Connect with us

Investitii

Primele 20 de trenuri de lung parcurs ajung în România. Patru dintre ele vor deservi rute din Braşov

Published

on

Contractul de achiziţie pentru 20 de rame electrice de lung parcurs (RE-IR) a fost semnat vineri între Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), în calitate de autoritate contractantă, şi Alstom Ferroviaria, furnizor.

Contractul presupune achiziţia a 20 rame electrice de lung parcurs şi mentenanţa acestora pe o perioadă de 15 ani, cu posibilitatea de a suplimenta, prin act adiţional, comanda iniţială. Astfel, se poate ajunge la o achiziţie de 37 de unităţi, cu perioadă de mentenanţă de 30 de ani. De asemenea, se vor asigura de către furnizor şi servicii de instruire a personalului în ceea ce priveşte exploatarea, operarea trenurilor şi utilizarea aplicaţiilor software.

„Vom semna azi contractul pentru achiziţia primelor 20 de bucăţi din procedura de achiziţie publică şi în perioada următoare, în conformitate cu prevederile documentaţiei de achiziţii, vom purcede şi la executarea opţiunii pentru semnarea şi a celorlalte 17 trenuri, astfel încât, într-un termen cât mai scurt, să avem toate cele 37 de trenuri, identificate prin studiul de fezabilitate, în circulaţie pe calea ferată română”, a declarat, vineri, preşedintele ARF, Ştefan Roşeanu, la ceremonia de semnare a contractului.

La rândul său, Gabriel Stanciu, directorul general al companiei Alstom pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova, a menţionat că trenurile Coradia Stream ce vor veni sunt din aceeaşi generaţie pe care astăzi producătorul o livrează în Italia, în Olanda sau în Germania.

„Ştiţi că astăzi e Sărbătoarea Bunei Vestiri, pe lângă faptul că înţeleg că aniversăm şi 200 de ani de poliţie în România. Sper ca aceste două evenimente să nu aibă legătură unul cu celălalt şi să ne vedem de treabă cu executarea contractului. Pentru noi este în primul rând o mândrie deosebită să devenim primul furnizor de trenuri electrice din România. Este prima dată când se semnează un astfel de contract. Până acum materialul rulant nou a fost cu tracţiune Diesel, trecem în sfârşit la soluţii din ce în ce mai ecologice. Sperăm să fie primul contract dintr-o serie întreagă. Cele două unităţi implicate ale grupului sunt cea din Italia – pentru că este titularul contractului, se numeşte Alstom Ferroviaria, iar cealaltă unitate implicată este Alstom România, o companie românească, iar aceasta va opera serviciile de mentenanţă pentru început pentru o perioadă de 15 ani. Sunt bucuros în acelaşi timp şi pentru faptul că venim cu ultima generaţie de trenuri în România, acelaşi tip de material rulant, aceeaşi platformă, aceeaşi familie pe care astăzi o livrăm în Italia, în Olanda, în Germania, ca să vă dau doar trei exemple din această furnitură”, a spus Stanciu.

El a făcut referire la creşterea foarte mare a preţurilor la materiile prime, dar cu toate acestea s-a arătat interesat de participarea la licitaţiile următoare, pentru achiziţia de trenuri regionale şi de trenuri cu hidrogen, pe care le are în pregătire ARF.

„Ne aşteptăm în continuare să avem discuţii, să vedem cum putem să neutralizăm cât se poate de mult efectul advers al creşterilor de preţuri la materiile prime. Cred că nu mai e un secret pentru nimeni că ceea se întâmplă astăzi în lume ne penalizează pe toţi şi am vrea să reuşim măcar parţial să neutralizăm acest efect, să putem extinde şi cu opţiunea prevăzută şi evocată de domnul preşedinte (al ARF – n. r.) şi pe viitor să putem avea ocazia să participăm cu succes şi la alte proceduri de achiziţie publică. Mă refer aici la trenurile regionale care vor fi publicate în curând şi la soluţiile ceva mai ecologice, de exemplu trenurile cu hidrogen sau eventualele alte tipuri de tracţiune. Sper ca în execuţie să nu fie probleme, având în vedere contextul internaţional la care cu toţii nu doar asistăm, ci suntem şi parte”, a adăugat Stanciu.

Potrivit acestuia, oferta a fost depusă în aprilie anul trecut, însă până acum preţurile la unele materii prime s-au triplat sau au crescut chiar şi de patru ori, ceea ce implică o actualizare a ofertei.

„Oferta a fost depusă în aprilie anul trecut. Comparativ cu foarte multe proceduri, aceasta a fost rapidă, am reuşit să încheiem contractul în mai puţin de un an, însă în anul care s-a scurs lucrurile s-au complicat extrem, extrem de mult în piaţă. Un tren este eminamente compus din fier, cupru şi aluminiu. Acestea sunt cele trei materiale de bază, iar la cupru preţul la bursă s-a mărit de patru ori. Impactul este nimicitor. O evoluţie similară a fost şi la tot ce înseamnă oţel, aluminiu…Inclusiv lemnul s-a dublat sau s-a triplat la preţ, pe alocuri. Există o formulă de actualizare a preţului prevăzută în contract, însă ea ţine cont de un indice general de inflaţie şi mă tem că indicele respectiv nu va urmări evoluţia reală a costurilor materiilor în preţ. Vom veni la ARF cu o serie de cereri, dar care prezintă şi soluţii. Vă dau un exemplu pentru una dintre soluţii. Avem nişte costuri inutile în oferta de preţ, sunt costurile de hedging, de protecţie împotriva cursului de schimb valutar, care se ridică la 14-18% din valoarea contractului (care este în lei – n. r), costuri care ar putea fi complet eliminate prin plata direct în euro şi atunci impactul pe care noi îl avem din punct de vedere al costurilor cu materiile prime ar fi foarte mult diminuat şi cumva şi presiunea pe executarea acestui contract scăzută. Este un exemplu de chestiune, cum spunem noi, la izo-cost, în sensul că nu suferă nimeni, este o simplă modificare tehnică”, a explicat reprezentantul Alstom.

În ceea ce priveşte calendarul livrărilor de trenuri noi RE-IR, acesta prevede că prima ramă va ajunge în România la finalul anului 2023, pachetul complet de 37 de rame urmând a fi livrat până la finalul anului 2024.

„Sperăm ca, într-adevăr, să nu avem surprize şi calendarul de livrare să fie respectat întocmai. Asta înseamnă că la sfârşitul anului viitor vom începe să avem trenurile electrice de noua generaţie în România pusă la dispoziţia operatorilor feroviari de călători, care vor furniza serviciile obligatorii în România. Conform studiului de fezabilitate, aceste trenuri vor deservi liniile magistrale electrificate ale ţării, deservind în mod direct aproape toate reşedinţele de judeţ, deci cred că sunt peste 30 de reşedinţe de judeţ care sunt pe aceste axe şi vor avea în mod direct staţii a noilor trenuri. Greul abia începe pentru colegii mei. Vom avea de implementat acest proiect, va trebui monitorizată furnizarea şi după aceea monitorizată componenta de întreţinere, de reparaţii pe durata de viaţă a acestor trenuri. Aşa cum e menţionat în studiul de fezabilitate care a stat la baza acestei achiziţii – oficial demersul de culegere a datelor pentru studiul de fezabilitate a început cu nici 4 ani în urmă, în mai 2018, iar acum încheiem cu o semnare de contract – în acest studiu s-a concluzionat că e nevoie de un contract de mentenanţă pe termen lung, astfel încât să ne asigurăm că spre deosebire de alte vehicule care sunt în inventarul operatorilor din România, dar nu pot circula din lipsă de reparaţii, aceste trenuri să fie în permanenţă în circulaţie. S-a pus o condiţionalitate privind disponibilitatea, 98%, astfel încât să avem cât mai mici ghinioane în a anunţa că trenul nu vine în gară atunci când va fi programat pentru circulaţie”, a susţinut preşedintele ARF.

Ramele electrice sunt compuse din şase vagoane (două vagoane de capăt cu cabine de conducere şi patru vagoane intermediare) şi asigură 351 locuri pe scaune. Unităţile sunt prevăzute cu sistem de semnalizare şi siguranţă ERTMS nivel 1 şi nivel 2, precum şi cu sistemul naţional PZB90.

Din punct de vedere al confortului pasagerilor ramele sunt dispun de o zonă de bar/bistro, o zonă pentru călători cu dizabilităţi, cu două amplasamente conform standardelor în vigoare, dar şi o zonă destinată distribuirii automate de bilete şi aparate de compostat. Din punct de vedere al confortului, unităţile dispun de sisteme de climatizare, precum şi conexiune wi-fi.

Viteza maximă de rulare este 160 km/h. Ramele electrice RE-IR vor fi folosite pentru a asigura conectarea capitalei cu principalele centre urbane ale ţării, dar şi facilitarea conexiunilor inter-regionale.

Astfel, rutele deservite de noile rame vor fi: Bucureşti Nord – Constanţa, Bucureşti Nord – Braşov – Arad – Timişoara, Bucureşti Nord – Braşov – Cluj, Bucureşti Nord – Braşov – Deda – Cluj, Bucureşti Nord – Braşov, Bucureşti Nord – Iaşi, Bucureşti Nord – Suceava, Bucureşti Nord – Galaţi, Bucureşti-Nord – Craiova – Târgu Jiu- Petroşani – Simeria, Bucureşti Nord – Craiova – Timişoara – Arad, Cluj -Timişoara, Cluj – Suceava – Iaşi. 

„La început, trenurile vor circula cu viteza permisă de starea tehnică a infrastructurii, dar există în programul de investiţii al statului modernizarea aşa-zisului Coridor 9, linia către Suceava şi Iaşi, care va intra în curând în faza de licitaţie, deci este una dintre priorităţile României, acum că ne apropiem de închiderea lucrărilor pe Coridorul 4, axa Est-Vest. Studiul de fezabilitate pentru această linie este într-o fază foarte avansată şi se apropie de faza de licitaţie. Aceste trenuri sunt normal pregătite şi pentru perioada de după ce vom termina şantierele, au o durată de viaţă normată de minimum 30 de ani, cum este normal în toată Europa, deci nu ne aruncăm în a cumpăra trenuri pentru viteza de 100/h pentru că astăzi, din păcate, avem o linie cu o capacitate mai scăzută sau o calitate tehnică mai scăzută. De asemenea, toate trenurile pe care le cumpărăm, foarte important, din punct de vedere tehnic sunt echipate cu sistemul de semnalizare ETCS/ERTMS – şi nivelul 1 şi nivelul 2 – pentru că România, prin acest demers, arată foarte clar faptul că se aliniază standardelor europene în domeniul semnalizării şi construirii pieţei unice feroviare europene. Compania de infrastructură investeşte de ani de zile în echipamentele din cale, nu existau până în prezent astfel de vehicule, decât unele care sunt venite cu operatorii de marfă, de regulă prin serviciile de lung parcurs internaţionale. În viitorul apropiat vom începe să avem şi trenurile de călători apte să folosească tehnologia în care investeşte statul român”, a subliniat Ştefan Roşeanu. 

Prezent la eveniment, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Ionuţ-Cristian Săvoiu l-a apreciat ca fiind un moment istoric. 

„Este un moment istoric, după mai bine de 22 de ani de când nu au mai fost achiziţionate trenuri noi în România. Ceea ce este important e că aceste trenuri electrice vor circula în toată ţara, practic, şi vor fi foarte multe localităţi care vor vedea trenuri noi, iar călătorii vor beneficia de serviciul de transport pe cale ferată, cel puţin din punct de vedere al confortului la nivelul european în prima fază, începând cu sfârşitul anului viitor. Sunt convins că veştile bune din transportul feroviar referitor la modernizarea infrastructurii şi la achiziţia de material rulant nou vor continua”, a afirmat acesta. 

La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Ionel Scrioşteanu a dat asigurări că evenimentul vine să consolideze viziunea guvernamentală vizavi de renaşterea sistemului feroviar românesc şi redefinirea ca şi coloană vertebrală a sistemului de transport din România. 

„Avem un sistem feroviar foarte dezvoltat şi foarte prost întreţinut din păcate în ultimii 30 de ani, care necesită investiţii majore pentru punerea în valoare a acestui patrimoniu şi, aşa cum am făcut acest pas astăzi, vom face şi în perioada următoare paşi importanţi pentru dezvoltarea acestui sistem şi sprijinirea economiei româneşti pe sistemul feroviar de transport”, a adăugat oficialul. 

Valoarea totală a contractului pentru achiziţia celor 20 unităţi electrice multiple şi serviciile de mentenanţă aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani se ridică la valoarea de 1.309.065.880,00 lei, fără TVA (aproximativ 263 milioane euro), dintre care 931.065.880 lei reprezintă valoarea ramelor şi 378.000.000 lei serviciile de mentenanţă.

Suplimentarea comenzii conform celor menţionate anterior (alte 17 rame şi dublarea mentenanţei la 30 de ani) poate duce la un cost total de 3.714.279.851,00 lei, fără TVA (aproximativ 748 milioane de euro). Finanţarea proiectului este asigurată din fonduri europene nerambursabile şi din bugetul de stat.

Fiecare tren va avea şase vagoane, cu o capacitate de 350 de locuri şi podea 100% coborâtă, pentru un acces cât mai facil pentru toate categoriile de pasageri. Pe fiecare parte a vagoanelor de mijloc se vor amplasa câte două uşi de acces. Pentru vagoanele de capăt se va amplasa o uşă pentru accesul călătorilor pe fiecare parte a vagonului. Sistemul de informare a călătorilor va fi compus dintr-o instalaţie de sonorizare şi o instalaţie de afişare dinamică. Fiecare vagon al RE-IR va fi prevăzut cu spaţii pentru bagaje de dimensiuni mari.

De asemenea, trenurile vor fi prevăzute cu un sistem de contorizare a numărului de călători, dotat cu senzori de mare precizie. Fiecare RE-IR va avea patru toalete ecologice, repartizate uniform pe întreaga lungime, dintre care o toaletă va fi amenajată pentru persoanele cu mobilitate redusă aflate în scaun cu rotile. Configurarea finală, culorile şi finisajele vor fi personalizate integral în funcţie de cerinţele Autorităţii Contractante, în etapa de proiectare.

Trenul face parte din gama Coradia de trenuri regionale, cu performanţe demonstrate în operare, timp de peste 30 de ani, în toată Europa. Alstom a vândut peste 3.300 de unităţi în toată lumea, iar opt ţări europene – între care Danemarca, Franţa, Germania, Olanda sau Spania – beneficiază deja de performanţele acestora, dezvoltate în mai multe variante. 

 

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Investitii

FOTE 2027. Bugetul competiției, estimat la 20 de milioane de euro. Autoritățile brașovene cer Guvernului să includă suma în bugetul de stat pe anul 2026

Published

on

Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă organizatorii mai au de făcut unele lucrări la infrastructura sportivă și de achiziționat echipamente, dotări și servicii. Toate acestea pot fi făcute dacă sunt banii în conturi, dar aceștia se lasă așeptați. De altfel, administrațiile publice locale și județene implicate în organizarea competiției au lansat un avertisment și au tras un semnal de alarmă: avem nevoie de resurse, pentru a merge mai departe.

„Nu suntem într-o situație economică foarte bună, iar asta ne face să fim atenți în ceea ce privește gestionarea resurselor. Avem promisiunea fermă din partea premierului României, Ilie Bolojan, că vom avea susținere din partea Guvernului”, a declarat președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, într-o conferință de presă ce s-a desfășurat la Brașov.

Mulți, puțini, banii trebuie asigurați

Primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat că bugetul FOTE 2027 este estimat la 20 de milioane de euro, sumă ce ar urma să acopere investițiile, dotările și organizarea evenimentului. Comparativ, el a spus că bugetul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina 2026 este de 5,2 miliarde de euro.

„Noi nu ne gândim la o astfel de sumă, dar trebuie să facem eforturi pentru a ne ridica la nivelul așteptărilor”, a declarat Scripcaru.

Totodată, el a menționat că până la deschiderea evenimentului olimpic mai sunt 12 luni, iar bugetul nu este aprobat.

„Nu există o sumă în bugetul național pentru FOTE 2027, astfel să știm cum să derulăm achizițiile și să facem pregătirile. Sperăm să se aprobe Legea bugetului național. Este un avertisment și un semnal de alarmă pe care îl tragem, pentru că România și-a asumat niște obligații pe care trebuie să le respecte”, a mai spus Scripcaru.

La rândul său, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a menționat că în următoarele luni trebuie finalizate lucrările de îmbunătățire a infrastructurii sportive.

„Trebuie să organizăm competiții și să omologăm bazele sportive pentru FOTE. Pentru aceasta, trebuie să dispunem de resursele necesare, pentru a putea derula achizițiile și lucrările”, a declarat Veștea.

Trambulină cu nocturnă la Râșnov și un lac nou la Brașov

Probele din cadrul FOTE 2027 se vor desfășura la Brașov, Râșnov, Predeal, Gheile Grădiștei, Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc, iar în județul nostru mai sunt necesare o serie de investiții.

Astfel, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a previzat că va fi modernizată zona de elan a trambulinei K90 (cu finanțare din bugetul FOTE) și va fi realizată o nocturnă permanentă (printr-un program finanțat de Administrația Fondului de Mediu).  

De asemenea, primarul Brașovului a anunțat că mai trebuie amenajat un lac de acumulare pentru alimentarea instalațiilor de producere a zăpezii artificiale. Acesta a menționat că noul lac va fi amenajat pe un teren care nu este în domeniul forestier și va fi umplut cu apa din izvoarele identificate în zonă. Pentru această investiție, el speră ca suma necesară realizării lucrărilor să fie inclusă în bugetul FOTE 2027.

Număr record de țări participante

La Festivalul Olimpic al Tineretului European și-au anunțat prezența 48 de țări, un număr record pentru această competiție, a cărei primă ediție a fost în anul 1993.

Satul olimpic principal va fi în Poiana Brașov, iar la Cheile Grădiștei va mai fi un sat olimpic, amenajat în principal pentru sportivii care vor participa la probele programate la această bază sportivă.

Sportivii vor participa la 10 probe sportive, de la schi alpin și hochei, la schi alpinism, biatlon, snowboard, sărituri sau hochei fete sau 3×3.

Competițiile se vor desfășura la următoarele baze sportive:

– Hochei pe gheaţă la Patinoarul olimpic din Brașov;

– Schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov;

– Biatlon la Cheile Grădiștei;

– Schi fond la Predeal (Valea Râșnoavei);

– Patinaj artistic la patinoarul de la Cheile Grădiștei;

– Hochei pe gheață 3×3 la patinoarul din Sf. Gheorghe;

– Hochei pe gheață feminin la patinoarul din Târgu Secuiesc;

– Patinaj viteză pe pistă scurtă (short track) la patinoarul de la Cheile Grădiștei;

– Sărituri cu schiurile la Râșnov (Valea Cărbunării);

– Snowboarding la Predeal (Clăbucet);

– Schi-alpinism la Poiana Brașov (probele de anduranță) și la Cheile Grădiștei. 

Continue Reading

Investitii

Sediul Prefecturii Brașov poate fi reabilitate dar nu oricum. Specialiștii de la „Cultură” impun mai multe condiții

Published

on

Proiectul mult așteptat de reabilitare a Palatului Administrativ de pe Bulevardul Eroilor din Brașov – clădire emblematică în care funcționează Consiliul Județean și Instituția Prefectului – a primit undă verde, însă cu condiții stricte din partea specialiștilor în patrimoniu.

După luni de așteptare și completări succesive ale documentației, Comisia Zonală a Monumentelor Istorice (CZMI) Brașov a emis, în ședința din 21 ianuarie, un aviz favorabil condiționat pentru proiectul de reabilitare. Decizia vine după ce, în septembrie anul trecut, aceeași comisie a respins dosarul, considerând că proiectul era incomplet și lipsit de detalii esențiale privind planșele, materialele, stratificațiile și cromatica – atât pentru situația existentă, cât și pentru intervențiile propuse.

Betonul armat, acceptat doar dacă nu afectează elementele istorice

De această dată, specialiștii au impus o serie de cerințe clare înainte ca proiectul să poată avansa. Documentația trebuie completată cu un studiu de fundamentare și un studiu stratigrafic al paramentului, necesare pentru identificarea eventualelor tencuieli valoroase sau a altor elemente de patrimoniu care ar putea fi afectate.

Soluția de consolidare cu beton armat a fost acceptată doar în condițiile în care nu vor fi identificate tencuieli de valoare în zonele vizate și nu există probleme de infiltrații care să mențină umiditatea în zidărie. În plus, consolidarea planșeelor din bolțișoare de cărămidă va trebui realizată cu materiale compatibile cu structurile istorice, astfel încât să nu fie adăugată o sarcină suplimentară asupra clădirii.

Comisia a solicitat, de asemenea, revenirea la faza DTAC și prezentarea proiectului de structură, semn că intervențiile propuse sunt atent monitorizate pentru a nu altera caracterul monumentului.

Clădire de patrimoniu, cu istorie de peste un secol

Palatul Administrativ, cunoscut inițial drept Palatul de Justiție, a fost construit între anii 1900-1902 și este clasat ca monument istoric. Reabilitarea sa este considerată esențială atât pentru siguranța structurală, cât și pentru conservarea valorii arhitecturale.

Pentru finanțarea lucrărilor, Consiliul Județean Brașov intenționează să acceseze fonduri europene.

Proiectul rămâne, însă, sub lupa specialiștilor în patrimoniu, iar fiecare etapă va trebui să respecte echilibrul delicat dintre consolidare și conservare.

Continue Reading

Cotidian

FOTE 2027. Una dintre tribunele de sărituri cu schiurile de la Râșnov trebuie modernizată. Proiectul este abia în faza discuțiilor

Published

on

Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă ce se va desfășura la baze sportive din județele Brașov și Covasna, Primăria Râșnov este în etapa discuțiilor pentru modernizarea unei trambuline de sărituri cu schiurile (K 90) pe care sunt programate mai multe probe.

Mai exact, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a anunțat că a avut discuții cu Andrei Constantin, secretarul general al Federației Române de Schi Biatlon, pentru stabilirea pașilor administrativi și tehnici care vor fi realizați imediat după aprobarea bugetului național. Finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri dedicate pregătirii infrastructurii pentru FOTE 2027.

„Primăria Râșnov va începe demersurile tehnice pentru înlocuirea părții de elan a trambulinei K90 din cadrul Complexului Olimpic de Sărituri cu Schiurile. Este o intervenție necesară pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a competițiilor viitoare. Actuala structură de elan este învechită și, la fiecare concurs, necesită lucrări ample de pregătire și corecție, ceea ce impune o modernizare completă. Modernizarea elanului la trambulina K90 face parte din pachetul de investiții obligatorii pentru organizarea la standarde internaționale a competițiilor de sărituri cu schiurile. Intervenția va reduce riscurile tehnice, va crește predictibilitatea suprafeței de lansare și va permite desfășurarea probelor în condiții stabile pentru sportivi”, a declarat Motrescu.

Proiectul de modernizare a Bazei Olimpice, în așteptare

Pe de altă parte, primarul nu a precizat care este stadiul proiectului de modernizare a Bazei Olimpice de Sărituri cu Schiurile, o investiție anunțată de autoritățile locale de mai mulți ani și care ar urma să fie realizată de Compania Națională de Investiții, cu finanțare de la bugetul de stat. Investiția presupune modernizarea infrastructurii sportive, realizarea unei instalații de nocturnă, amenajarea unor tribune și construirea unor clădiri pentru sportivi, spectatori și presă. Lucrările sunt estimate la 93 milioane de lei, iar pentru acest proiect nu au fost început licitațiile pentru proiectarea și execuția lucrărilor.

Proiectul ar trebui să fie încheiat până la finalul acestui, astfel încât infrastructura să fie sportivă să fie evaluată și pregătită pentru a găzduirea probelor.

FOTE 2027 se va desfășura în perioada 14 – 21 februarie 2027, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Sfântu Gheorghe, Predeal , Râșnov și Cheile Grădiștei.

Continue Reading

Trending