pentru mașinile livratorilor. Primele vor fi trasate în zona istorică a Brașovului
06 NOIEMBRIE 2026

Brașovul va avea locuri de staționare pentru mașinile livratorilor. Primele vor fi trasate în zona istorică a Brașovului

Legal, drumul de pe Tâmpa rămâne deschis Restaurantului Panoramic. Ordonanța președințială din 30 octombrie își produce efectele până  „la noi ordine”
06 NOIEMBRIE 2026

Legal, drumul de pe Tâmpa rămâne deschis Restaurantului Panoramic. Ordonanța președințială din 30 octombrie își produce efectele până „la noi ordine”

Sfârșit de epocă pe platforma CET și CAF Metrom: Primăria Brașov caută firma care să facă demolarea în schimbul fierului vechi
06 NOIEMBRIE 2026

Sfârșit de epocă pe platforma CET și CAF Metrom: Primăria Brașov caută firma care să facă demolarea în schimbul fierului vechi