Prima Pagina
Primarul suspendat al Ghimbavului a fost generos cu furnizorii: a plătit peste 100 de ori mai mult pentru un fir de mesteacăn
Primarul suspendat al orașului Ghimbav, Dorel Toma, nu s-a „zgârcit” cu furnizorii de puieți de arbori sau de mobilier urban. Mai exact, potrivit Agerpres, în perioada 2009 – 2010, primarul oraşului Ghimbav a aprobat achiziția puieților de în perioada 2009-2010 la preţuri cuprinse între 1.510 lei/bucată fără TVA (1.796 lei, cu TVA) şi 1.800 de lei/bucată fără TVA (2.142 lei cu TVA), în condiţiile în care RNP Romsilva vindea acest produs la prețuri cuprinse între 12 lei/bucată fără TVA şi 48 lei/bucată fără TVA, în funcţie de soi, înălţime şi circumferinţă. Practic, potrivit procurorilor Serviciului Teritorial Braşov al DNA, prețul a fost supraevaluat de aproximativ 100 de ori.
De asemenea, procurorii au constatat că primarul din Ghimbav a aprobat şi alte achiziţii la preţuri cu mult mai mari decât cele ale pieţei: puieţi de salcie şi de tei la preţuri supraevaluate de 30 de ori, stingătoare de incendiu la preţuri supraevaluate de opt ori, sau coşuri de gunoi stradale la preţuri supraevaluate de trei ori.
„În plus pentru a da aparenţa unor proceduri reale, s-au depus în anumite cazuri la dosarele de achiziţii înscrisuri false, respectiv oferte pretins a fi emise de comercianţi din respectivul domeniu”, se arată în referatul procurorilor anticorupție.
45.517 lei, pentru indicatorul de la intrarea în oraș
Potrivit anchetatorilor, pentru a se justifica preţurile mari la care au fost achiziţionate unele produse, acestea au fost facturate pe părţi componente, astfel încât valoarea finală a fost cu mult peste preţul pieţei de la acel moment. În acest mod s-a procedat în cazul achiziţiilor de stâlpi de iluminat stradal, bănci, coşurile de gunoi, panouri de afişaj, indicatoare de intrare în localitate, produse pentru utilarea parcurilor de joaca, containere zincate pentru gunoi, indicatoare rutiere sau staţii de autobuz.
„Cu titlu exemplificativ, urmare a aplicării acestor procedee de divizare a produsului pe părţi componente s-a ajuns a se plăti un preţ supraevaluat pentru fiecare bucată din respectivul produs (…). Indicatoarele de intrare în localitate au fost achiziţionate în anul 2009 de la SC (…) SRL pe părţi componente, ajungându-se le preţul de 38.250 de lei fără TVA (45.517 lei cu TVA), în condiţiile în care la comercianţii de profil (…) un astfel de produs s-a comercializat cu preţuri cuprinse între 4.500 de lei cu TVA şi 8.500 lei cu TVA, montajul fiind inclus în preţ, cu asigurarea postamentului turnat de primărie – preţ supraevaluat de aproximativ de cinci ori”, se arată în referat.
Reamintim că Dorel Toma a fost reţinut de procurorii anticorupţie pe 19 aprilie, pentru săvârşirea a şapte infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, toate în formă continuată. În acelaşi dosar au mai fost reţinute patru persoane. Este vorba despre Ana-Alina Geogean, contabil şef în cadrul Primăriei Ghimbav, cercetată pentru abuz în serviciu şi luare de mită în formă continuată, precum şi Lucia Dulcinatu, Sergiu Gunea şi Radu Tănase, administratori ai unor societăţi comerciale, cercetaţi pentru infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu şi spălarea banilor.
Procurorii anticorupţie au mai dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Fluture Goman şi Cristinel Goman, pentru complicitate abuz în serviciu şi spălarea banilor în formă continuată, precum şi efectuarea urmăririi penale faţă de suspectul Aurelian Geogean, soţul inculpatei Ana-Alina Geogean , pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită.
Contracte „divizate”, pentru evita organizarea unor licitațiilor
„În perioada 2009-2015, inculpatul Toma Dorel, primar al oraşului Ghimbav şi ordonator principal de credite, împreună cu inculpaţii Geogean Ana-Alina şi Goman Fluture, în calităţile menţionate mai sus, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a dispus, cu încălcarea dispoziţiilor legale, achiziţionarea de produse (stâlpi de iluminat, mobilier stradal etc.), servicii sau lucrări (amenajare şcoli şi terenuri etc.), de la societăţile comerciale controlate de inculpaţii Goman Fluture, Dulcinatu Lucia, Goman Cristinel şi Gunea Sergiu”, se precizează într-un comunicat transmis de DNA agenției de presă Agerpres.
Conform aceleiaşi surse, bunurile şi serviciile respective au fost achiziţionate la valori supraevaluate, în mod netransparent şi neconcurenţial, fiind favorizate firmele controlate de cei patru administratori. A fost aplicată procedura achiziţiei directe, în acest scop primarul divizând contractele de achiziţie publică în mai multe contracte distincte de valoare mai mică, fără o estimare prealabilă a valorii şi fără a include valoarea operaţiunilor sau lucrărilor de instalare.
„Achiziţiile respective au fost plătite cu sprijinul contabilului şef al Primăriei Ghimbav, Geogean Ana-Alina care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi cu încălcarea prevederilor legale, a semnat ordinele de plată în condiţiile în care angajarea cheltuielilor s-a efectuat fără a se exercita controlul financiar preventiv asupra proiectelor de operaţiuni şi fără a se efectua lichidarea cheltuielilor. De asemenea, ordonanţarea cheltuielilor s-a efectuat formal, în lipsa avizelor emise de compartimentele de specialitate şi fără să existe documente justificative care să certifice exactitatea sumelor de plată, recepţia bunurilor sau executarea lucrărilor”, se mai menţionează în comunicat.
Procurorii mai susţin că în acelaşi context, în perioada 12 septembrie 2008 – 27 mai 2010, Ana-Alina Geogean a primit, în mod direct sau prin intermediul soţului său, suma totală de 81.700 de lei de la inculpatul Fluture Goman. Mita a fost livrată în cinci tranşe, prin persoane apropiate afaceristului.
Prejudiciu produs bugetului local al oraşului Ghimbav a fost evaluat la 18.014.392 lei, sumă care reprezintă totodată, un folos necuvenit pentru inculpatul Fluture Goman.
„În intervalul 2010 – 2015, pentru a disimula originea ilicită şi a intra în posesia sumei totale de 7.794.175 de lei, obţinută în modul descris anterior, inculpatul Goman Fluture i-a determinat pe ceilalţi inculpaţi să transfere această sumă, cu titlul de plăţi pentru operaţiuni fictive, în conturile bancare ale unor societăţi comerciale pe care le administra prin persoane interpuse. Ulterior, banii au fost retraşi în numerar de administratorii legali sau de fapt ai acestor societăţi comerciale, fiind remişi apoi inculpatului Goman Fluture”, precizează DNA.
Cotidian
Încă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă
Compania Apa Brașov a anunțat o nouă avarie la conducta magistrală de apă Brașov – Ghimbav – Codlea. Este a doua defecțiune apărută la această magistrală în anul 2026, după cea produsă luna trecută în orașul Ghimbav.
Potrivit operatorului regional de apă, în urma avariei de astăzi, presiunea apei în localitățile Ghimbav și Codlea este scăzută scăzută.
Intervalul estimat pentru lucrările de reparații este 08.30 – 16.30.
De asemenea, Compania Apa Brașov a anunțat întreruperea furnizării apei pe următoarele străzi:
- – Brașov: Bucegi nr. 8 ( Fabrica Autoliv);
– Brașov: str. Ioan Clopoțel nr. 2 (MHS Truck & Bus Center);
– Brașov: Șoseaua Cristianului nr. 30 – 44; VGP Park Brasov, Kampur Motors (DN 1 – DN 73);
– Ghimbav: Metro și Delcar;
– Ghimbav: str. Sânzienei.
Cauza avariilor: conducta de polietilenă a devenit „de sticlă”
Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă este de polietilenă, dar după după 4 – 5 ani a devenit „de sticlă”, fiind extrem de casantă „fragilă”.
Prima Pagina
FOTO. Prima înfrângere a „Teutonilor” din Ghimbav în Campionatul Național de Handbal. Derby-ul play-off-ului a fost câștigat de Steaua
Sala Sporturilor din Ghimbav a găzduit sâmbătă seara partida dintre CSO Teutonii Ghimbav și Steaua București, derby-ul play-off-ului pentru promovarea în Liga Zimbrilor la handbal masculin. Înaintea acestei partide, cele două echipe aveau victorii pe linie în Campionatul Național de Handbal (liga secundă) astfel că ambele au început play-off-ul de promovare ca favorite pentru promovare în prima ligă.



Partida de la Ghimbav a fost echilibrată, cele două formații oferind spectatorilor care au umplut până la refuz sala un handbal în forță, în care jucătorii ambelor formații au dat totul pentru victorie.



Câștig de cauză în această bătălie a avut formația bucureșteană, scorul final fiind 29-34. Chiar dacă diferența a fost de cinci goluri, partida a fost una echilibrată, cele două echipe alternând momentele de dominare.

Portarul gazdelor, Radu Turturică, a avut și în acest meci mai multe serii de intervenții miraculoase, însă echipa bucureșteană a demonstrat și de această dată că are cel mai bun atac din liga secundă.




La finalul partidei, „Teutonii” au fost aplaudați și încurajați de numeroșii suporteri, așa cum o fac fanii adevărați.






„Băieții au jucat cu curaj și determinare, ținând piept unei echipe puternice și cu tradiție. Astfel de partide cresc o echipă și îi întăresc caracterul. Mergem înainte, capul sus! Ne concentrăm pe deplasarea de la Făgăraș”, au transmis oficialii CSO Teutonii Ghimbav .
Prima Pagina
Șefa Secției de Oncologie de la Spitalul Județean Brașov, Mariana Sporiș: „Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic”
Șefa Secției de Oncologie de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov (SCJUBv), dr. Mariana Sporiș, de obicei discretă în ceea ce privește declarațiile publice, și-a motivat demisia din funcția de șef al „Oncologiei”, dar și din calitatea de medic în cadrul unității sanitare brașovene.
De altfel, ea a menționat că nu a vrut să facă declarații în spațiul public în legătură cu demisia ei, dar „afirmațiile conducerii SCJUBv mă obligă să fac unele precizări”.
În primul rând, ea a ținut să precizeze că nu a demisionat „din cauza Fundației Metropolis, nu ei m-au dezamăgit. Chiar le mulțumesc pentru implicare și știu că nu din cauza lor a căzut proiectul de renovare a secției”.
De asemenea, ea nu a avut niciun reproș la adresa fostei conduceri a spitalului.
„Nu mi-am dat demisia nici din cauza fostei conduceri a SCJUBv. Împreună cu fostul manager și fostul director medical am gândit îmbunătățirea condițiilor hoteliere, dotarea cu aparatură, creșterea calității serviciilor pentru pacienții oncologici. Prin fonduri europene s-a achiziționat aparatură nouă, de top, care urma să fie instalată în secția renovată. Împreună am fost o echipa, asta a fost și este percepția mea”, a explicat medicul brașovean.
O demisie de onoare
În acest proiect, a continuat ea, „am implicat în acest proiect mulți oameni, apropiați sau necunoscuți, am oferit speranțe, am cerut încredere și… bani”.
„Proiectul a căzut. Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic. Considerați că e o demisie de onoare. Și nu mai vreau nici să rămân ca medic în cadrul SCJUBv – asta din motive personale”, a mai spus dr. Sporiș.
Totodată ea a ținut să le mulțumească celor care i-ai fost alături: pacienți, aparținători, prieteni, firme, ONG-uri, celor care au donat și s-au implicat.
„Încă o dată mulțumesc Fundației Metropolis care a făcut ca visul nostru să pară realizabil. Am fost aproape…”, a mai spus Mariana Sporiș.
Pe de altă parte, ea a transmis și o rugăminte către conducerea spitalului: „Să nu mai facă speculații și nici să nu mai dea declarații în numele meu”.
Acest apel vine în contextul în care, printr-un comunicat de presă, conducerea SCJUBv a transmis că ea „și-a exprimat decizia de a-şi înceta activitatea în cadrul SCJUBv ca urmare a pierderii încrederii în rezolvarea rapidă şi certă a renovării secției clinice Oncologie medicală ulterior retragerii Fundației Metropolis din relația de parteneriat cu SCJBv”.
Amintim că în 3 februarie, Fundația Metropolis a anunțat retragerea din proiectul de renovare a Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov. Președintele fundației a motivat această decizie prin faptul că administrația județeană a anunțat că va realiza lucrări mult mai ample la clădire, estimate la aproximativ 60 milioane de lei.
-
Prima Pagina4 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Sănătate4 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Investitii2 zile agoFOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
-
Investitii2 zile agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Politica3 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
-
Cotidian5 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Stiri Brasov4 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Sănătate3 zile agoSpitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a pierdut cinci radiologi și un șef de secție. Conducerea unității sanitare încearcă să umple „golul din organigramă” prin transferuri



