BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Cotidian › Primăria Braşov vrea să cureţe Gara Mare

Primăria Braşov vrea să cureţe Gara Mare

B
De BvM
21 IANUARIE 2014
Publicitate Reclamă
Primăria Braşov vrea să cureţe Gara Mare
gara mare Chiar dacă CFR Infrastructură  (CFR SA) trece printr-o situaţie economică dificilă, ce nu îi permite nici măcar să întreţină infrastructura feroviară, compania nu pare dispusă să cedeze autorităţilor locale unele gări. De altfel, în judeţul Braşov, după 1989, mai multe staţii au fost închise, clădirile au fost lăsate în paragină, iar cele care mai funcţionează arată jalnic. De exemplu, la gara din Predeal, tunelul care trece pe sub calea ferată, ce face legătura cu zona de blocuri de pe străzile Eroilor sau Mihai Eminescu, a fost închis de mai mulţi ani, pentru că devenise periculos pentru trecători. Nici cele două gări din Braşov, Gara Mare şi Bartolomeu nu sunt într-o stare prea bună. Imobilul în care funcţionează Gara Mare nu a mai fost renovat de mulţi ani şi, mai mult, potrivit unor reprezentanţi ai CFR Infrastructură, porţiunea pasajului subteran pe sub calea ferată, ce face legătura între peroane şi parcul tractorul este într-un stadiu avansat de degradare, din cauza infiltraţiilor de apă ce au slăbit structura de rezistenţă. De asemenea, nici în ceea ce priveşte igiena, gara, o poartă de intrare în oraş, nu stă bine. Ministrii au fost de acord, dar nu au semnat Municipalitatea braşoveană a început în urmă cu mai mulţi ani demersurile pentru preluarea în administrare a acestui imobil, însă, a declarat primarul Braşovului, George Scripcaru, fără nici un rezultat. „Ramona Mănescu este al 4-lea ministru al tranportului căreia îi cer să dea Gara CFR în administrarea Primăriei Braşov. Până acum, toţi ministrii mi-au spus că sunt de acord, dar când s-a pus problema semnăturii au dat înapoi. Am discutat şi Mănescu, care s-a arătat deschisă şi optimistă în această problemă. Să sperăm că de data aceasta vom găsi mai multă înţelegere în ceea ce priveşte acest subiect”, a declarat primarul. El a precizat că ar vrea să igienizeze gara, să efeczueze reparaţii la corpul central şi la anexe, apoi să „facă ordine în exploatarea spaţiilor comerciale şi să rezolve problema siguranţei călătorilor”.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

B
BvM

Alte știri de interes

Surpriză după urmărirea ca în filme de la Predeal: motociclistul fără permis „săltat” de Poliție este un fost concurent  de la „Insula Iubirii“
10 NOIEMBRIE 2026

Surpriză după urmărirea ca în filme de la Predeal: motociclistul fără permis „săltat” de Poliție este un fost concurent de la „Insula Iubirii“

Patinoarul de la Baza Olimpia se deschide pentru noul sezon de iarnă, cu 225 de perechi de patine în plus
10 NOIEMBRIE 2026

Patinoarul de la Baza Olimpia se deschide pentru noul sezon de iarnă, cu 225 de perechi de patine în plus

„Reginele fileului” au cucerit Brașovul: 58 de jucătoare, 7 echipe și 21 de meciuri la turneul de volei feminin amator
09 NOIEMBRIE 2026

„Reginele fileului” au cucerit Brașovul: 58 de jucătoare, 7 echipe și 21 de meciuri la turneul de volei feminin amator